Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Eco Școala Gimnazială „Avram Iancu” – locul II

La concursul „English is fun!”, în Orășelul copiilor

Eco Școala Gimnazială „Avram Iancu” – locul II

Elevii Eco Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Oradea au luat parte miercuri, 31 octombrie 2012, la concursul de limba engleză, organizat de Orășelul copiilor, în colaborare cu Centrul de limba engleză Helen Doron Early English .

Concursul s-a numit simplu: „English is fun!” și a constat în testarea cunoștințelor de limba engleză prin exerciții de ascultare – redare, exerciții de completare în scris, exerciții de exprimare verbală îmbinate cu jocuri și cântece. Participanții au fost elevi ai claselor a III-a și a IV-a, respectiv anul I și II de studiu. Concursul a fost unul deosebit, toți participanții s-au distrat, au cântat, au dansat și la sfârșit toți au fost premiați. Fiecare participant a primit dulciuri și un dicționar român – englez, englez – român.
Echipajul școlii noastre a fost format din elevii clasei a III-a C (Cîrciumaru Alexandru, Holhoș Antonia) și elevii clasei a IV-a C (Haivas Adrian, Zaha Diana). Ei au obținut locul al II-lea, iar premiul din partea Helen Doron Early English a fost un voucher în valoare de 150 lei pentru fiecare elev și diploma semnată de domnul primar Ilie Bolojan.
Clasamentul final  
Locul I: Școala Gimnazială „Ioan Slavici”
Locul II: Eco Școala Gimnazială „Avram Iancu”
Locul III: Liceul Teologic Greco-Catolic „Iuliu Maniu”
Locul IV: Școala Gimnazială Nr. 16
Locul V: Liceul Teologic Reformat „Lorantffy Zsuzsanna”.
Felicitări celor patru reprezentanți ai școlii noastre și doamnei profesoare de limba engleză Crina Porteleki! (Monica Toader)

Trimite email

luni, 22 aprilie 2019