Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

La Milano voi fi singur

Scrisoare deschisã a domnului Adrian Munteanu sau nepãsarea României în faþa culturii ºi valorii naþionale

La Milano voi fi singur

Câteva zile mai sunt pânã când se va deschide prima ediþie a Târgului Internaþional de Carte de la Milano.

De mult se ºtie, aproape de la începutul anului, cã printre cei trei scriitori din Europa, invitaþi de onoare ai manifestãrii aflatã sub patronajul Consiliului Europei, alãturi de un nord irlandez ºi un francez, se numãrã ºi un român, subsemnatul Adrian Munteanu, autorul a ºapte volume de sonete, membru al Uniunii Scriitorilor din România. De aproximativ o lunã, organizatorii Târgului milanez m-au anunþat cã am fost ales sã mi se decerneze, într-o conferinþã de presã care va avea loc în 28 octombrie, ora 10, marele premiul al acestei ediþii inaugurale a Târgului Internaþional de Carte, premiul european NUX. Un sonetist român premiat chiar în patria lui Petrarca!
Pe parcursul lunilor din urmã, organizatorii au trimis adrese tuturor instituþiilor româneºti care îºi asumã sarcini culturale, adrese prin care anunþau cã un scriitor român urmeazã sã deschidã seria premiilor acestui eveniment, îºi exprimau „onoarea de a celebra cultura românã în Europa”, ºi îi invitau sã devinã, în mod gratuit, parteneri ai manifestãrii. Singura lor obligaþie, mai mult moralã, era aceea de a populariza evenimentul, de a se lãuda cu truda ºi izbânda scriitorului care îi reprezintã. Pentru aceasta, sigla instituþiei respective ar fi tronat pe site-ul Târgului milanez de carte. Singura instituþie care a rãspuns acestei invitaþii a fost Primãria Braºov, oraºul meu natal, a cãrei siglã se poate vedea pe site-ul www.saloneinternazionaledellibro.it.
În privinþa instituþiilor centrale din România, de la Ministerul Culturii pânã la I.C.R., televiziuni ºi radiouri, TÃCERE!!! În prelungirea aceleiaºi inexplicabile atitudini venite de sus, nici o editurã din România nu va fi prezentã la Milano. Totuºi, cu o bunãvoinþã remarcabilã, organizatorii au vrut sã dea consistenþã prezenþei româneºti la prima ediþie a evenimentului din nodul Italiei ºi au invitat, suplimentar, o excelentã interpretã din þara noastrã, pe Maria Rãducanu, care va susþine un recital. În plus, pe cheltuiala organizatorilor, s-a editat un pliant de prezentare a scriitorului premiat, pliant intitulat „ªoaptele clipei – Parole sussurrate dall'istante”, care conþine un CV în ambele limbi si un grupaj de sonete traduse în italianã excelent, cu mare probitate profesionalã, dãruire ºi sensibilitate de poetul Eugen D. Popin. Pliantul va fi distribuit în câteva sute de exemplare în perioada manifestãrii de la Milano. Dupã cum putem trage concluzia, strãinii ºi-au fãcut datoria cu prisosinþã, o colaborare pe care o apreciez ca deosebitã, pilduitoare, ºi pe care mi-aº dori sã o vãd ºi în Romania.
Din afara þãrii ºi-a exprimat dorinþa de a fi partener al Târgului Ambasada României la Roma. Numai cã totul urma sã rãmânã la nivelul unei declaraþii. O persoanã din cadrul ambasadei, rãspunzãtoare de legãturile cu comunitãþile româneºti din peninsulã, doamna Ramona Raus, a schimbat, o vreme, amabile mesaje cu organizatorii, promiþând cã, neîntârziat, va fi la Milano, la ceremonie. Apoi schimbul de mesaje a încetat brusc. Aflu abia acum cã, între timp, persoana respectivã a fost mutatã, are alte însãrcinãri la Bucureºti, pe principiul cã diplomaþii, ca mai toate persoanele din administraþie, inclusiv specialiºtii de toate categoriile, trebuie musai schimbaþi - ca sã preiau o sintagmã folositã într-un clip publicitar - ca izmenele, dupã cum bate vântul politichiei.
 Organizatorii de la Milano au invitat-o pe doamna Raus sã participe la eveniment, pe cheltuiala lor, fãrã sã ºtie cã, între timp, nu mai era în Italia.
În aceste condiþii, înþelegând cã trebuie sã fac tot ce pot de unul singur, simþind o greutate pe umerii mei, o responsabilitate care nu era legatã numai de persoana mea, am început sã-mi ocup timpul cu contactele, împãrtãºind bucuria premiului ce urmeazã sã-l obþin. Nu am cerut nimic nimãnui. Doar sã se ºtie, sã ne bucurãm împreunã. Am schimbat mesaje inclusiv cu doamna Ramona Raus care, amabilã, a sugerat, la un moment dat, o acþiune de prezentare în capitala Italiei, sub egida Academiei di Romania. Mi s-a indicat cã trebuie sã mã adresez directorului acestei instituþii, domnul Mihai Bãrbulescu. I-am scris, spunându-i de premiul ce urma sã-l obþin ºi oferindu-mã sã susþin un recital de poezie, eu fiind, în egalã mãsurã, un actor care mã produc deseori cu ocazia diferitelor manifestãri pe care le organizez, cu instrumentiºti sau de unul singur. Cei ce m-au vãzut într-o manifestare de acest gen ºtiu cã nu mã fac niciodatã de râs. Nu aveam pentru aceasta nici o pretenþie financiarã. Doar avansam rugãmintea de a fi cazat pentru o noapte, pânã voi lua avionul de întoarcere. Rãspunsul Academiei a fost cel mai concis: Tãcere. Am repetat mesajul dupã o lunã, cu acelaºi rezultat. Dacã în cazul relaþiei cu un român o asemenea atitudine e aproape fireascã, pentru cã noi suntem învãþaþi cu impoliteþea autoritãþilor, m-am întrebat care este imaginea pe care ºi-o fac strãinii despre instituþiile româneºti dacã acest procedeu al întârzierilor în rãspuns sau chiar al ignorãrii mesajelor primite s-ar continua ºi în alte situaþii? ªi m-am întrebat, în prelungirea dialogului cu mine însumi: în cazul instituþiilor culturale nu funcþioneazã obligativitatea de a rãspunde, cel mult în 30 de zile, la adresele pe care le primesc? Adicã personalul din culturã nu are nici o obligaþie legalã, trãieºte în dispreþul legilor, nu trebuie sã-ºi justifice în niciun fel activitatea sau inactivitatea, nu trebuie sã arate în vreun fel dacã îºi meritã salariul, deloc de neglijat, desemnarea pe tãrâmuri mult mai tihnite?
M-am adresat ICR-ului de la Bucureºti, oferindu-mi, în acelaºi context, serviciile. Nimic, nici mãcar un cuvânt de felicitare sau unul de refuz. Am scris celei mai apropiate filiale faþã de Milano a ICR-ului, filiala de la Veneþia. Le-am spus cã mã voi afla la Milano în perioada 26-29 octombrie ºi îmi ofeream sprijinul pentru realizarea unei acþiuni. Nu ar fi implicat decât costurile de transport pentru o aruncãturã de bãþ. Mi s-a rãspuns cã programarea unor eventuale manifestãri nu se poate face, din raþiuni financiare, decât de pe un an pe altul ºi numai dacã aprobã Bucureºtiul. Care raþiuni financiare, m-am întrebat, dacã eu eram acolo, lângã ei, ajuns pe banii organizatorilor de la Milano, nu pe banii statului român? Ar fi trebuit doar un pic de iniþiativã, de bun-simþ ºi de dorinþã de a face ceva. Anul urmãtor, ºi în ideea în care propunerea ar fi fost acceptatã de Bucureºti, deºi cred cã a fost doar o pasare de responsabilitate, ar fi însemnat costuri de transport din România în Italia. Dar cine sã gândeascã la aceste aspecte economice mãrunte – continuam eu sã mã întreb de unul singur - când în România se cheltuiesc, cu generozitate, sute de mii de euro pentru promovarea unor autori ºi a unor opere traduse în zeci de limbi pe bani publici, numai cu vaga speranþã cã se va ajunge la un mare premiu internaþional, se dau burse pe criterii doar de unii ºtiute, se fac deplasãri costisitoare, se organizeazã în lume evenimente de multe ori cel puþin dubioase, oricum nereprezentative, în urma unor desemnãri netransparente de persoane indicate de mai marii vremelnici ai instituþiilor culturale, cei care stabilesc ierarhii pe un colþ de birou, în dispreþul absolut al publicului, singurul care va decide, în final, ce îi place ºi ce nu, ce va rezista dupã trecerea timpului?
 Revistele literare mari nu au catadicsit nici ele sã anunþe evenimentul, mãcar în douã rânduri. Cum sã miºte vreun deget, din moment ce nu fac parte din grupul „consacrat” al truditorilor condeiului, îmi plãtesc singur sau cu banii unor sponsori privaþi cãrþile pe care le scot, nu sunt prieten de bodegã cu nimeni, nu sãrut mâna ºefilor, nu le fac urãri la ziua aniversarã, nu sunt înregimentat politic, deci nu sunt? Cum sã reacþioneze altfel publicaþiile când propria Uniune a Scriitorilor, printr-un reprezentant al ei, a dat telefon la Braºov, preºedintelui de filialã, ca sã-l întrebe cine sunt ºi de unde am rãsãrit? Ca dovadã a faptului cã, probabil, este o degringoladã totalã în evidenþele instituþiei, nu se cunoaºte cine sunt membrii, ce fac ei, ce realizãri, neîmpliniri sau doleanþe au, temporarii ocupanþi ai funcþiilor de conducere comportându-se aidoma sediului de pe Calea Victoriei, care este gata sã se prãbuºeascã. Ar fi fost mai cinstit sã-mi dea chiar mie telefon, sã ne auzim în direct. I-aº fi spus cã sunt membru al Uniunii de câþiva ani, e adevãrat, târziu, pentru cã târziu am început sã scriu, cã îmi plãtesc conºtiincios cotizaþia anualã, cã nu am cerut burse, bani pentru publicarea cãrþilor mele, nu am primit bani pentru participare la lecturi publice, nu am fost delegat în comitete ºi comiþii ºi nu am cerut zile de odihnã în staþiunile unde o mai fi având edificii Uniunea. Singurii care au rãspuns, felicitându-mã, urându-mi succes, au fost unii „colegi de suferinþã literarã” ºi cititorii. Cei peste 10.000 de prieteni de pe facebook, de pe site-uri literare, cei ce mi-au citit cãrþile, cu care m-am întâlnit accidental la manifestãri, adicã cei cãrora le sunt destinate sonetele mele. Mie îmi este de ajuns, pentru mine aceasta este proba recunoaºterii. Se adaugã gestul organizatorilor de la Milano, indiferenþi la ierarhiile ºi sugestiile din þarã. Au decis aºa cum le-a dictat conºtiinþa, au ales pe cine au considerat ei, nu ce li s-a sugerat de cãtre alþii. Sã fie clar, nu îi cunosc, nu ne-am întâlnit încã faþã în faþã, nu am fost niciodatã la Milano, dar am o mare preþuire pentru atitudinea lor, pentru demnitatea ºi independenþa lor.
Aºa se face cã la Milano, în 28 octombrie, ora 10, voi fi singur la conferinþa de presã ºi în momentul în care mi se va decerna premiul. Poate vor mai apare câþiva români, care au aflat de eveniment de la mine, de pe site-uri ºi de pe facebook, pentru cã ambasada noastrã nu a transmis nimic comunitãþilor româneºti cu care ar trebui sã fie în contact, nu a suflat o vorbã. În timp ce pe site-ul amabasadei existã o paginã numitã „prezenþe culturale româneºti”. ªtiþi ce conþine acea paginã ? ESTE GOALÃ!!! Aflu în ultima clipã cã schimbãrile la ambasadã au fost masive, inclusiv amabasadorul, nu existã încã un înlocuitor, iar un binevoitor secretar II pe probleme politice, Laviniu Enii, m-a sunat cerându-ºi scuze pentru neînþegerile de care nu el este rãspunzãtor, venit de numai o lunã la Roma, ºi anunþându-mã cã, probabil, va fi prezent la premiere consulul nostru la Milano. Probabil.
Aºa se face cã la Milano nu voi reprezenta nici o instituþie din România. Mã voi reprezenta pe mine însumi ºi pe toþi truditorii din þarã ignoraþi ca ºi mine. Extrem de trist mi se pare ca lipsa de reacþie a oficialitãþilor sã se facã cu atât de mare evidenþã, cu stridenþã ºi impoliteþe. Aproape dureros, dar specific nouã.
La întoarcere le spun tuturor cã nu mã intereseazã felicitãrile nici unei instituþii, nu voi rãspunde la invitaþiile nimãnui, nu voi fi monedã de schimb în campania electoralã. Înainte de toate, ca sã se întâmple ceva bun în þara asta, trebuie sã se treacã la o reconstrucþie moralã.
Pânã atunci, mãrturisesc sincer cã tot mai mult în ultima vreme regret cã nu m-am nãscut pe alte meleaguri, undeva unde omul sã aibã un preþ real ºi unde înþelesul cuvântului demnitate sã mai fie încã apreciat ºi cultivat.
www.adrianmunteanu.arts.ro

Trimite email

luni, 14 octombrie 2019