Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

EZOTERIC FEST - ediția a IX-a

În perioada 15 – 18 noiembrie, la Casa Tineretului din Timișoara

EZOTERIC FEST - ediția a IX-a

În perioada 15 - 18 nov. 2012, va avea loc cea de-a IX-a ediție EZOTERIC FEST – „CUNOAȘTERE -SĂNĂTATE –ARMONIE” în cadrul unui Festival de Medicină Preventivă, Terapii Complementare și Alternative Spirituale la CASA TINERETULUI din Timișoara (str. Arieș nr 19, zona Stadion); program zilnic între orele 10.00 și 21.00.

EzotericFest are 4 secțiuni principale:
001. EXPOZIÞIE  CU  VANZARE: (60 de firme) carte, cosmetice, cristale, feng shui, apicole, ceaiuri, alimente naturiste, produse bio, aromoterapie, artizanat, produse indiene, farmateutice, consultanțe și servicii specifice medicinei naturiste și terapiilor complementare, biorezonanță, tarot, astrologie, reiki, etc
002. SESIUNI  DE  CONFERINÞE - WORKSHOP: 2 săli de conferințe - peste 50 de conferențiari - 4 zile pline
003. MANIFESTĂRI  AMBIENTALE: pe scena din sala mare vor fi videoproiecți, poezie și concerte
004. DEMONSTRAÞII: arte marțiale, taijiquan, qigong, masaje terapeutice, yoga, bioenergoterapie, dansuri moderne, picioroange moderne, kick-boxing, etc.
În cadrul evenimentului se dorește promovarea unor produse și servicii pentru o viață mai sănătoasă și longevitate prin spiritualitate și mișcare.
Festivalul pentru o minte liniștită, un suflet împăcat și un corp plin de energie și lumina în armonie, este organizat de EXPO TIMIȘOARA și ASOCIAÞIA DE METAFIZICA GEEA LIFE.
TEMATICA GENERALĂ se poate vedea în descrierea firmelor participante și în titlurile prelegerilor susținute de conferențiari: Daniela Nane, Cezar Culda, Ancu Dincă, Sri Vasudeva, Alexandru Mușat, Gheorghe Iovu, Avisek Majumdar, Simona Ioniță, Leontin Nedelcu, Aurel Bugeac, Carol Biro, Dezsõ Csaba Péter, Michael Szellner, , Ovidiu Denes, Constantin Dorneanu, Dan Sorin Spătariu, Marius Negrău, Ramona Venturini și mulți alții.
DATE CONTACT:
informații program
Asociația GEEA LIFE Timișoara: Marcel Doroș
tel: 0722 371196 email: geealife@yahoo.com web: www.ezotericfest.ro
 PROGRAM  
Concerte & videoproiecții – sala de spectacole, parter Casa Tineretului:
Sâmbătă, 17 nov.
- 19.00 -20.30 Daniela Nane & Gheorghe Iovu - Spectacol-recital de versuri și meloterapie – Terapie prin muzică și vers.
Actrița Daniela Nane, recitând versuri alături de Gheorghe Iovu, magicianul sunetelor terapeutice, ca parte dintr-un proiect amplu intitulat „Mai aproape de suflet” ce urmează a se materializa în marile orașe ale României și apoi în străinătate.
Daniela Nane, renumita actriță din filme precum „Orient Express”, „Efect 30”, „La Urgență” sau „Dincolo de America”, este absolventă a Academiei de Teatru și Film din 1995, după care a urmat cursurile/masteratul Ligii Europeane a Institutelor de Artă din Amsterdam și Berlin. Se bucură de multe prezențe TV și este prezentatoare a unor festivaluri de film, cultură și modă. În 2009 a lansat pe piață un CD cu „Povești pentru Codrin” în care citește cu o voce caldă, plăcută și melodioasă povești celebre. Prin site-ul personal www.danielanane.ro organizează cursuri, tabere de dezvoltare și edificare personală pentru copii și adulți.
Gheorge Iovu, „magicianul sufletelor”, este artistul timișorean care compune și interpretează muzică terapeutică de peste 20 de ani, fiind primul meloterapeut acreditat de instituții de specialitate. Obținând rezultate remarcabile în diverse spitale, clinici și cabinete medicale, contribuind cu succes la vindecarea sufletească și trupească a celor suferinzi. Absolvent al Școlii Populare de Artă din Timișoara în anul 1975, a lansat prima casetă în 1995, „Muzică terapeutică”, iar până în prezent a realizat 10 albume și a susținut o multitudine de concerte, atât în România, cât și în Statele Unite, Germania, Ungaria, Danemarca, Austria, Italia, Franța etc. Pentru Gheorghe Iovu muzica înseamnă viață, consecvența, dăruirea, modestia și naturalețea cu care interpretează fiecare piesă i-au adus recunoașterea națională și internațională.
Duminică, 18 nov.  
19.15 -20.30 - Ramona Venturini - Pelerinajul la Santiago de Compostela
6000 de km pe jos în 6 ani consecutivi. Vindecare - Cunoaștere – Simplitate (Conferință & Videoproiecție)
***
 Manifestări ambientaleAfară sau în Holul Casei Tineretului:
<> GHEORGHE IOVU
– Muzică Terapeutică Ambientală - va cânta zilnic pe scările de la intrare
Demonstrații de qigong și taijiquan – Clubul Sportiv Qigong Taijiquan
Dansuri moderne, Arte marțiale pe picioroange moderne -lupte de kick-boxing -lupte cu tonfa - No Limits Team
Vineri, sâmbătă și duminică (16, 17 și 18 nov.) între orele: 16.30 -17.30.
spectacol, deschidere oficială:
Joi, 15 nov.
<> rotondă, sala de expoziție <> (Hol Casa Tineretului)
11.30 -12.00 - Gheorghe IovuConcert de Muzică Terapeutică
12.00 -12.05 -
Deschiderea Oficială - Cuvântul de deschidere organizatori Expo Timișoara și Asociația Geea Life
12.05 -12.20 -
Clubul Sportiv Qigong TaijiquanDemonstrație de Qigong și Taijiquan
12.20 -12.45 - Ovidiu Deneș - Demonstrație de Arte Marțiale – grupe de copii
12.45 -12.55 -
No Limits Girls - Dansuri moderne
12.55 -13.05 - Ștefan Iulian Cojocnean – Demonstrații de arte marțiale Lupte de kick-boxing, cu tonfa...
13.05 -13.15 - No Limits Girls - Dansuri moderne
13.15 -13.30 - No Limits Boy - Baschet pe picioroange moderne (în fața Casei Tineretului)
13.30 -14.00 -
Gheorghe IovuConcert de Muzică Terapeutică
13.30 -14.00 -
Conferință de presă și Cocktail pentru mass-media, expozanți, conferențiari și invitați
PROGRAMUL  
sălii de conferințe – workshop:
Joi, 15 nov.
sala mare, conferințe
01 - Spectacole, la parter
15.30 -16.10 -
Ramona Venturini - Ieșirea din starea de confort. Sinceritate și Legile Vieții
16.15 -16.55 -
Teodor Ciomocoș - Secretul fericirii și creșterii spirituale a părinților prenatali
17.00 -17.40 -
Mădalina Mihail – Transformări individuale în 2012
17.45 -18.25 -
Ioan Adrian Nicula - Metode de diagnosticare energetice pe Iris, Aură, Câmpul energetic -  metode deosebit de exacte de investigare. Anestezii Energetice, Deblocări energetice
18.30 -19.10 -
Andrei Jidveian – Bioenergoterapie
19.15 -19.55 -
Ștefan Iulian Cojocnean - Beneficiile practice ale Mișcării, Meditației și Masajului. Teorie și practică
20.00 -20.40 -
Teodor Ciomocoș - Cum sǎ obținem ceea ce vrem în viațǎ
Joi, 15 nov.
sala mică conferințe
02 Intrare Exterior
17.00 -17.40 - Teodor Ciomocoș - Cum să dǎruim întelept - spre creșterea spiritualǎ a noastrǎ și a celorlalți
17.45 -18.25 -
Mădalina Mihail – Deprogramarea blocajelor din subconștient
18.30 -19.55 -
Ioan Adrian Nicula - Demonstrații de reechilibrare energetică și magnetică cu înalte tehnologii Japoneze de la Nikken - Demonstrații de diagnosticare energetică, Anestezii în Terapia Durerii
Vineri, 16 nov.
sala mare, conferințe –
01spectacole, la parter
11.45 -12.25 -
Mădalina Mihail – Copiii cristal, indigo, curcubeu și diamant
12.30 -13.10 -
Eliza Martin – Programarea energetică
13.15 -13.55 -
Ioan Adrian Nicula - Rolul important al unei nutriții sănătoase și echilibrate în menținerea unei bune stării de sănătate. Rolul important al nutriției celulare (tratamente naturiste) în hrănirea celulelor și rezolvarea problemelor de sănătate. Importanța capitala a antioxidanților în protejarea celulelor (Triunghiul sănătății de la KYANI). Importanța APEI PIMAG NIKKEN, ca nutrient esențial
14.00 -15.25 -
Ancu Dincă - Efectul Ancu Dincă
15.30 -16.10 -
Carol Biro - Elemente fundamentale și neglijate care influențează sănătatea umană. Soluții de bunăstare Nikken
16.15 -16.55 -
Annamária Sütõ - Despre o nouă soluție terapeutică: Kinesiologie transgenerațională epigenetică
17.00 -17.40 -
Dan Sorin Spătariu și Simona Popescu - Sistemul Yoga Integrala - o cale rapidă spre desăvârșire - experiența a 18 ani de practică
17.45 -18.25 -
Alexandru Mușat - Terapia Elf și Cromoterapia – Medicina viitorului
18.30 -19.10 -
- Detergenții - Moartea lentă din casa ta
19.15 -19.55 -
Petru Bilea - Ayurveda: alimentație și stil de viață sănătos
20.00 -20.50 - Avisek Majumdar - Yoga in daily life
Vineri, 16 nov.
sala mică, conferințe
02 Intrare Exterior
11.00 -11.40 -
Jean Cohen- Vida - Strategia vindecării depline prin alimentație naturalăși armonie spirituală
11.45 -12.25 -
Maria Livia Tautu - Tranzitul planetei profesor Saturn prin cele 3 Decade ale Scorpionului
12.30 -13.10 -
Eliza Martin – Clarviziune
13.15 -13.55 -
Constantin Dorneanu - Triada ignoranței: Îmbrăcăminte la modă -Blocaj energetic -Boală (Infertilitate)
14.00 -14.40 -
Ioan Adrian Nicula - Demonstrații despre Puterea APEI PIMAG NIKKEN, în reechilibrarea energetică a organismului și buna hidratare
14.45 -15.25 -
Celestine Mihaela - Intoarcerea la Sine
15.30 -16.10 -
Ramona Venturini - Meditație pe centrul inimii - Qigongul Luminii
16.15 -16.55 -
Carol Biro - Elemente fundamentale și neglijate care influențează sănătatea umană. Soluții de bunăstare Nikken
17.00 -17.40 -
Annamária Sütõ - Despre o nouă soluție terapeutică: Kinesiologie transgenerațională epigenetică
17.45 -19.10 -
Dan Sorin Spătariu - Fizica cuantică și experiența Yoga
19.15 -19.55 -
Maria Valean - Terapia florală Bach
20.00 -20.40 -
Nelu StanciuMisterul gândirii – modul cum apar gândurile
Sâmbătă, 17 nov.
<> rotondă sala de expoziție <> (Hol Casa Tineretului)
13.15 -13.45 –
Demonstrație de masaj cu Tehnica Raindrop folosind uleiuri esențiale terapeutice Young Living - Melinda Cojocnean și Andreea Ciobota
14.00 -15.00 – A
sociația maseurilor profesioniști din Banat- Leontin Nedelcu – demonstrație de masaj - Abordarea extrem orientală pentru flexibilitatea articulațiilor în general. Manevre pentru prevenirea și tratarea afecțiunilor lombosacrate, din terapia YUMEIHO/ Terapia THAI/ Terapia YEN SHIATSU.
Sâmbătă, 17 nov.
hol, etaj, Casa Tineretului <>
12.30 -14.30 - David Gheorghe Ședinte gratis de biomagnetism, bioenergie
14.30 -16.30 - Demonstrații de masaj palmar gratis
Sâmbătă, 17 nov.
sala mare, conferințe –
01 – Spectacole,  parter
10.20 -11.00 -
Flavius Þurcanu - Îmbunătățirea naturală a vederii
11.00 -11.40 -
Daniel Ioan Scuturici - Eu sunt... restul este o alegere ?
11.40 -12.20 -
Krisztina Starmüller - Ce înseamnă uleiurile esențiale de calitate terapeutică și tehnici de eliberare emoțională cu ajutorul acestora
12.20 -12.40 -
Clubul Sportiv Qigong TaijiquanDemonstrație de Qigong și Taijiquan
12.40 -13.00 -
Ovidiu Deneș - Demonstrație de Arte Marțiale – grupe de copii
13.00 -13.40 -
Alexandru Mușat - Medicina Energetică de la Magie la Tehnologie
13.40 -14.20 -
Marius Negrău - Vindecarea și regenerarea corpului cu ajutorul Celulelor Stem Adulte
14.20 -15.00 -
Dezsõ Csaba Péter - Izvorul tinereții și starea de a fi curios
15.05 -16.15 -
Sri Vasudeva - Redescoperirea Sinelui Infinit - discurs si meditație video, sesiune de întrebări și răspunsuri cu Maestrul Sri Vasudeva online, prin intermediul Skype 
16.15 -16.55 -
Avisek Majumdar - Heal yourself with yoga
16.55 -17.35 -
Societatea cuantică - confirmări  
17.35 -18.45 -
Cezar Culda - Sufletul activ - spiritualitate și terapie prin Qigong și Medicină tradițională chineză
19.00 -20.30 - D
aniela Nane și Gheorghe Iovu Spectacol-recital de versuri și meloterapie – terapie prin muzică și vers
Sâmbătă, 17 nov.
sala mică, conferințe
- 02 Intrare Exterior
10.20 -11.00 -
Teodor Ciomocoș - Cum sǎ fim fericiți plǎcându-ne ceea ce obținem
11.00 -11.40 -
Aura Muntean - Timpul și veșnicia
11.45 -12.25 -
Terapia pentru animalele de companie
12.30 -13.10 -
Marius Negrău - Medicina regenerativă, cea mai modernă și eficientă formă de terapie și vindecare
13.15 -13.55 -
- Numărul de Aur și Artele Marțiale
14.00 -14.40 -
- Sinele și Artele Marțiale
14.45 -15.25 -
Alin Marconi - Terapia Craniosacrală
15.30 -16.10 -
Diana Harja - Unicitatea unui sistem modern de meditație: Calea simplă -Sahaj Marg - APLICAÞIE PRACTICĂ: meditația, tehnica de curățire și rugăciunea universală din acest sistem
16.15 -16.55 -
- Grile de cristale - Folosirea în terapii distale. Protecție psi. Contraatac psi
17.00 -17.40 -
Ramona Venturini – Shamanismul din Jungla Amazonului și Ayahuasca
17.45 -18.25 -
Simona Ioniță - Adaptarea la noile vibrații ale cerului și pământului - meditație și exerciții
18.30 -19.10 -
Lucian Stancu - Terapia spirituală
19.15 -19.55 - Carmen Ilie - Acordarea primului-ajutor - resuscitarea cardio-pulmonară (RCP)
20.00 -20.40 -
Nelu Stanciu - Omul între Materie și Spirit
Duminică, 18 nov.
<> rotondă, sala de expoziție <> (Hol Casa Tineretului)
15.30 -16.30 – Asociația maseurilor profesioniști din Banat- Leontin Nedelcu – demonstrație de masaj - Abordarea extrem orientală pentru flexibilitatea articulațiilor în general. Manevre pentru prevenirea și tratarea afecțiunilor lombosacrate, din terapia YUMEIHO/ Terapia THAI/ Terapia YEN SHIATSU.
16.30 -17.00 – Demonstrație de masaj cu Tehnica Raindrop folosind uleiuri esențiale terapeutice Young Living - Melinda Cojocnean și Andreea Ciobota
Duminică, 18 nov.
sala mare conferințe
01 – Spectacole, parter
10.20 -11.00 -
Zoltán Tõke - Energetica matrice
11.00 -11.40 -
Dezsõ Csaba Péter - Minunea minunilor
11.45 -12.25 -
Liliana Pacureanu - Sahaja yoga -spiritualitate, cunoaștere, dorință pură ,inspirație și răspunsuri
12.30 -13.10 -
Diana Harja - De la pacea sufletului la pacea milenară
13.15 -13.35 -
Clubul Sportiv Qigong TaijiquanDemonstrație de Qigong și Taijiquan
13.35 -13.55 -
Ovidiu Deneș - Demonstrație de Arte Marțiale – grupe de copii
14.00 -15.25 -
Cezar Culda - Misterele stilurilor interne chinezești
15.30 -16.10 -
Aurel Bugeac - Informații referitoare la adaptarea biosistemului uman pentru a face față, în condiții optime, la transformările ce se produc ca urmare a intrării sistemului solar în centura de fotoni
16.15 -16.55 -
Simona Ioniță - ACAI berry sau ”super-fructul” - Beneficii, recomandări și mărturii – MonaVie
17.00 -17.40 -
Jozsef Boda și Paul Ionescu - Prezentare Album "Gates to the Infinity"
17.45 -18.25 -
Constantin Dorneanu - Transformări vibrațional-energetice, Univers-Terra-Om (ADN). Legea iubirii, Rolul femeii în misiunea România
18.30 -19.10 -
Eli Cătană - Schimbarea dincolo de aparențe
19.15 -20.30 -
Ramona Venturini - Pelerinajul la Santiago de Compostela
6000 de km pe jos in 6 ani consecutivi. Vindecare - Cunoaștere – Simplitate (Conferință & Videoproiecție) Duminică, 18 nov.
-  sala mică. conferințe
-  02 Intrare Exterior
10.20 -11.00 -
Ibicerg Csergo - Noua energie și marele salt cuantic
11.00 -11.40 -
Eleonora Botezatu - Trup, Minte, Suflet și Spirit
11.45 -12.25 -
Zoltán Tõke - Meditație cu clopote tibetane (conferință cu muzică și meditație)
12.30 -13.10 -
Alin Marconi - Atingerea Cuantică - puterea de a vindeca
13.15 -13.55 -
Maria Secula - Realitate și minune
14.00 -14.40 -
Simona Ioniță - Arhetipurile șamanice - cum le putem folosi. Inițieri în Munay-ki
14.45 -15.25 -
Adrian Scheul - Prezentare : GRUP 50 – experiență și experiențe de armonie și armonizare
15.30 -16.10 -
- Introducere în radiestezie - inforenergetică - Demonstrații practice de terapie inforenergetică. Demonstrații practice de măsuratori cu ansa și raportorul
16.15 -17.40 -
Eli Cătană - Învață să trăiești sănătos – Alimentația naturală de la știință la conștință - demonstrație practică cu degustare
17.45 -18.25 -
Ștefan Iulian Cojocnean și Andreea Mariana Ciobota - Beneficiile aromaterapiei cu ajutorul uleiurilor esențiale terapeutice. Teorie și practică
18.30 -19.10 -
Lucian Stancu - Misiunea personală. Karma. Destin
19.15 -19.55 -
Carmen Ilie - NLP și relațiile de cuplu
20.00 -20.40 - Teodor Ciomocoș - Putem atrage banii și abundența în viața noastrǎ - chiar pe vremuri de crizǎ!
Înscrieri EXPOZIÞIE (standuri)
-   Apimedica AradCentru de diagnostic si tratament alternativ
ATM BIOFARM BT Ungaria – Produse naturiste, terapii neconventionale si fotografierea aurei
Asociatia Blue-Star Romaniaorganizatie internationala non-profit, dedicata dezvoltarii umane holistice si servirii comunitatii
Asociatia Cristal Life Romania – Carti: alimentatie naturala, medicina preventiva, astrologie, spiritualitate
Asociatia de Metafizica Geea Life Timisoara – Materiale metafizica, astrologie, alimentatie naturala, cursuri, servicii astrologie, produse si preparate naturale. Consultanta Astrologie si Tarot. Coorganizatori EzotericFest si ExpoZodiac
Asociatia Maseurilor Profesionisti din Banat – demonstratii gratuite de masaje individuale terapeutice de 10 min
Asociatia Sahaja Yoga RomaniaSunt expuse spre vanzare carti din editura proprie, cu subiecte de interes general, legate de evolutia spirituala. Se mai ofera spre vanzare CD-uri cu muzica clasica indiana interpretata de grupurile SANGEET LAHARI, SAHAJ si NIRMAL BHAKTI.
Bijuterii Orgonaccesorii orgonice, bratari, inele, cercei,  yantre si mandale personalizate, piramide terapeutice
Bionatura Plus  – promovarea produselor naturale
Butterfly Satu Mare – stabilopozi
Cabinet Terapii Naturiste LOTUS-SAN – NIKKEN (Institutul Japonez de Cercetare in Sanatate). Prezentare de produse, testarea lor si magnetoterapie/ masaj-roll out (imbracat) gratuit.
Carbon Shungit – minereu stravechi pentru afectiuni moderne
Carmita Classic Alba Iulia  – Uleiuri naturale
Centrul de Medicina Traditionala ALCOOR Cluj-Napoca – Produse naturiste pentru nutritia celulara, Produse de reechilibrare magnetica, Diagnosticari, Demonstratii cu produsele Nikken – stil de viata sanatos
Centrul de Studii Vedice Timisoara – Cursuri de stiinta spirituala vedica, bucatarie vegetariana, literatura
Clubul Sportiv Taiji- Qigong Timisoara – Cursuri, Stagii, Tabere, Exersari de Qigong, Taijiquan, Mobilitate si forme de baza din Wushu, Masaj terapeutic, Materiale specifice
Coral Life AradFirma Coral Life prezinta si comercializeaza produsele Companiei Coral Club International
Cristale gravate cu simboluri Reiki – produse si cristale reiki
Eden Center Bucuresti – terapii pentru corp, minte si spirit
Editura Adevar Divin Brasov - Calea catre lumina si iubire: Carti despre spiritualitate, dezvoltare personala, ingeri, vindecare, mesajele spirituale ale apei, metafizica etc.
Editura Dao Psi BucurestiCarti pentru sanatatea trupului si sufletului
Feng Shui Market Arad - Prezentare și vânzare produse Feng Shui
Fundatia Miscarea Gaalului din România  – Editură
Fundatia Romana de Qigong – Cursuri de Qigong, Taiji, Feng Shui, Masaj, Reflexoterapie – CD-uri Taijiquan.
Gheorghe Iovu Timisoara – Muzician, CD-uri Muzica Terapeutica si de Meditatie – Meloterapie
Indicom OradeaMagazin Indian – importator si distribuitor de produse indiene, codimente, mirodenii, cosmetice
Indra Fantazia Timisoara -Artizanat, suveniruri si cadouri
Infinity Trade Timisoara – importator unic de produse naturale cosmetice, suplimente nutritive, parfumuri, bijuterii, ciorapi, O-Pac, detergenti, parafarmaceutice si electrocasnice
Kato A. Csaba Satu Mareing. Geolog - cristale, pietre pretioase, minerale, ornamente, etc
Kenst Art – Deco Arad – Obiecte decorative din piatra si sticla
Kosmetikos Timișoara – cosmetoterapie, cosmetică naturistă,masaj, machiaj, body-art,cursuri,consultanta, terapiii alternative, reprezentant Gano Excel si Advanced Tachyon Technologies
Krisztina Starmüller Vienauleiuri terapeutice esentiale
Laboratoarele Favisan Lugoj - Substanțe vitaminice și minerale, produse fitofarmaceutice lipsite de efecte secundare cu rol de reabilitare a sistemului imunitar
Laboratoarele Merlin Brasov – Companie Internationala pe piata productiei si distributiei de bauturi si alimente traditionale. Bere de ghimbir, Lapte de soia, Ambrozie, Miere poliflora, Bauturi energizante
Little Vietnam Timisoara  – online shop, obiecte decorative, cadouri fabricate manual in Vietnam
LUCI-MIN SRL Baia Sprie – pietre pretioase si semipretioase, bijuterii, coliere, flori de mina, etc
Lumanari si Miere Arad  – produse apicole, miere, polen, propolis, lumanari executate manual
Magazinul Taj Mahal Timisoara – margele, cercei cu pietre, articole de artizanat, obiecte din jad si coral
Marcel Doros Timisoara – Consultatii Astrologie – metafizician astrolog, Asociatia de Metafizica Geea Life
Maria Marian Dej – International Wellness Consultant - consultant independent Nikken – concept de sanatate Japonez
Melux SRL Sf. Gheorgheprotectie radiatii telefoane mobile
Multicart Com  – Magazin virtual de carte, Carti de la mai multe edituri, Manuale, Caravana cu carti la usa ta, Multe carti pentru tine
Natura Bio Timisoara - sapunuri naturale, ceaiuri, tincturi, produse naturiste
Nemira Publishing House – editarea de carte
No Limits Team Timisoara – Club Sportiv si Sala de Sport – Miscare, Relaxare si Masaj
Perfect Minds Technology Bucuresti –Reprogramarea Subconstietului CD-uri…
Prisum International Trading Co BucurestiImport si distributie produse farmaceutice, cosmetice, naturiste
QM Electronic Bucuresti – Terapie Elf (Spiridusul)
Radiant Life Technologies™ - Terapia coMra, Laserul Delta, autonomie holistica
Raicu Cristian Arad – miere, produse apicole
Ramona Venturini TimisoaraConsultatii Astrologie si Tarot – metafizician astrolog, Asociatia Geea Life, autoarea cartii: „Pelerini la Santiago de Compostela” - Jurnalul celor 900 de km perpedes din Pirinei pana la Atlantic pe Camino
Refan Timisoara – sapunuri & produse naturiste
Revista Lumea Misterelor Bucurestirevistă de științe și fenomenologie paranormală, științe ezoterice și enigme
Sideralisim Timisoara  – Deco Fantezii - decoratiuni florale, ceramic, gablonturi, bijuterii de argint, bijuterii pietre semipretioase
Swobb-Prikotex Timisoaravanzari produse bio/eco balsam rufe, detergenti si spray Swobb
TIENS Romania  – Produsele Tianshi Tiens sunt cele mai eficiente tratamente naturiste din medicina traditionala chineza
Înscrieri conferințe, demonstrații,
-   Adrian Scheul – Asistent al doamnei Aurora Sitarus de circa 10 ani, seminarist si ulterior conferentiar de circa 5 ani, in cadrul Universitatii Populare Ioan Dalles Bucuresti
Aime Cristie – specialist in cunoasterea ratiunii umane
Alexandru Mușat București – fizician QM Electronic
Alin Marconi Timisoara –  Instructor si Terapeut Certificat Quantum Touch si Terapie Craniosacrala
Ancu Dincă București – consultanță cu aparatura de biorezonanta; testarea bio-fito-modulatorilor de tip Ancu Dinca
Andrei Jidveian – bioenergoterapeut
Annamária Sütõ Ungaria – Kinesiologie
Aura Muntean Timisoara – profesor - Timpul si vesnicia  
Aurel Bugeac – terapeut, inventator si cercetator in cresterea accelerata a vibratiei biosistemului uman, lectii de lumina sau cum sa te hranesti cu prana
Avisek Majumdar – profesor in cadrul liniei initiatice Satyananda Yoga
Carmen Ilie Timisoara – Master NLP sub egida IANLP
Carmen Olariu Timișoara – Asociația Sahaja Yoga România
Carol Biro Resita – Terapeut specializat in terapii complementare (tehnica radianta, reflexoterapie, infoenergetica, tehnician maseur, presopunctura SU JOK, presopunctura, prananadi grad 4C, terapie twist, masaj Yumeiho, fitoterapie, consultant international Nikken Wellness)
Celestine Mihaela – consilier si autoare a mai multor lucrari printre care "Dihotomia Genului", "Sah lui Dumnezeu", "Lumea de jos", etc.
Cezar Culda - Președinte Fundația Română de Qigong
Clubul Sportiv Taiji- Qigong Timișoara – Cursuri, Stagii, Tabere, Exersari de Qigong, Taijiquan, Mobilitate si forme de baza din Wushu, Masaj terapeutic, Materiale specifice
Constantin Dorneanu Câmpulung Moldovenescastrolog, lector ANATECOR
Dan Sorin Spătariu – doctor in stiinte medicale, specialist cardiologie, practicant ayurveda, instructor yoga
și Simona PopescuTimișoara – medic - Master in psihologia cuplului, instructor yoga ASOCIATIA DACICA-ONG
Daniel Ioan Scuturici – Atestat ca Formator
Daniela Nane Bucuresti – Actrita, Cursuri, tabere de dezvoltare si edificare personala pentru copii si adulti
David Gheorghe Arad – bioterapeut, biomagnetism uman curativ
Dezsõ Csaba Péter - Szeged, Ungaria - chirurgie spirituala, astrologie, meditatie, citirea viitorului, simbologie, numerologie, analiza vietii …
Diana Harja Timișoara - make-up artist, promotor al cosmetoterapiei, Cabinetul Kosmetikos
Timisoaraterapeut, Maestru Reiki, radiestezist
Eleonora Botezatu Timisoara – profesor pensionar Cercul “Curs in Miracole”
Eli Cătană Arad – Asociația Cristal Life România
Eliza Martin – Clarviziunea si accesarea informatiilor mentale
Practicant de arte martiale din 1982, expert inforenergetician din 1996, interesat in deslusirea si  cunoasterea altor tipuri de realitati
Flavius Þurcanu Cluj – Îmbunătățirea naturală a vederii
Gheorghe Iovu Timișoara – Muzician, CD-uri Muzică Terapeutică și de Meditație – Meloterapie
Ibicerg Csergõ Hunedoara – terapeut - Noua energie si marele salt cuantic 
Ioan Adrian Nicula Cluj-Napoca – Dr. Specialist in Medicina Traditionala - Centrul de Medicina Traditionala ALCOOR
Jean Cohen- Vida TimișoaraFito-dieto terapeut
Jozsef Boda Ungaria – Meloterapeut
Krisztina Starmüller Vienauleiuri terapeutice esentiale
Leontin Nedelcu TimișoaraPreședintele Asociației Maseurilor Profesioniști din Banat
Liliana PacureanuAsociația Sahaja Yoga România
Lucian Stancu Timisoara – arhitect
Madalina Mihail – Consilier in Dezvoltare Spirituala - medium si alchimist
Marcel Doroș Timișoara – Consultații Astrologie si Tarot– metafizician astrolog, Asociația de Metafizică Geea Life, organizator Expozodiac si Ezotericfest
Maria Livia Tautu Oradea – Astrolog, Numerolog
Maria SeculaAsociația Sahaja Yoga România
Maria Valean BFRP -Timisoara - Practician de Terapie florala Bach, inregistrat in Registrul Fundatiei Bach (BFR)
Marilena Kurunczi Timisoara – Director Vanzari- SWOBB-PRIKOTEX srl
Marius Negrau Canada – Osteopat D.O. - Puterea nebanuita a celulelor STEM ADULTE
Michael Szellner Arad – fizician, cadru didactic și director la Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” din Arad, lector și director al departamentului de cercetare al ANATECOR
Mihaela Olaru Bucuresti – Dr. Bionatura Plus
Nelu Stanciu Timișoara – membru Antropozofie (știință spirituală) și în Societatea de Parapsihologie, specialist în Agricultură Biodinamică
No Limits Team Timisoara – Club Sportiv si Sala de Sport - Demonstratii sportive pe picioroange moderne
Ovidiu Denes Timișoara – Fitness, Tae-Bo, Arte Martiale, Personal Trainer, Antrenor de arte marțiale pentru copii
Paul Ionescu Arad – inginer mecanic; pasionat al drumețiilor montane și fotografiei; ghid montan; realizatorul unor expoziții personale cu tematică montană
Petru Bilea Timișoara - medic specialist acupunctură, ayurveda, terapii naturiste și complementare
Ramona Venturini TimișoaraConsultații Astrologie și Tarot – metafizician astrolog, Asociația Geea Life, autoarea cărții: „Pelerini la Santiago de Compostela” - Jurnalul celor 900 de km perpedes din Pirinei până la Atlantic pe Camino
Simona Ionita BucurestiSimona Ionita Bucuresti – Terapeu, Maestru reiki, Saman, EDEN CENTER SRL 
Sri Vasudeva – Organizatia Blue Star International
Ștefan Iulian Cojocnean Timișoara – Profesor de Educatie Fizica, antrenor personal la Sala de Sport "No Limits", cvadruplu campion mondial in sporturi extreme si ex-campion al Romaniei de kick-boxing full-contact
Teodor Ciomocoș Timisoara – ONG “Wise Education”
Zoltán Tõke Ungaria – meditatie tibetana.
Marcel Doroș

Trimite email
joi, 14 mai 2026 la 17:04:36 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Invitație

Fabienne Erni (Eluveitie, Illumishade)
duminică, 17 mai, ora 21.00
la Hard Rock Cafe, București