Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Mari scriitori în interpretarea micilor artiști

În săptămâna „Școala altfel” la Drăgești

Mari scriitori în interpretarea micilor artiști

Cu prilejul săptămânii „Școala altfel”, elevii Școlii din Drăgești au pregătit o serie de activități foarte interesante, la care au asistat personalul școlii, părinți ai copiilor și chiar reprezentanți ai I.S.J. Bihor.

 Miercuri, 4 aprilie 2012, la Școala Drăgești „s-a deschis cortina”, elevii claselor gimnaziale interpretând scenete din operele povestitorilor Ion Creangă și Petre Ispirescu, precum și din creația dramaturgului I.L. Caragiale.
Momentul debutului a aparținut claselor a V-a și a VI-a care au pus în scenă povestea „Sarea în bucate”. Elevii au reușit să impresioneze asistența prin interpretare, decoruri, dar și costumație. Elevii clasei a VII-a au surprins prin interpretarea lor celebra atmosferă din Bucureștiul pitoresc al începutului de secol XX, cu berarii, mahalale și parfum franțuzesc din nuvela „Două loturi”. Iar clasa a VIII-a ne-a „teleportat” în lumea poveștilor lui Creangă, interpretând „Fata babei și fata moșului”. Decorurile, costumele și interpretarea micilor actori au fost senzaționale, făcându-ne să ne întoarcem iar și iară peste ani și vreme în minunata lume a copilăriei adevarate, cu jocurile ei și cu năzbâtiile vârstei de aur.
„Caravana micilor actori” a fost condusă de dra prof. de limba română, Bologan Elena, în colaborare cu doamnele prof. de engleză, franceză și matematică.
Programul zilei s-a încheiat cu o activitate rutieră, care a cuprins mai multe momente: o prezentare în power point, exerciții rutiere și chestionare; activitatea a fost coordonată de dna prof.Gulacsi Andreea. (Adina Goman)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Mari scriitori în interpretarea micilor artiști.

Trimite email

Pentru mai multe poze click aici

smbt, 24 august 2019