Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

„Disciplina, ordinea lipseau în școală și astea mă dureau!”

Interviu cu noul director al Lic. „O. Ghibu”, Mircea Pop

„Disciplina, ordinea lipseau în școală și astea mă dureau!”

De la 1 septembrie 2012, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea are un nou director, în persoana tânărului profesor de matematică Mircea Pop.

Ieri (luni, 10 septembrie 2012), am dorit să luăm pulsul pregătirilor pentru începerea cursurilor la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea și să aflăm care sunt gândurile noului director la început de mandat.
Greu ne-a fost să-l găsim pe noul director, care se mișcă rapid de la un punct de lucru la altul, din clădirea nouă în clădirea veche...
În clădirea veche, în cele trei sectoare de la parter și la cele două etaje, am găsit femeile de serviciu (pe Șandor Marcela, Boroș Iuliana și Bodea Aurica) făcând curat în urma zugravilor. La etajul al II-lea, doi zugravi de la Deniflor mai aveau încă de vopsit pe coridor. În clădirea nouă, într-unul din cabinetele de informatică, domnii profesori Lukacs Sandor și Furtos Eugen lucrau la întocmirea orarului. Pe administratorul liceului, dl Ion Cojocaru, l-am găsit distribuind manualele, alături de profesorii Lilla Șandor și Călin Perțe și elevi din a X-a B (Alexandra Mihoc, Flaviu Albuț, George Hodiș, Diana Curtui și Bogdan Gavriș). „Am venit să-l ajutăm pe dl diriginte Călin Perțe”, ne-a spus Alexandra. La fața locului au sosit directorul Mircea Pop și directorul adjunct, dna prof. Daniela Marinău.  
În sala de sport, voleibalistele echipei de gimnaziu aveau antrenament, sub îndrumarea drei prof. Ioana Sanislav...
„Părinții încă mai vin să-și înscrie copiii”
-Domnule director Mircea Pop, se pare că ați început mandatul în forță. Aflăm că vă mișcați cu repeziciune, nu stați locului și din această cauză sunteți greu de găsit.
-Trebuie să ne mișcăm rapid pentru că mai sunt multe de făcut. La ora 9.00, am avut întâlnire cu profesorii de la gimnaziu și liceu, iar de la 9.30, cu învățătorii și profesorii din ciclul primar; părinții încă mai vin să-și înscrie copiii la liceul nostru (în clasele I-VIII).
-Cum ați primit noua veste și cum ați acceptat noua calitate, aceea de director al acestui liceu?
-Greu mi-a fost să mă decid să accept postul ăsta, fiindcă mie îmi plăcea meseria aia care o aveam de profesor de matematică, și îmi place și țin foarte mult la asta, dar totuși vreau să se dezvolte ceva, să facem ceva bine în școala asta!
-La ce v-ați gândit?
-O, multe, multe planuri avem. În primul rând ceea ce lipsea: disciplina, ordinea lipseau în școală și astea mă dureau! Deci astea vreau să se schimbe, astea se pot face acum. În rest, în funcție de bani, pe rând. Vreau renovarea clădirilor, schimbarea instalațiilor de încălzire. Sunt multe lucruri care vor trebui făcute, dar asta în funcție de bani, și gradual. Schimbările bruște nu duc la nimic.
-Cum ați gândit soluționarea problemelor legate de disciplina din școală?
-Am avut deja întâlniri cu profesorii, am făcut câteva consilii profesorale. Am discutat și le-am impus câteva cerințe și voi avea întâlniri cu elevii. Vreau o dată întâlnirea mare, cu toți, dar voi avea întâlniri lunare pe clase să văd problemele lor. Mai întâi trebuie să-i asculți; deci nu poți să le interzici anumite lucruri fără să le ceri părerea.
Fumatul este interzis în școală! Aceasta este una dintre măsuri. Am vorbit și cu colegii, cu profesorii; încercăm să amenajăm o săliță pentru profesori. Copiii însă nu vor avea voie să fumeze în școală. Acuma se lucrează la regulamentul de ordine interioară. Membrii comisiei de regulament vor fixa puncte de penalizare. Să vedem o formă legală, încât să putem să-i atingem cumva pe copii, să-i sensibilizăm, în cazul unor abateri.
-Cum vi s-a părut promovarea imaginii școlii?
-În ultimul timp, destul de slabă. Imaginea școlii a avut de suferit. Dar asta mai mult din vina noastră, a școlii, nu din partea celor din mass-media. Culmea e că avem rezultate. Avem profesori foarte buni. Pe mine m-a dezamăgit când am văzut anul acesta, în vară, admiterea la noi la școală, la clasele de matematică-informatică, media de 6,20 parcă, nu mai știu exact, ultima medie de intrare. E grav, totuși, la un liceu așa cu renume, la clase de matematică-informatică unde se intra cu medii peste 8. Sunt diverși factori care au contribuit la coborârea ștachetei. Vom lucra și la chestia asta. Trebuie să ne promovăm mai mult, să ne atragem copiii buni și să ne păstrăm copiii buni. Până în a VIII-a am avut copii buni care au plecat. Mulți copii buni au plecat, din diverse motive, nu neapărat că sunt mai bune școlile respective.
-Aveți o echipă cu care să lucrați pentru a vă pune în practică planul managerial?
- Mi-am făcut o echipă. Mi-am făcut comisii. Am schimbat membrii comisiilor. Pe parcurs mai putem îmbunătăți, mai putem face și alte modificări pentru a obține rezultatele scontate. Cred în potențialul colectivului de cadre didactice și în reușita măsurilor pe care dorim să le implementăm.
„Vreau să-mi atrag părinții”
-Cum vedeți și cum ați regândit parteneriatul cu părinții?
-Vreau să particip la ședințele cu părinții. Le-am cerut colegilor să fiu anunțat de toate ședințele cu părinții. Vreau să merg la fiecare clasă, măcar o dată, să discut cu ei, fiindcă acolo afli cele mai multe lucruri, de la părinți. Una ți se transmite și altfel îți spun părinții direct. Vreau să-mi atrag părinții. Să vedem cum putem face și cu aia 2% din venit pentru că avem asociația părinților, care acum nu are bani. Părinții trebuie încurajați să susțină școala unde învață copiii lor. Și atunci vom putea face mai multe.
Sper să fie bine. Eu am speranțe și gânduri mari! Dacă nu reușesc să schimb ceva în bine, eu oricând îmi dau demisia. Mă duc la catedră. Eu nu m-am bătut deloc pentru această funcție. Eu chiar nu mi-am dorit funcție. Îmi plăcea ceea ce făceam. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Disciplina, ordinea lipseau în școală și astea mă doreau tare!”

Trimite email
vineri, 18 septembrie 2026 la 12:35:52 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Direcţia 5

Direcţia 5 - Dubla aniversare, la Sala Palatului
joi, 24 septembrie 2026, ora 20.00, acces de la 19.00
Direcţia 5 - Dubla aniversare la Sala Palatului - 35 de ani de la înfiinţare şi 35 de ani de la primul album