Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
22 decembrie 2025

SURSE: Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării / Marilen Pirtea – în pole position pentru a prelua portofoliul


Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării, potrivit surselor Edupedu.ro.
Rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, este cotat cu cele mai mari șanse de a prelua portofoliul cel mai dur lovit de măsurile de austeritate aplicate deja prin Legea Bolojan și cu un dosar fierbinte pe masă, și anume controversata programă de limbă română ce readuce cronicarii spre a fi studiați de elevii de 14-15 ani, la clasa a IX-a.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 noiembrie 2025

Sindicatul din educație avertizează profesorii:
Nu semnați actele adiționale propuse de școli la contractele de muncă, este o tentativă de diminuare a veniturilor

Sindicatul Independent al Profesorilor Argeș – SIPA „Muntenia” avertizează că școlile, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. SIPA Muntenia transmite profesorilor, printre altele, să nu semneze actele adiționale propuse și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.
„Conducerile unităților de învățământ, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, fapt ce duce la diminuarea salariului”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, această modificare este ilegală, deoarece decizia ICCJ nr. 7/2021 stabilește că gradația de merit, dirigenția, învățământul simultan / special, indemnizațiile specifice (contabili) sunt majorări ale salariului de bază, iar sporul neuropsihic se calculează la salariul de bază majorat, nu la salariul din grilă.

Sindicatul transmite profesorilor să nu semneze actele adiționale propuse, să nu accepte diminuarea bazei de calcul a sporului neuropsihic și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.

„Orice presiune sau amenințare din partea angajatorilor trebuie comunicată imediat sindicatului”, conform informării SIPA Muntenia.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 noiembrie 2025

Dacă înveți 20 de tipuri de exerciții, poți lua peste 9 la Evaluarea Națională, la Matematică – analiză

Evaluarea Națională continuă să dirijeze învățarea în România, asta arată noile modele de subiecte publicate pentru 2026 de Ministerul Educației și Cercetării. Analiza Edupedu.ro asupra itemilor care construiesc testul arată același tip de șablon cu probleme repetitive și previzibile. Asta deși toți specialiștii și practicienii – de la profesori, la cercetători, până la OCDE – avertizează de ani de zile că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a în forma actuală întreținută deliberat de Centrul Național de Curriculum și Evaluare și Ministerul Educației și Cercetării menține aceleași rutine care duc elevii doar spre memorare, algoritmi, pregătire pentru notă, nu pentru înțelegere.
Reamintim, Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfășoară, anual, într-o singură sesiune, iar în ultimul an a existat și o sesiune specială. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul să susțină examenul fără taxă, potrivit Ministerului Educației.
O analiză comparativă făcută de Edupedu.ro asupra subiectelor oficiale date la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a între anii 2022–2025, în care am inclus și modelul publicat de minister pe 3 noiembrie pentru EN 2026, arată că fiecare exercițiu din testul propus este o reluare fidelă a unuia anterior. În cinci ani, examenul nu a introdus niciun tip nou de problemă, nicio cerință de gândire, nicio situație aplicată. Practic, cine identifică și rezolvă intensiv aceste câteva tipuri de exerciții poate lua lejer o notă peste 9, potrivit analizei Edupedu.ro.

Subiectele și baremele au fost publicate pe site-ul http://subiecte2012.edu.ro.

Concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din 2 august

Subiectele și baremele au fost publicate pe site-ul http://subiecte2012.edu.ro.

La probele scrise pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, desfășurate joi, 2 august 2012, în 1.161 de centre de examen, s-au prezentat 28.373 de candidați (80,04%).

Dintre aceștia, 40 de candidați au fost eliminați ca urmare a unor tentative de fraudă, iar 2.843 de candidați s-au retras (2.607 din motive personale, respectiv 236 din motive medicale).
Lucrările scrise vor fi evaluate de comisii specializate organizate, pe discipline, la nivel național, în 12 centre de evaluare. Rezultatele concursului se afișează în fiecare centru de examen, în data de 7 august. Contestațiile se înregistrează în perioada 7-8 august la sediile inspectoratelor școlare județene (marți, 7 august, imediat după afișarea rezultatelor, iar miercuri, 8 august, între orele 8.00-14.00). Afișarea rezultatelor finale are ca termen data de 10 august.
Atât repartizarea candidaților pe posturile pentru angajare pe perioadă nedeterminată, cât și repartizarea candidaților pe posturile pentru angajare pe perioadă determinată vor avea loc la nivelul centrelor de concurs, prima în data de 13 august, iar a doua - joi, 16 august. Decizia de repartizare pe perioadă nedeterminată, începând cu 1 septembrie 2012, pentru personalul didactic validat de consiliul de administrație al inspectoratului școlar este emisă de inspectorul școlar general. În baza acestei decizii, directorii unităților de învățământ încheie contractul individual de muncă pe perioadă nedeterminată, începând cu 1 septembrie 2012, cu personalul didactic repartizat.
Reamintim că la data de 30 martie 2012, s-au publicat 6.692 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, respectiv 31.539 de posturi didactice/catedre vacante/rezervate pentru angajare pe perioadă determinată.
Subiectele și baremele aferente probei susținute joi au fost publicate pe site-ul http://subiecte2012.edu.ro. (Biroul de presă)

Trimite email
duminică, 28 decembrie 2025 la 16:12:01 Ora standard a Europei de Est