Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
21 august 2026

Portofoliul profesional al cadrelor didactice, disponibil acum ca modul în platforma Edus (P)

De peste 10 ani, Edus urmărește îndeaproape cerințele care apar în sistemul de învățământ și le integrează, pe măsură ce apar, în aceeași platformă. Edus nu mai este demult doar un catalog electronic. Modulul de burse, raportările MATE și chestionarele SASAT, butonul roșu, modulele SCIM și CEAC pentru control intern și asigurarea calității au fost adăugate în timp, pe măsură ce școlile au avut nevoie de ele. Numai de la începutul acestui an, platforma a primit 23 de actualizări, cu funcții noi și îmbunătățiri.

Cel mai recent pas este un modul dedicat portofoliului profesional al cadrelor didactice, răspuns la obligația introdusă prin Ordinul nr. 3.858/2026. Modulul este disponibil acum în Edus.

Ce rezolvă modulul pentru conducerea școlii

Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 3.858/2026 stabilește obligații atât pentru cadrele didactice, cât și pentru unitatea de învățământ. Fiecare școală are obligația să își elaboreze o procedură internă proprie pentru gestionarea portofoliilor, iar responsabilitatea implementării revine conducerii.

În practică, directorul are nevoie să vadă care cadre didactice și-au depus portofoliul, să poată aproba sau returna un portofoliu depus și să poată prezenta situația organizat la un control. Modulul din Edus acoperă acest flux.

Portofoliile depuse sunt vizibile conducerii într-o secțiune dedicată, accesibilă din meniul principal, iar directorul poate aproba un portofoliu sau îl poate respinge cu un motiv, caz în care cadrul didactic redobândește accesul pentru a-l corecta.

Cum funcționează pentru cadrul didactic

Cadrul didactic își construiește portofoliul pe cele cinci secțiuni prevăzute de metodologie: date de identificare, activitatea de predare, învățare și evaluare, activități complementare, managementul clasei și evoluția în cariera didactică.

Documentele se încarcă în librăria proprie și se asociază secțiunilor corespunzătoare. Fiecare adăugare sau eliminare se reflectă automat în opisul portofoliului, care rămâne mereu actualizat. Declarația de autenticitate, obligatorie pentru fiecare portofoliu, se semnează electronic direct în platformă. La final, portofoliul se poate descărca structurat, cu opis, declarație și documente organizate pe secțiuni, sau se poate depune către școală.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Tema „Fantezii de toamnă”

Proiectul educațional „Adolescentul cu ochi de copil”

Tema „Fantezii de toamnă”

Marți (30 octombrie 2012), la Grădința nr. 42 – „Maria” din Oradea, structura Școlii Gimnaziale „Octavian Goga”, s-a desfășurat activitatea „Fantezii de toamnă”.

Preșcolarii grupei mari C, coordonați de doamnele educatoare Mariana Pater și Ileana Petruș, au avut alături partenerii de proiect de la Liceul Tehnologic „George Barițiu” și Colegiul Tehnic „Andrei Șaguna”, însoțiți de doamnele prof. Georgia Serte și Voichița Popa (coordonatori de proiect).
Este vorba despre prima activitate de pe agenda proiectului educațional „Adolescentul cu ochi de copil” care se derulează în cadrul unui parteneriat între trei școli orădene: Liceul Tehnologic „George Barițiu” (director – prof. Marcela Todica), Colegiul Tehnic „Andrei Șaguna” (director – prof. Lung Antiana) și Școala Gimnazială „Octavian Goga” (director – prof. Ioan Mocan; structura Grădinița nr. 42 – „Maria”, director adjunct - prof. Delia Coste).
Întâlnirea de proiect a debutat cu o activitate despre toamnă, în care preșcolarii au dialogat pe tema toamnei, fiind subliniate caracteristicile anotimpului autumnal; discuțiile au fost apoi canalizate în direcția recunoașterii și numirii legumelor care au fost descoperite pe mesele din mijlocul sălii, după dezvelirea lor. Ajutați de liceeni (din clasele a X-a E și a X-a B), copiii au trecut la personificarea legumelor în: arici, pinguini, ieduț, mașini, păianjen, Pinocchio, melc, prințesă..., care au fost invitate la carnaval. În etapa imediat următoare, liceenii s-au întrecut în a pregăti cele mai haioase sandvișuri. Tuturor actorilor, și mai mari și mai mici, organizatorii le-au pregătit bucuriile toamnei, spre îndulcire – prăjitură cu mere.
„Privită în ansamblu, dar chiar și separat, pe etape, activitatea s-a bucurat de succes, atât în rândul celor mici, cât și al celor mari. Apreciem creativitatea preșcolarilor și sprijinul acordat de liceenii parteneri, care s-au arătat încântați, deschiși să colaboreze cu prichindeii grădiniței noastre. Lucrările ingenios create vor fi expuse pe coridor spre a fi admirate de toți copiii din grădiniță, dar și de părinții lor. Doresc să mai subliniez faptul că expoziția va fi serios îmbogățită cu lucrările copiilor din celelalte grupe: din grupa mică A (educatoare Coste Delia - Bocșe Maria), grupa mică B (ed. Popa Maria - Tănase Maria), grupa mijlocie A (ed. Erdeli Valeria - Negrău Elena), grupa mijlocie B (Indrea Viorica - Cucu Senta), grupa mare A (Vidican Lenuța), grupa mare B (Orban Marioara - Condoroș Rodica), la care se vor adăuga cele realizate de școlarii din clasele I B (înv. prof. Rus Loredana), a III-a A (înv. prof. Rusu Viorica), a IV-a A (înv. prof. Seica Iuliana) și a IV-a B (înv. prof. Vaș Florica), de la Școala Gimnazială „Octavian Goga”, ne-a spus doamna director adjunct Delia Coste. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Tema „Fantezii de toamnă”.

Trimite email
marți, 25 august 2026 la 15:37:15 Ora de vară a Europei de Est