Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Concursul „Dirigintele meu”

La C.N. „Octavian Goga” din Marghita

Concursul „Dirigintele meu”

Luni, 10 decembrie 2012, Colegiul Național „Octavian Goga”, Marghita a găzduit inaugurarea unei săli festive proaspăt renovate printr-un concurs deosebit de interesant și antrenant. În urmă cu trei săptămâni, doamna bibliotecar Eli Stan a propus claselor colegiului nostru o nouă activitate.

Elevii erau îndemnați să propună propriului diriginte acordarea unui interviu de maximum cinci minute. Astfel clasele care au făcut lucrul acesta au participat luni, la ora 13 la concursul pentru cel mai interesant interviu cu dirigintele meu. Spectacolul a fost unul pe cinste oferind celor prezenți un minunat amestec de profunzime a destăinuirilor, de inedit al informațiilor și amuzament. Am aflat astfel despre primele iubiri, despre evoluția carierelor, păreri despre uniformă, hobby-uri sau elevii din perspectiva dascălilor lor. Din juriu au făcut parte domnii directori Sas Marcel Emil, Simona Sarca, consilierul educativ, un profesor de limba română și o tânără absolventă de jurnalism, fostă elevă a colegiului nostru. Cu acest mare câștig al informațiilor dobândite, dar și a relațiilor consolidate considerăm că obiectivele noastre legate de acest concurs au fost pe deplin îndeplinite. Prof. Bota Cristian
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Concursul „Dirigintele meu”.

Trimite email
luni, 17 august 2026 la 04:52:05 Ora de vară a Europei de Est