Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 noiembrie 2025

Sindicatul din educație avertizează profesorii:
Nu semnați actele adiționale propuse de școli la contractele de muncă, este o tentativă de diminuare a veniturilor

Sindicatul Independent al Profesorilor Argeș – SIPA „Muntenia” avertizează că școlile, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. SIPA Muntenia transmite profesorilor, printre altele, să nu semneze actele adiționale propuse și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.
„Conducerile unităților de învățământ, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, fapt ce duce la diminuarea salariului”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, această modificare este ilegală, deoarece decizia ICCJ nr. 7/2021 stabilește că gradația de merit, dirigenția, învățământul simultan / special, indemnizațiile specifice (contabili) sunt majorări ale salariului de bază, iar sporul neuropsihic se calculează la salariul de bază majorat, nu la salariul din grilă.

Sindicatul transmite profesorilor să nu semneze actele adiționale propuse, să nu accepte diminuarea bazei de calcul a sporului neuropsihic și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.

„Orice presiune sau amenințare din partea angajatorilor trebuie comunicată imediat sindicatului”, conform informării SIPA Muntenia.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 noiembrie 2025

Dacă înveți 20 de tipuri de exerciții, poți lua peste 9 la Evaluarea Națională, la Matematică – analiză

Evaluarea Națională continuă să dirijeze învățarea în România, asta arată noile modele de subiecte publicate pentru 2026 de Ministerul Educației și Cercetării. Analiza Edupedu.ro asupra itemilor care construiesc testul arată același tip de șablon cu probleme repetitive și previzibile. Asta deși toți specialiștii și practicienii – de la profesori, la cercetători, până la OCDE – avertizează de ani de zile că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a în forma actuală întreținută deliberat de Centrul Național de Curriculum și Evaluare și Ministerul Educației și Cercetării menține aceleași rutine care duc elevii doar spre memorare, algoritmi, pregătire pentru notă, nu pentru înțelegere.
Reamintim, Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfășoară, anual, într-o singură sesiune, iar în ultimul an a existat și o sesiune specială. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul să susțină examenul fără taxă, potrivit Ministerului Educației.
O analiză comparativă făcută de Edupedu.ro asupra subiectelor oficiale date la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a între anii 2022–2025, în care am inclus și modelul publicat de minister pe 3 noiembrie pentru EN 2026, arată că fiecare exercițiu din testul propus este o reluare fidelă a unuia anterior. În cinci ani, examenul nu a introdus niciun tip nou de problemă, nicio cerință de gândire, nicio situație aplicată. Practic, cine identifică și rezolvă intensiv aceste câteva tipuri de exerciții poate lua lejer o notă peste 9, potrivit analizei Edupedu.ro.

Frați brazilieni vor susține o conferință creștină

Duminică, la Teatrul „Arcadia”

Frați brazilieni vor susține o conferință creștină

Un grup de misionari brazilieni a găsit un mod atractiv de a-i apropia pe tineri, și nu numai, de Evanghelie, de Dumnezeu.

Duminică, 5 august 2012, de la ora 19.00, la Teatrul „Arcadia” din Oradea, 20 de frați brazilieni vor susține o conferință creștină prin care doresc să vestească Evanghelia Împărăției. Cu acest prilej, frații brazilieni le vor împărtăși celor prezenți experiențele din activitatea lor misionară și vor vorbi despre structura Cafenelei Literare „BooKafé - Un Luogo di Preghiera”, care urmează să fie deschisă în curând în Oradea. Cafeneaua funcționează deja în mai multe orașe ale lumii. Aceasta le va da posibilitatea celor interesați, indiferent de cultură, orientare religioasă sau politică, să se întâlnească, să converseze, să se relaxeze și să lectureze cărți bune. Seara se va încheia cu un bufet, menit să le permită celor prezenți să dialogheze și să-și împărtășească opiniile.
Sâmbătă și duminică, câțiva tineri vor distribui, pe centru și în biserici, fluturași în limba română prin care își vor anunța programul și misiunea lor.
,,Scopul fraților este acela de a răspândi Evanghelia Împărăției trecât prin toate tipurile de cultură și credințe religioase, fără a avea intenția de a le schimba celor prezenți poziția lor inițială, ci doar de a o îmbogăți sau a o completa”, spune italianul Luigi Marzio, cel care se ocupă de organizarea acestui eveniment.
La conferință sunt invitați toți cei interesați. Intrarea este liberă, iar traducerea în limba română va fi asigurată de organizatori. (Crina Dobocan)

Trimite email
duminică, 7 decembrie 2025 la 18:21:09 Ora standard a Europei de Est