Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Vineri au sosit primii colindători la Primăria Oradea

Participanții la festival s-au oprit să colinde la primărie

Vineri au sosit primii colindători la Primăria Oradea

Zeci de colindători îmbrăcați în costume populare tradiționale, veniți din mai multe zone ale țării, au trecut vineri (14 decembrie 2012) pragul Primăriei Oradea.

Proiectul, care i-a adunat pe toți acești păstrători ai tradițiilor populare autentice, este realizat de Asociația Pro Bambini.
Colindătorii au fost întâmpinați în Centrul pentru Relații cu Publicul de viceprimarul municipiului, dl. Ovidiu Mureșan și de purtătorul de cuvânt al instituției, Anca Sas.
Cei aproape 200 de tineri colindători, care au reprezentat județele Bihor, Cluj, și Bistrița Năsăud au prezentat un autentic spectacol de datini și obiceiuri de Crăciun în jurul bradului, împodobit de angajații Primăriei Oradea în sala ghișeelor.
Primăria Oradea va amenaja și bradul amplasat în sala „Traian Moșoiu”, pentru a-i primi pe micuții colindători, care vor trece pragul instituției, săptămâna viitoare.
„Apreciez că după atâtea sute de kilometri pe care i-ați parcurs, ați mai făcut un efort pentru a veni să colindați și instituția noastră. Pe lângă semnul pe care ni-l dă vremea de afară, că suntem în preajma sărbătorilor, vă mulțumesc vouă tuturor, că prin spectacolul pe care îl oferiți, ne dați un semn de autentică sărbătoare”, a spus viceprimarul Ovidiu Mureșan. (Biroul de presă)

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:01:05 Ora de vară a Europei de Est