Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
31 octombrie 2025

Pe 1 noiembrie are loc cel mai amplu eveniment educațional de robotică din România, dedicat elevilor pasionați de tehnologie, programare și inovație:
Finala Concursului Național de Robotică Nextlab.tech 2025 (P)
Sâmbătă, 1 noiembrie 2025, are loc la Palatul ASE din București, Piata Romana 6, finala Concursului Național de Robotică Nextlab.tech 2025. Noutatea acestei ediții este că elevii vor expune proiectele lor pentru public pe durata întregii zile, oferind vizitatorilor ocazia să descopere inovațiile lor în mod direct.
Concursul este organizat de Asociația ,,Clubul Informaticii Economice – CyberKnowledgeClub” (CKC), fondată de cadre didactice ale Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, ASE București, în parteneriat cu Colegiul Național ,,Sf. Sava” din București. Banca Comercială Română este sponsor principal la nivel național al acestui program, alături de care contribuie și compania SAP România si EdAstra Tech.
Sprijinul logistic este oferit de start-up-ul Nextlab.tech.
Nextlab.tech este cel mai mare concurs de robotică din România și este înregistrat în calendarul Ministerului Educației și Cercetării.
La acest eveniment educațional de robotică din România, dedicat elevilor pasionați de tehnologie, programare și inovație sunt așteptați sute de tineri din întreaga țară care își vor prezenta creațiile în cadrul probelor de Robotică Creativă, Robotică Sustenabilă și Verde, Line Follower și Labirint.
Participanții vor avea în continuare ocazia să își testeze roboții și să participe la sesiuni de jurizare organizate de specialiști din domeniul IT și educațional. Punctajele vor fi anunțate la finalul zilei, iar festivitatea de premiere se va desfășura a doua zi în format hibrid.
Vizitatorii sunt bineveniți să participe și să exploreze lumea fascinantă a roboticii educaționale.
Agenda finalei Concursului Național de Robotică Nextlab.tech 2025
Data: 1 – 2 noiembrie 2025
Locația: Academia de Studii Economice din București (ASE) – Piața Romană 6, et. 3-4, București 010552
Sâmbătă, 1 noiembrie 2025
8:00 –9:00 – Acces invitați și participanți / Deschiderea înscrierilor
9:00 – 9:30 – Festivitatea de deschidere (în AMFITEATRU I din clădirea Ion N Angelescu ASE)
9:30 – 10:00 – Pregătirea proiectelor pentru prezentare în zonele alocate de organizatori
10:00 – 13:00 – Jurizarea proiectelor (program specific în funcție de probă)
13:00 – 13:30 – Pauză de masă
13:30 – 17:00 – Jurizarea proiectelor (program specific în funcție de probă)
17:15 – Termen limită pentru depunerea contestațiilor

18:00 – Afișarea rezultatelor parțiale (la probele concursului)
18:00 – 18:45 – Organizarea și desfășurarea probelor de baraj
Duminică, 2 noiembrie 2025
10:00 – Afișarea rezultatelor finale pe site-ul oficial al concursului:
12:00 – Premierea participanților în format hibrid.
Vă așteptăm să fiți alături de tinerii inovatori care modelează viitorul roboticii în România!

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
6 mai 2025

Studenții, masteranzii și doctoranzii ar putea primi burse de studiu în străinătate, printr-un concurs național organizat de Ministerul Educației – proiect de Hotărâre de Guvern

Tinerii români interesați să studieze în afara țării ar putea să primească burse finanțate din bugetul de stat și din fonduri speciale ale Ministerului Educației și Cercetării, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern pus în consultare publică. Bursele sunt destinate pentru licență, masterat, doctorat, dar și pentru cercetare sau cursuri de vară și vor fi acordate prin concurs național, prevede proiectul.
Fondul de burse „se poate constitui atât din sume de la bugetul de stat cât și din veniturile proprii ale Ministerului Educației și Cercetării provenite din procentul de 5% din încasările în valută aferente taxelor percepute de instituțiile de învățământ superior de stat de la studenții și cursanții străini”, este menționat în proiectul de hotărâre.
Bursele în străinătate pot acoperi, total sau parțial, cheltuielile cu taxele de școlarizare, cazare, hrană, întreținere în străinătate etc.
Potrivit notei de fundamentare, bursele vor fi disponibile pentru:
studii universitare complete și parțiale de licență, de masterat și de doctorat;
studii postuniversitare și postdoctorale;
stagii de cercetare/specializare;
stagii de formare postuniversitară și postdoctorală;
cursuri de vară.
Bursele se vor obține prin concurs național organizat de Ministerul Educației și Cercetării, iar regulamentul de concurs urmează să fie elaborat.
Numărul de luni de bursă, tipurile de bursă, domeniile pentru care se acordă bursele, precum și cuantumul bursei lunare, în euro, pe țări/pe tip de bursă se vor stabili anual prin ordin al ministrului Educației și Cercetării, care se publică în Monitorul Oficial al României.
Mai mult, „Ministerul Educației și Cercetării asigură o sumă necesară acoperirii
asigurării medicale, doar în cazul în care aceasta nu este acoperită de regulamentele
europene în vigoare, precum și transportul internațional din România până la locul de
stagiu și retur, o singură dată pe an universitar, dacă acesta nu este asigurat de partea
primitoare”, mai este menționat în documentul oficial.
Domeniile de interes pentru România, pentru care vor fi acordate bursele, sunt următoarele:
energie; bioeconomie; tehnologia informațiilor și a comunicațiilor; spațiu și securitate; mediu și schimbări climatice; eco-nano-tehnologii și materiale avansate; sănătate…

Workshop-ul cu tema: „Legislație actualizată a normelor de siguranță alimentară”

Astăzi, la ora 12, la Biblioteca Universității Oradea

Workshop-ul cu tema: „Legislație actualizată a normelor de siguranță alimentară”

Astăzi, vineri, 26 octombrie 2012, la Universitatea din Oradea se va desfășura workshop-ul cu tema: „Legislație actualizată a normelor de siguranță alimentară.

Organizat de Facultatea de Științe, în cadrul proiectului „Burse doctorale de pregătire ecoeconomică și bioeconomică complexă pentru siguranța și securitatea alimentelor și furajelor din ecosisteme antropice”, POSDRU/CPP  107/DMI 1.5/S/77082, workshop-ul va reuni specialiști în domeniu, reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Bihor, ai Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bihor, ai Direcției de Sănătate Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bihor, alături de managerul general al proiectului dna CSI dr. Iudith IPATE, academician Ion DEDIU, de la Academia de Stiințe a Republicii Moldova, amb. prof. univ. dr.  Vladimir GALIN-CORINI – Academia Română, cercetători și doctoranzi ai Institutului Național de Cercetări Economice (INCE) al Academiei Române, profesori de la USAMV București, profesori și doctoranzi ai Universității „Titu Maiorescu” București și, bineînțeles, profesori, doctoranzi, masteranzi și studenți ai Universității din Oradea, Facultatea de Științe, Facultatea de Protecția Mediului, Facultatea de Medicină și Farmacie și Facultatea de Științe Economice.
Experții care fac parte din proiect și membrii grupului țintă, care nu pot fi prezenți la Oradea, vor avea posibilitatea să urmărească lucrările manifestării științifice on line, pe site-ul oficial al proiectului: http://www.bursedoctorat.ro/index.php/ro/component/comprofiler/pluginclass?plugin=cbgroupjive&action=categories&func=show&cat=7
Sunt așteptați să participe toți cei interesați de tematica manifestării științifice, care va avea loc în sala de conferințe a Bibliotecii Universitășii din Oradea, de la ora 12.00.
Workshop-ul va fi urmat de o vizită de studiu a doctoranzilor implicați în cercetări bioeconomice și ecoeconomice pentru siguranța și securitatea alimentelor, la Centrul de Diabet din Oradea, sub îndrumarea dlui prof. univ. dr. Popa Amorin și la laboratoarele de biotehnologie ale Facultății de Științe, Departamentul de biologie, unde vor avea loc aplicații practice. 
 șef lucr. dr. Adriana Petruș, responsabil de proiect

Trimite email
luni, 3 noiembrie 2025, 15:45:25 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Invitație BestMusic

Eros Ramazzotti va concerta, la
Laminor Arena, București,
miercuri, 22 aprilie 2026, ora 20.00 (acces de la 18.00).