Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Balul boboceilor

Vineri, în premieră la C.N. „Mihai Eminescu”

Balul boboceilor

Doamna profesor Daniela Duma a experimentat vineri (2 noiembrie 2012), în premieră la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Balul boboceilor.

În deschiderea evenimentului, doamna director Maria Onița a felicitat-o pentru idee, implicare și organizarea amănunțită a fiecărei etape, urând succes boboceilor (din clasele a V-a). „Se obișnuiește ca la nivelul colegiului, „bobocii” claselor a IX-a să fie primiți în rândul colectivului mare al colegiului în cadrul unui bal al bobocilor. Și voi, când veți ajunge la vârsta lor, pe bună dreptate, veți fi bobocii cei mari și veți fi primiți la fel. Acum, printr-un efort extraordinar, doamna profesor Daniela Duma a organizat acest eveniment, în premieră, la colegiul nostru. Succes concurenților, felicitări colegilor și în mod deosebit doamnei profesor Duma pentru efortul pe care l-a făcut!”
Ca prezentatori ai manifestării au fost delegați cei mai „titrați” consilieri-elevi ai județului Bihor, Lukacs Mark – președintele Consiliului Județean al Elevilor și Oana Meșter, vicepreședinte al C.J.E. Bihor, desemnați în aceste înalte funcții cu o zi înainte (joi, 1 noiembrie 2012).
Cele 12 perechi de bobocei concurenți din clasele a V-a A și B au fost primiți de către elevii claselor a VI-a printr-un pod de flori, după care au primit botezul (cu apă și busuioc de la doamna profesor Duma), iar după patru probe, juriul avea să stabilească cele cinci perechi care își vor disputa finala. Așadar, pe scenă au urcat și au concurat 24 de bobocei. Ei au fost supuși la patru probe: „Ca turist în orașul meu”, ei trebuiau să recunoască  statuia sau instituția prezentate în PowerPoint pe marele ecran; să aleagă varianta corectă de răspuns la întrebarea formulată de geografie distractivă; să-și demonstreze talentul artistic în cadrul unei probe artistice la alegere și să recite câteva versuri.
În timp ce membrii juriului (prof. Monica Dumitraș, Alina Vidican, Felicia Sim și Florica Chișcoci, precum și trei elevi: Alexandra Pantiș din a VII-a A, Roxana Floruț, a VII-a B și Amalia Popa, a VI-a A) s-au retras pentru deliberare, pe scenă au urcat două artiste (Sânziana Vrabie și Amalia Popa), pentru a întreține atmosfera.
După deliberare, pe scenă au continuat să lupte pentru înaltele titluri de Miss și Mister Bobocel cinci perechi. Cei 10 bobocei au fost supuși la alte două probe: proba de prezentare și o probă practică de a transporta pe cap o carte fără a se ajuta de mâini; timpul era cronometrat. Înaltele titluri au fost cucerite de Mara CărăvanMiss Bobocel și Octavian Marian Iuhas Mister Bobocel.
Mara are 11 ani, e născută în zodia Rac, îi place tenisul și dansul și vrea să se facă medic; a absolvit ciclul primar la Școala „Dacia” (fiind eleva dnei profesor Florica Hava); Octavian are 11 ani, e Leu-paraleu, joacă tenis și vrea să ajungă manager; ca „primar” a absolvit ciclul la Liceul de Artă, fiind elevul dnei profesor Valeria Bunica.
Miss popularitate – Camelia Șerban, Mister popularitate – Vlad Aionesei.
Cele mai reușite măști de Halloween
Cum elevilor de toate vârstele le place să se deghizeze și să devină cineva, niște eroi sau super eroi, și elevii eminescieni gimnaziști și-au făurit (procurat) măști și costume de Halloween, iar juriul a premiat cele mai reușite măști.
Locul I – Zomby (Markovics Flavius), locul II – Moartea (Carla Ignătescu), locul III – Dracula (Adonis Crișan).
Să mai spunem că doamna profesor Daniela Duma (omul total al manifestării) a pregătit și niște premii nesperate de concurenți: eșarfe, coroniță și sabie, pentru câștigătorii supremelor titluri de Miss și Mister Bobocel, eșarfe și câte un rățoi (din porțelan) pentru câștigătorii premiilor de popularitate, dar toți cei 10 finaliști ai concursului de Miss și Mister Bobocel au fost răsplătiți cu premii de la firma Eucaliptfarm.
Toți copiii mascați au primit bomboane, iar primele trei măști câștigătoare, medalii și premii. Prezentatorii (Mark și Oana) au acordat fiecărui bobocel participant câte o carte, îndemnându-i la lectură; cele șase clase organizatoare (a V-a, a VI-a și a VII-a A și B) au asigurat bufet rece în hol pe timpul „maratonului” care a durat mai bine de trei ore. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze (70 de poze), accesați Galeria foto: Balul boboceilor.

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 05:49:12 Ora de vară a Europei de Est