Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

Sărbătoarea de Halloween a fost o premieră

La clasa a IV-a C, de la Eco Școala “Avram Iancu”

Sărbătoarea de Halloween a fost o premieră

Chiar dacă ani de-a rândul au tot amânat, de data aceasta, la insistențele copiilor, doamna învățătoare a cedat și a dat frâu liber imaginației copiilor.

S-au pregătit încetul cu încetul. La orele de ed. plastică și ed. tehnologică, au confecționat lilieci și coronițe speciale temei (cu vrăjitoare, bufnițe, pisici, fantome etc). La lectură au realizat povestioare sau poezioare de groază (păstrându-se o anumită limită), nu înainte ca doamna învățătoare să le prezinte câteva informații despre această sărbătoare.
 În data de 31 octombrie, după terminarea orelor, după amiază, cine a dorit și-a adus o costumație mai ciudată. Astfel, la paradă s-au prezentat: păpușa Barbi, Contele Dracula, un zoombi, Sakira somnambulă, Crăiasa Zăpezii, fantome, Domnișoara Liliac, Soarele, vrăjitori, Domnul Coșmar, vampiri etc. A fost de apreciat originalitatea copiilor în pregătirea costumelor. Nimeni nu  a avut costum închiriat! Fie și-au  combinat diverse haine cu accesorii, fie și le-au confecționat, după priceperea lor. Au renunțat  la cearșafuri, cămăși și pantaloni mai vechi – deoarece acestea au făcut cunoștință cu foarfeca.
Colega lor săritoare și cu inițiativă, Luana le-a făcut surpriza, aducând o cutie cu bomboane în ton cu Halloweenul. Elevii costumați au bătut la ușa colegilor lor mai mici din clasa a II-a B (prof. Ana Luncan), a III-a A (prof. Lucia Zsak) și a III-a C (prof. Stelieana Cîrciumaru) și i-au servit și pe ei, întrebând după obiceiul sărbătorii “Trick or Treat?”
Nu a lipsit dovlecul cu lumânare, pregătit tot ca surpriză de colega lor creativă, Diana. Doamna învățătoare i-a răsplătit pentru ingeniozitatea și implicarea lor vopsindu-le fața potrivit personajului pe care-l reprezentau.
Cei mai curajoși nu au vrut ca activitatea să se-ncheie fără a le citi colegilor poveștile de groază create de ei. Toți au ascultat numai ochi și urechi. “Deși se consideră a fi o sărbătoare înfricoșătoare, atmosfera a fost una frumoasă, captivantă.
Cu toate că a fost o activitate organizată în mare măsură de către elevi, a fost, totuși, reușită, pe placul lor. (Dorina T.)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Sărbătoarea de Halloween a fost o premieră.

Trimite email
miercuri, 13 mai 2026 la 17:38:10 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Invitație

Fabienne Erni (Eluveitie, Illumishade)
duminică, 17 mai, ora 21.00
la Hard Rock Cafe, București