Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Polițiștii de prevenire au derulat activități educativ – preventive la Husasău de Criș

„Împreună pentru siguranță”

Polițiștii de prevenire au derulat activități educativ – preventive la Husasău de Criș

Miercuri, 13 iunie 2012, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității alături de coordonatorul Centrului Regional Oradea al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Ființe Umane au organizat o serie de activități cu caracter preventiv la Școla cu clasele I-VIII din localitatea bihoreană Husasău de Criș.

Activitățile preventive, care au fost derulate sub sloganul „Împreună pentru siguranță”, au implicat participarea unor grupuri de elevi de gimnaziu, care au fost angrenați în discuții pe teme referitoare la siguranța pe internet, avantajele acestuia, pericolele și riscurile mediului virtual. De asemenea, elevilor le-au fost prezentate diferite situații de victimizare în care pot fi implicați și măsurile de prevenire pe care orice persoană le poate lua pentru a evita astfel de  situații de victimizare.
Un alt subiect abordat a fost violența școlară, elevilor prezentându-li-se consecințele acestui fenomen, dar și modalitățile în care aceștia se pot implica în activități de informare/prevenire pentru consolidarea siguranței școlară și extrașcolare. Le-au fost prezentate câteva cazuri de victimizare, factorii favorizanți și măsurile de prevenire a mai multe categorii de furturi: furturi din buzunare/clasă, din locuințe, din autoturisme, furturile de telefoane mobile.
În activitățile preventive au fost implicați 150 de elevi de gimnaziu, care au vizionat filme cu caracter educativ preventiv.
Educația rutieră, o altă temă intens dezbătută de polițiștii bihoreni, i-a angrenat pe elevi într-un joc prin care și-au demonstrat cunoștințele în materie de educație rutieră.
Câștigătorii au fost recompensați de organizatori cu diplome și premii.
Discuția referitoare la delincvența juvenilă și victimizarea minorilor a fost orientată spre pericolele pe care lumea reală le întinde tinerilor. Elevilor le-au fost prezentate capcanele spre care vârsta adolescenței îi poate conduce: teribilismul specific vârstei, influența anturajului/grupului de prieteni etc.
„Internetul și traficul de persoane”
Coordonatorul Centrului Regional Oradea al Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane a inițiat în rândul elevilor o dezbatere cu tema „Internetul și traficul de persoane”.
Prevenirea delincvenței juvenile și cea a victimizării minorilor reprezintă prioritate a poliției în domeniul prevenirii criminalității, structurile de prevenire fiind implicate în mod direct în inițierea, organizarea și derularea de activități, campanii și proiecte în acest domeniu. 
Delincvența juvenilă este un segment al criminalității care necesită o atenție deosebită, având în vedere faptul că tinerii pot cădea cu ușurință în capcana infracționalității, luând în considerare caracteristicile vârstei - teribilism în orice domeniu și dorința de a gusta noul, ușor de impresionat, ușor de convins, de cele mai multe ori cu un grad scăzut de vigilență, dar și cu o capacitate redusă de a anticipa consecințele anumitor acțiuni, copiii și adolescenții devin victime sigure ale persoanelor rău intenționate. Pe de altă parte este foarte important ca minorii să cunoască cât mai multe măsuri de prevenire a diferitelor tipuri de victimizare, pentru a evita implicarea lor în aceste situații. (Ioana Indrieș)

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 10:39:07 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Cu cel puțin 3 elevi peste...

      În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban
vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii
prevăzute de lege - proiect...
      Citiți la ȘTIRI
(în prima coloană din stânga)