Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Noul An ne surâde din steluțele aprinse-n crengile de brad

Ultimele zile ale lui 2012 cad grăbite din calendare

Noul An ne surâde din steluțele aprinse-n crengile de brad

Mi-e greu să accept că ultimele zile ale lui 2012 cad grăbite din calendare pe întregul glob, una câte una, ca frunzele toamna pe poteci... Și totuși!

Noul An ne surâde din steluțele aprinse-n crengile de brad, din frumusețea iernii cu albul fulgilor de nea presărat peste gândurile noastre, din dulcele ecou al colindelor, din sufletul încărcat cu amintirea celor dragi...
Vom privi spre anul ce-a trecut cu sufletul unui om înțelept, iar spre noul an cu ochi limpezi de copil, reflectând uimirea și credința... Singuri cu noi înșine, vom privi spre trecut cu iertare și cu speranța spre ziua de mâine, cu recunoștința spre cer pentru că ne-a mai îngăduit încă un an... Noul an se așterne în viața noastră asemeni unei cărți nescrise, cu câteva sute de pagini goale pe care va trebui să le umplem astfel încât, la final, să citim întregul volum cu mulțumire, bucurie și împăcare...
Fie ca anul ce vine să vă aducă mai multe zâmbete decât lacrimi, mai multe reușite decât înfrângeri, mai multe împliniri decât v-ați gândit vreodată...
La mulți, mulți ani! Frumoși și buni, cu drumul drept, umbrit de plopi, cum și-l dorește fiecare... (Anna)

Trimite email
joi, 13 august 2026 la 00:28:41 Ora de vară a Europei de Est