Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Vernisajul expoziției de pictură „Har și lumină lucrătoare”

La Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” din Oradea

Vernisajul expoziției de pictură „Har și lumină lucrătoare”

Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, în parteneriat cu Fundația Consistoria „Efrem Beniamin” Oradea, a organizat, miercuri,18 iulie 2012, vernisajul expoziției de pictură „Har și lumină lucrătoare”.

Expoziția cuprinde lucrări ale unor copii care frecventează Atelierul de pictură „Tânăra Speranță Consistoria”: icoane pe sticlă și lemn, dar și pictură de șevalet.
Despre expoziție, coordonatorii - preot iconom stavrofor Roman Pintea și prof. Florina Iepure - spun: „Ultima speranță a bătrânului fiind liniștea, pacea și dorul de comuniune, tot așa și prima speranță a copiilor cu har este un alt pilon în activitatea pământeanului din cadrul Fundației Consistoria Oradea. Odată cu începerea anului școlar 2012-2013, atelierul va beneficia de o sală de lectură, unde creativitatea tinerilor va găsi un loc propice dezvoltării”.
Tinerii expozanți sunt următorii:
1.CLEPCE VANESA – cls. I de la  Școala „Nicolae Bălcescu”
2.URSU RUXANDRA – cls. a III-a, Școala „Oltea Doamna”
3.LUCA ȘTEFAN - preșcolar, 6 ani
4.PINTEA RAISA - preșcolar, 6 ani
5.JORA ALEXANDRU – cls. a IV-a, Școala „Dimitrie Cantemir”
6.BUNGĂU PATRICIA – cls. a IV-a,  Școala „Dimitrie Cantemir”
7.PLEȘESCU JOHN – cls. a IV-a, Școala „Dimitrie Cantemir”
8.UNGUR CASIAN – cls. a IV-a, Liceul de Artă
9.ABRUDAN ANDRADA – cls. a IV-a, Liceul de Artă
10.SILAGHI ANTONIA - preșcolar, 6 ani. (M. B.)

Trimite email
sâmbătă, 8 august 2026 la 11:52:56 Ora de vară a Europei de Est