Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
9 februarie 2026

Ilie Bolojan, despre restricțiile pentru copii pe rețele sociale: E o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine, va fi o discuție în perioada următoare / Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri

Premierul Ilie Bolojan și-a reafirmat rezervele exprimate săptămâna trecută cu privire la interzicerea accesului copiilor sub 15-16 ani la rețele sociale și a arătat, într-un interviu acordat luni seară Digi24, că „asta va fi o discuție care se va lua (sic!) în perioada următoare”. El a precizat, însă, cu aceeași ocazie că subiectul reprezintă „o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine”.
Întrebat dacă există cineva în guvern care să „preia proiectul cu rețelele sociale” și eventuale restricții pentru copii, conform dezbaterilor din țările europene și din România, el a spus că a „încercat să fie ponderat”.

Amintim că, săptămâna trecută, el spunea despre limitări pentru accesul copiilor la social media: E greu să iei o măsură dar care, dacă nu o poți spune în practică, mai bine nu o iei (sic).
În interviul pentru Digi 24, el a revenit asupra opiniei că părinții pot avea un rol mai puternic în „a încerca un dialog” cu copiii despre dezinformare și manipulare: „Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri. Nu spun în sensul supravegherii, dar în sensul de a-i lămuri, de a încerca un dialog cu ei, pentru a-i, oarecum, preveni vizavi de ce se întâmplă atunci când stai foarte mult pe rețele sau cum pot fi foarte ușor dezinformat și manipulat”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

28 ianuarie 2026

Știri
OFICIAL Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / Noile specializări

De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3008 din 8 ianuarie 2026, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic. Potrivit regulamentului, noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.
Specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, nu se află în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acesta fiind și motivul pentru care nu se mai organizează, din anul școlar 2026-2027, admitere pentru aceste specializări.
Art. 2. — „Pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, specializări care funcționează în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, specializări pentru care nu se mai organizează admitere începând cu anul școlar 2026-2027, rămân valabile planurile-cadru și programele școlare aflate în uz la data admiterii și înscrierii elevilor de la aceste specializări în clasa a IX-a a studiilor liceale”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

În regulament se arată că noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.

Art. 2. — „(1) Unitățile de învățământ în care se organizează învățământ vocațional pedagogic sunt unități de învățământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învățare-evaluare și practica pedagogică pentru specializările din cadrul filierei vocaționale, profilul pedagogic, respectiv: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară”.

Primele sesiuni de formare pentru cadrele didactice care vor preda la clasa pregătitoare

Luni, vor începe

Primele sesiuni de formare pentru cadrele didactice care vor preda la clasa pregătitoare

Luni, 27 august 2012, vor începe primele sesiuni de formare la nivel național dedicate celor 8.000 de cadre didactice care vor preda la clasa pregătitoare.

Sesiunile de formare se vor axa pe diseminarea informațiilor necesare activităților specifice de la clasa pregătitoare și vor fi susținute de cele 194 de cadre didactice formate în cadrul proiectului „Organizarea interdisciplinară a ofertelor de învățare pentru formarea competențelor cheie la școlarii din clasele I-IV” - program de formare continuă de tip „blended learning” pentru cadrele didactice din învățământul primar”, derulat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
Programul de formare continuă pentru cadrele didactice care vor preda la clasa pregătitoare totalizează 134 de ore, dintre care 40 de ore față în față și 94 de ore on-line. Ambele programe sunt acreditate atât pentru formatori (10 credite profesionale transferabile), cât și pentru cadrele didactice implicate (34 credite profesionale transferabile). Curriculumul programelor de formare a fost elaborat de Universitatea din București și Softwin (partea de e-learning), parteneri în proiect.
Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea accesului și a participării cadrelor didactice din învățământul primar la oportunități de formare continuă bazate pe resurse digitale și pe cursuri de tip „blended learning” (față în față + on-line) în vederea susținerii formării de competențe-cheie la școlarii mici, prin organizarea interdisciplinară a ofertelor de învățare.
Îndeplinirea obiectivului se realizează prin implementarea programului de formare continuă: „Organizarea interdisciplinară a ofertelor de învățare pentru formarea competențelor cheie la școlarii din clasele I-IV” - program de formare continuă de tip „blended learning” pentru cadrele didactice din învățământul primar", nivel 1 și nivel 2, având ca public-țintă formatori care vor fi implicați în dezvoltarea abilităților și competențelor ce țin de abordarea interdisciplinară a curriculumului pentru învățământul primar (clasa pregătitoare și clasele I-IV) și cadrele didactice care vor preda la acest nivel. (Biroul de presă)

Trimite email
sâmbătă, 21 februarie 2026 la 07:35:44 Ora standard a Europei de Est