Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 noiembrie 2025

Sindicatul din educație avertizează profesorii:
Nu semnați actele adiționale propuse de școli la contractele de muncă, este o tentativă de diminuare a veniturilor

Sindicatul Independent al Profesorilor Argeș – SIPA „Muntenia” avertizează că școlile, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. SIPA Muntenia transmite profesorilor, printre altele, să nu semneze actele adiționale propuse și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.
„Conducerile unităților de învățământ, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, fapt ce duce la diminuarea salariului”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, această modificare este ilegală, deoarece decizia ICCJ nr. 7/2021 stabilește că gradația de merit, dirigenția, învățământul simultan / special, indemnizațiile specifice (contabili) sunt majorări ale salariului de bază, iar sporul neuropsihic se calculează la salariul de bază majorat, nu la salariul din grilă.

Sindicatul transmite profesorilor să nu semneze actele adiționale propuse, să nu accepte diminuarea bazei de calcul a sporului neuropsihic și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.

„Orice presiune sau amenințare din partea angajatorilor trebuie comunicată imediat sindicatului”, conform informării SIPA Muntenia.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 noiembrie 2025

Dacă înveți 20 de tipuri de exerciții, poți lua peste 9 la Evaluarea Națională, la Matematică – analiză

Evaluarea Națională continuă să dirijeze învățarea în România, asta arată noile modele de subiecte publicate pentru 2026 de Ministerul Educației și Cercetării. Analiza Edupedu.ro asupra itemilor care construiesc testul arată același tip de șablon cu probleme repetitive și previzibile. Asta deși toți specialiștii și practicienii – de la profesori, la cercetători, până la OCDE – avertizează de ani de zile că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a în forma actuală întreținută deliberat de Centrul Național de Curriculum și Evaluare și Ministerul Educației și Cercetării menține aceleași rutine care duc elevii doar spre memorare, algoritmi, pregătire pentru notă, nu pentru înțelegere.
Reamintim, Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfășoară, anual, într-o singură sesiune, iar în ultimul an a existat și o sesiune specială. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul să susțină examenul fără taxă, potrivit Ministerului Educației.
O analiză comparativă făcută de Edupedu.ro asupra subiectelor oficiale date la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a între anii 2022–2025, în care am inclus și modelul publicat de minister pe 3 noiembrie pentru EN 2026, arată că fiecare exercițiu din testul propus este o reluare fidelă a unuia anterior. În cinci ani, examenul nu a introdus niciun tip nou de problemă, nicio cerință de gândire, nicio situație aplicată. Practic, cine identifică și rezolvă intensiv aceste câteva tipuri de exerciții poate lua lejer o notă peste 9, potrivit analizei Edupedu.ro.

Conferința „Astrofizica în filmele S.F.”

Zilele astronomiei la C.N. „Emanuil Gojdu”

Conferința „Astrofizica în filmele S.F.”

Astroclubul „Meridian Zero” Oradea, în parteneriat cu Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, a organizat miercuri (24 octombrie 2012), în amfiteatrul colegiului, o conferință pe tema „Astrofizica în filmele S.F.”

Conferința a avut drept scop de a inocula tinerilor participanți un spirit critic la adresa acestui gen cinematografic întrucât puține filme de această factură conțin detalii verosimile. Nu sunt de neglijat megaproducții hollywood-iene precum „Avatar”, ce pornesc de la anumite baze știintifice. Acestea vor fi subliniate cu precădere.
De asemenea, prezentarea a urmărit să le trezească elevilor interesul pentru astronomie și știință, în general, cinematografia fiind unul dintre cele mai accesibile mijloace de popularizare în acest sens.
Invitatul special al conferinței a fost dl fizician Mircea Rusu, originar din Oradea și fost gojdist. Dl profesor Mircea Rusu s-a născut în 25 decembrie 1936 în Oradea. În 1954, a absolvit cu Diplomă de merit Colegiul Național „Emanuil Gojdu”. Domnia sa a fost cadru didactic al Facultății de Fizică a Universității din București, în cadrul catedrei de fizică atomică și nucleară...
Conferința dlui Mircea Rusu s-a bucurat de succes și de sprijin din partea directorului colegiului, dl prof. Viorel Mititean și a doamnei profesor Ana Poinar, fost șef de catedră și formator pe disciplina Fizică. (Marius Deaconu)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Conferința „Astrofizica în filmele S.F.”.

Trimite email
sâmbătă, 20 decembrie 2025 la 06:28:51 Ora standard a Europei de Est