Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Centrul educațional și de formare „Prietenii Veseliei”

Marți, a fost inaugurat

Centrul educațional și de formare „Prietenii Veseliei”

Marți,19 iunie 2012, la sediul „Prietenii Veseliei” din Oradea (strada Arany Janos, Nr. 1, ap. 9, colț cu str. Primăriei), a avut loc festivitatea de inaugurare oficială a Centrului educațional și de formare „Prietenii Veseliei”.

Evenimentul a avut ca scop inaugurarea sediului SC. Prietenii Veseliei SRL-D, înființat prin Programul pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către tinerii întreprinzători.
Obiectul de activitate al societății comerciale Prietenii Veseliei S.R.L.-D. este de furnizare de servicii recreative  și distractive, activități de interpretare artistică, activități de servicii suport învățământ, învățământ în domeniul cultural și recreațional.
În deschidere, directorul general al firmei, Corina Costruț, a prezentat evolutiv istoria proiectului de la idee până la ceea ce este în prezent. Prietenii veseliei și-au început activitatea firmei în urmă cu un an de zile ca și animatori la evenimente prin interpretarea de personaje de basm și personaje Disney, precum și ursitoare la botez. De asemenea, s-au prezentat noile servicii ale firmei ce constau în ateliere de creativitate pentru copii și traininguri pentru adulți.
Primul proiect al echipei a fost prezentat de Aliona Orban, de profesie psiholog, care a lansat invitația de înscriere la atelierele pentru copii. Unul din avantajele tehnicilor folosite de către trainer este faptul că prin creativitate se stimulează dezvoltarea intelectuală (gândirea creativă, memoria, imaginația, atenția, spiritul de observație), dezvoltarea psiho-emoțională (exprimarea emoțiilor, sentimentelor, trăirilor afective), psiho-socială (abilitățile de comunicare și socializare și relaționare cu ceilalți copii), ajutând copilul să-și îmbunătățească imaginea de sine și să-și manifeste Eu-l creativ.
Înscrierile se fac la următoarele ateliere:
• Atelierul „Strumful curios” – pentru copii cu vârsta 2-4 ani;

• Atelierul „Picii ingenioși” – pentru copii cu vârsta 4-6 ani;

• Atelierul „Buburuzele vesele” - pentru copii cu vârsta 6-9 ani;
• Atelierul „Talente năzdrăvane” – pentru copii cu vârsta 9-14 ani
Al doilea proiect al firmei a fost prezentat de Andreica Damian care a vorbit despre programele de cursuri și traininguri ale SC.Prietenii Veseliei. S.R.L-D. Acestea vin atât în ajutorul părinților, cât și al persoanelor care vor să-și extindă din abilități sau să se perfecționeze pe anumite planuri din viața lor. S-a dat startul înscrierilor la următoarele traininguri: „Managementul timpului”  și „Tehnici de comunicare specifică relației părinte-copil”
Evenimentul s-a desfășurat cu participarea membrilor societății, potențiali beneficiari, reprezentanți ai grădinițelor, fundațiilor, reprezentanți ai societăților bancare și reprezentanți mass-media.
În încheiere, s-a lansat noul site  www.prieteniiveseliei.ro, s-au făcut urările de succes, iar invitații împreună cu echipa Prietenii Veseliei au ciocnit un pahar de șampanie.
Corina COSTRUÞ – director general

Trimite email
miercuri, 23 septembrie 2026 la 14:50:20 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.