Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Cursuri gratuite de limba română și de orientare socio-culturală

Program de învățare a bazelor limbii române

Cursuri gratuite de limba română și de orientare socio-culturală

În temeiul integrării sociale a cetățenilor străini, o nouă serie de cursuri intensive de limba română și orientare culturală se desfășoară în Oradea.

Programul continuă proiectul Institutului Intercultural Timișoara implementat anul trecut și în orașul nostru. În perioada aprilie - iunie 2012 are loc pregătirea care va pune bazele învățării limbii române. În total se vor realiza 96 de ore. Cursurile se adresează cetățenilor din state ne-membre ale Uniunii Europene, rezidenți în România. Ei au dreptul să beneficieze o singură dată de a participa gratuit la aceste cursuri.
La Oradea startul a fost în 2 aprilie 2012. De atunci la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, timp de opt ore săptămânal, participanții sunt îndrumați spre a dobândi cunoștințe de limba română de către doamna profesoară Laura Ardelean.
La curs s-au înscris cetățeni străini din: Republica Coreea, SUA, Canada, Ucraina, Egipt, Sudan, Malaiezia, Pakistan, Algeria, Thailanda și India. Interesul pentru învățarea limbii române provine din faptul că resortisanții țărilor terțe sunt membri ai unor familii mixte, lucrează într-un mediu de afaceri predominant românesc, au contacte numeroase cu cetățeni români sau studiază pentru a deveni doctori. În urma unei testări, cursanții vor primi un Certificat de participare la acest program de învățare a bazelor limbii române.
Alte informații se pot obține de la Oficiul Român pentru Imigrări din Oradea, de la Insititutul Intercultural Timișoara  (tel. /fax: 0256/498457;0256/203942) sau de pe site-urile: http://www.intercultural.ro/index.php , http://www.vorbitiromaneste.ro/, http://www.migrant.ro/ (Laura Ardelean)

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 05:48:06 Ora de vară a Europei de Est