Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Campanie educativă în școli privind salubritatea

Primăria Oradea și Inspectoratul Școlar Județean Bihor

Campanie educativă în școli privind salubritatea

Primăria Municipiului Oradea, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, a început în această săptămână o campanie de informare a elevilor de liceu cu privire la importanța și necesitatea păstrării curățeniei stradale și a colectării selective a deșeurilor.

În cursul campaniei, care se va desfășura până la sfârșitul lunii noiembrie, vor fi organizate întâlniri informative cu elevii liceelor orădene, acțiuni de igienizare a unor amplasamente din municipiu, precum și deplasări la depozitul de selectare a deșeurilor ECO Bihor.

Prima acțiune de acest gen a avut loc luni, 29 octombrie 2012, cu elevi ai claselor a IX-a și a X-a de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu”. La întâlnirea cu elevii au participat Mircea Stejeran, șef serviciu Servicii Publice și Spații Verzi din cadrul Primăriei Oradea, Horia Burlo, din partea RER Ecologic Service și Breiner Francisc, reprezentant al ECO Bihor.

Elevilor le-au fost prezentate măsurile luate de municipalitate în ultimii ani pentru creșterea gradului de salubritate în municipiu, importanța menținerii curățeniei stradale, precum și date privind selectarea colectivă a deșeurilor. (Biroul de presă)

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:00:28 Ora de vară a Europei de Est