Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
9 februarie 2026

Ilie Bolojan, despre restricțiile pentru copii pe rețele sociale: E o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine, va fi o discuție în perioada următoare / Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri

Premierul Ilie Bolojan și-a reafirmat rezervele exprimate săptămâna trecută cu privire la interzicerea accesului copiilor sub 15-16 ani la rețele sociale și a arătat, într-un interviu acordat luni seară Digi24, că „asta va fi o discuție care se va lua (sic!) în perioada următoare”. El a precizat, însă, cu aceeași ocazie că subiectul reprezintă „o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine”.
Întrebat dacă există cineva în guvern care să „preia proiectul cu rețelele sociale” și eventuale restricții pentru copii, conform dezbaterilor din țările europene și din România, el a spus că a „încercat să fie ponderat”.

Amintim că, săptămâna trecută, el spunea despre limitări pentru accesul copiilor la social media: E greu să iei o măsură dar care, dacă nu o poți spune în practică, mai bine nu o iei (sic).
În interviul pentru Digi 24, el a revenit asupra opiniei că părinții pot avea un rol mai puternic în „a încerca un dialog” cu copiii despre dezinformare și manipulare: „Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri. Nu spun în sensul supravegherii, dar în sensul de a-i lămuri, de a încerca un dialog cu ei, pentru a-i, oarecum, preveni vizavi de ce se întâmplă atunci când stai foarte mult pe rețele sau cum pot fi foarte ușor dezinformat și manipulat”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

28 ianuarie 2026

Știri
OFICIAL Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / Noile specializări

De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3008 din 8 ianuarie 2026, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic. Potrivit regulamentului, noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.
Specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, nu se află în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acesta fiind și motivul pentru care nu se mai organizează, din anul școlar 2026-2027, admitere pentru aceste specializări.
Art. 2. — „Pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, specializări care funcționează în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, specializări pentru care nu se mai organizează admitere începând cu anul școlar 2026-2027, rămân valabile planurile-cadru și programele școlare aflate în uz la data admiterii și înscrierii elevilor de la aceste specializări în clasa a IX-a a studiilor liceale”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

În regulament se arată că noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.

Art. 2. — „(1) Unitățile de învățământ în care se organizează învățământ vocațional pedagogic sunt unități de învățământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învățare-evaluare și practica pedagogică pentru specializările din cadrul filierei vocaționale, profilul pedagogic, respectiv: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară”.

C.T. „Mihai Viteazul” – „Cel mai bun proiect educațional”

În cadrul concursului „I Love Crișuri”

C.T. „Mihai Viteazul” – „Cel mai bun proiect educațional”

Pentru sărbătorirea Zilei Mediului, ABA Crișuri a organizat joi (7 iunie 2012) un concurs, intitulat „I Love Crișuri” pe malul drept al Crișului Repede.

La concurs a invitat trei colegii orădene: Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul”, Colegiul Tehnic „Traian Vuia” și Colegiul Național „Iosif Vulcan”. Concursul a constat în trei probe, după cum aveam să aflăm de la dna profesor Marinela Filip (de la C.T. „Mihai Viteazul”). Prima probă – o probă practică: apărare împotriva inundațiilor, prin înălțarea de dig cu saci de nisip; a doua probă: analiza Ph-ului apei utilizând aparatură specifică, și a treia probă: prezentarea unui proiect educațional pe tema apei, o probă de creativitate.
„Juriul a fost impresionat de proiectul pe care l-au gândit și prezentat în mod original elevii colegiului nostru (Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul”) și le-a acordat diploma pentru „Cel mai bun proiect educațional”. Și celelalte două colegii au fost cotate și răsplătite cu diplome, fiecare în domeniul în care a excelat.
Proiectul nostru a avut titlul „Apa – hrana planetei” și următorul slogan „Fii bun cu apa, nu doar de ziua ei”, ne-a mai spus dna prof. Marinela Filip – profesorul coordonator. La concurs au participat elevi ecologiști din clasa a XI-a E (diriginte, prof. Florina Muscă).
Profesorul coordonator consideră că succesul proiectului și victoria obținută s-ar datora celor trei acțiuni originale prezentate ingenios, formei de prezentare și materialelor folosite (planșe tip poster), care au ilustrat rezultatele proiectului. Prima acțiune: „S.O.S. consumul de apă!” (acțiune de informare cu ajutorul unui pliant). Pliantul creat informa despre importanța apei; cea de-a doua acțiune: „Poluarea apelor, încotro?” Elevii au realizat practic, cu trusa din dotare, o analiză a unui indicator chimic al apei; a treia acțiune: „Implică-te și tu!”
„Am mimat o acțiune de igienizare a malului Crișului Repede. O acțiune pe care noi chiar am efectuat-o de Ziua Pământului”, ne-a declarat prof. coordonator Marinela Filip, încântată de premiul câștigat de echipajul Colegiului Tehnic „Mihai Viteazul”. (Ovidiu Dan)

Trimite email
duminică, 22 februarie 2026 la 20:45:48 Ora standard a Europei de Est