Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Soluții pentru un trafic fluent în Oradea

Despre tronsoanele II, III și IV

Soluții pentru un trafic fluent în Oradea

Dl primar Ilie Bolojan a prezentat în cadrul conferinței de presă de marți (9 octombrie 2012) stadiul lucrărilor care se desfășoară în Nufărul de-a lungul Pârâului Adona, dar și stadiul procedurilor necesare demarării lucrărilor la cele două pasaje peste drumul de centură.

Zona Pârâului Adona are o nouă înfățișare
Lucrările de amenajare a zonei Adona au fost împărțite între Administrația Bazinală Ape Crișuri și Primăria Oradea. Astfel, Administrația Bazinală a realizat partea de întubare a pârâului, în timp ce Primăriei Oradea i-au revenit lucrările exterioare ce privesc amenajarea de locuri de parcare, iluminatul public, dar și amenajarea zonelor verzi.
„Întreaga lucrare se întinde de la vărsarea Adonei în Pârâul Peța și până la șoseaua de centură. Cel de-al doilea tronson este deja finalizat. Prima etapă a lucrării care vizează porțiunea cuprinsă între Pârâul Peța și str. Nojoridului se va finaliza în această lună. Urmează apoi să începem lucrările la tronsonul III. Dorim ca până la sfârșitul anului să demarăm procedura de licitație și pentru  tronsonul IV, astfel ca în vara anului viitor toate cele 4 tronsoane să poată fi gata. La finalul lucrărilor, fața zonei va fi integral schimbată. Astfel, vom putea intra în Nufărul dinspre grădinița nou construită (Grădinița nr. 56 –n.n.), iar pe str. Leonardo da Vinci nu vom mai permite parcarea”, a spus primarul Ilie Bolojan.
În total pe Adona I și Adona II au fost amenajate până acum aproape 350 de locuri de parcare.
Pasaje supraterane peste centură
„În ceea ce privește lucrările la centura municipiului, Primăria Oradea este într-un parteneriat cu Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi. Guvernul României urmează să predea municipiului câteva terenuri de lângă centură. Astfel, doar de la Selgros, municipiul trebuie să preia 600 mp de teren. În ședința de miercuri (10 oct. –n.n.) a Guvernului se va aproba preluarea de la Compania Națională de Drumuri și Autostrăzi a porțiunii de drum cuprinsă între Oradea și Nojorid, care va fi reabilitată, astfel ca și intrarea dinspre Arad în municipiu să aibă un carosabil de calitate”, a mai precizat primarul Ilie Bolojan.
În luna august, Consiliul Local a aprobat elaborarea documentațiilor tehnico-economice pentru cele două pasaje peste drumul de centură al municipiului în zona străzilor Nojoridului și Ciheiului, a rampelor de acces și a joncțiunii cu drumurile adiacente.
„Pasajele vor face legătura între oraș și zona nou construită a municipiului, respectiv cartierul Grigorescu. Momentan, lucrăm la proiectele tehnice, urmând ca din primăvară să putem începe lucrările la cele două pasaje. Dorim ca până în anul 2014 să putem desființa actualele intersecții, astfel ca circulația pe centură să devină cât mai fluentă”, a completat primarul Ilie Bolojan.
Aceste pasaje subterane vor fi construite din fondurile CNADNR în zona cartierului Grigorescu. Deoarece zona amintită este în permanentă dezvoltare, urmând ca Primăria Oradea să creeze aici Parcul Industrial II, este necesară găsirea unor soluții pentru decongestionarea traficului de pe șoseaua de centură.
Partea superioară de construcție a pasajelor va fi executată de către CNADNR, iar construcțiile ajutătoare, respectiv rampele și drumurile de legătură dintre pasaje și drumurile adiacente vor fi finanțate de municipiul Oradea. (Biroul de presă)

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:00:24 Ora de vară a Europei de Est