Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Patru medalii la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru juniori

Imaginea României în lume

Patru medalii la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru juniori

Elevii români participanți la cea de-a VI-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Informatică pentru juniori au obținut patru medalii (două medalii de aur, o medalie de argint și o medalie de bronz). Competiția s-a desfășurat în localitatea Ohrid (Macedonia), în perioada 9-15 august 2012.

Medaliile de aur au fost cucerite de Paul Andrei Gramatovici (clasa a VIII-a/Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București) și Costin Andrei Oncescu (clasa a VI-a/ Colegiul Național „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel, județul Argeș). Palmaresul a fost completat de Vlad Andrei Tărniceru (clasa a VIII-a/Colegiul Național de Informatică din Piatra-Neamț) care a intrat în posesia unei medalii de argint și de Casian Pătrășcanu (clasa a VIII-a/ Școala cu clasele I-VIII nr. 56 „Jose Marti” din București), câștigător al unei medalii de bronz.
La ediția din acest an au participat peste 50 de concurenți din 10 țări. (Biroul de presă)

Trimite email
miercuri, 19 august 2026 la 23:52:53 Ora de vară a Europei de Est