Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Profetul din Nazaret, de Alexandru Vlahuță

Cu noi este Dumnezeu!

Profetul din Nazaret, de Alexandru Vlahuță

S-au înspăimântat stăpânii lumii
La glasul blândului profet
Și un dușman văzură-n Fiul
Dulgherului din Nazaret.

 
El n-a venit să răzvrătească,
Nu vrea pieirea nimănui
Desculț, pe jos, colindă lumea
Și mulți hulesc numele Lui.
 
Și toți cu pietre Îl alungă
Și râd de El ca de-un smintit,
Dar El zâmbește tuturora,
Atotputernic și smerit.
 
El orbilor le dă lumină
Și muților le dă cuvânt,
Pe cei bolnavi îi întărește,
Pe morți îi scoate din mormânt.
 
Și tuturor, deopotrivă,
Împarte darul Lui ceresc
Și celor care cred într-Însul
Și celor ce-L batjocoresc.
 
Urască-L cei fără de lege
Ce-I pasă Lui de ura lor
El a venit s-aducă pacea
Și înfrățirea tuturor.
 
Din toată lumea, asupriții,
În jurul lui s-au grămădit
Și vijeliile de patimi
La glasul Lui au amorțit.
 
Fiți buni cu cei ce vă insultă,
Iertați pe cei ce vă lovesc,
Iubiți pe cei ce contra voastră
Cu dușmănie se pornesc.
 
Cât bine, câtă fericire
Și câtă dragoste-ai adus
Și oamenii, drept răsplătire
Pe cruce-ntre tâlhari Te-au pus!
 
Au râs și Te-au scuipat în față
Din spini cunună Þi-au făcut
Și în deșarta lor trufie
Stăpâni asupră-Þi s-au crezut.
 
Aduceți piatra cea mai mare
Mormântul să-l acoperiți
Chemați străjerii cei mai ageri
Și străji de noapte rânduiți!
 
S-au veselit necredincioșii
C-au pus luminii stăvilar,
Dar ea s-a întețit în focul
Durerilor de pe calvar.
 
Și valurile neoprite
Peste pământ se împânzesc
Ducând dreptate și iubire
Și pace-n neamul omenesc.
 
Voi, toți ce-ați plâns în întuneric
Și nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastră-ngenunchere
Sculați, Hristos a înviat!

Trimite email

marţi, 22 octombrie 2019