Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 noiembrie 2025

Sindicatul din educație avertizează profesorii:
Nu semnați actele adiționale propuse de școli la contractele de muncă, este o tentativă de diminuare a veniturilor

Sindicatul Independent al Profesorilor Argeș – SIPA „Muntenia” avertizează că școlile, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. SIPA Muntenia transmite profesorilor, printre altele, să nu semneze actele adiționale propuse și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.
„Conducerile unităților de învățământ, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, fapt ce duce la diminuarea salariului”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, această modificare este ilegală, deoarece decizia ICCJ nr. 7/2021 stabilește că gradația de merit, dirigenția, învățământul simultan / special, indemnizațiile specifice (contabili) sunt majorări ale salariului de bază, iar sporul neuropsihic se calculează la salariul de bază majorat, nu la salariul din grilă.

Sindicatul transmite profesorilor să nu semneze actele adiționale propuse, să nu accepte diminuarea bazei de calcul a sporului neuropsihic și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.

„Orice presiune sau amenințare din partea angajatorilor trebuie comunicată imediat sindicatului”, conform informării SIPA Muntenia.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 noiembrie 2025

Dacă înveți 20 de tipuri de exerciții, poți lua peste 9 la Evaluarea Națională, la Matematică – analiză

Evaluarea Națională continuă să dirijeze învățarea în România, asta arată noile modele de subiecte publicate pentru 2026 de Ministerul Educației și Cercetării. Analiza Edupedu.ro asupra itemilor care construiesc testul arată același tip de șablon cu probleme repetitive și previzibile. Asta deși toți specialiștii și practicienii – de la profesori, la cercetători, până la OCDE – avertizează de ani de zile că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a în forma actuală întreținută deliberat de Centrul Național de Curriculum și Evaluare și Ministerul Educației și Cercetării menține aceleași rutine care duc elevii doar spre memorare, algoritmi, pregătire pentru notă, nu pentru înțelegere.
Reamintim, Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfășoară, anual, într-o singură sesiune, iar în ultimul an a existat și o sesiune specială. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul să susțină examenul fără taxă, potrivit Ministerului Educației.
O analiză comparativă făcută de Edupedu.ro asupra subiectelor oficiale date la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a între anii 2022–2025, în care am inclus și modelul publicat de minister pe 3 noiembrie pentru EN 2026, arată că fiecare exercițiu din testul propus este o reluare fidelă a unuia anterior. În cinci ani, examenul nu a introdus niciun tip nou de problemă, nicio cerință de gândire, nicio situație aplicată. Practic, cine identifică și rezolvă intensiv aceste câteva tipuri de exerciții poate lua lejer o notă peste 9, potrivit analizei Edupedu.ro.

Mai puțin de 1000 de bilete pentru concertul Helloween/ Gamma Ray de la București

Revista Maximum Rock

Mai puțin de 1000 de bilete pentru concertul Helloween/ Gamma Ray de la București

Publicat la 3 ianuarie 2013 de către Nelu Brîndușan.
Formațiile HELLOWEEN și GAMMA RAY vor pleca într-un turneu european intitulat „Hellish Rock Part II”, începând cu luna martie 2013, iar pe data de 16 martie 2013 (sâmbăta) acesta va ajunge și la București.

Concertul va avea loc la Arenele Romane și este organizat de Promusic Events, împreună cu revista Maximum Rock (producător Nelu Brândușan).
În acest moment au rămas mai puțin de 1.000 de bilete din totalul de 1.500 de bilete puse în vânzare pentru concertul Helloween - Gamma Ray de la București!
Noi îți plătim biletele pentru concertul Helloween de la București (oferta prelungită!)
Cumpără bilete la acest concert în perioada 17.12.2012 - 10.01.2013 și poti fi unul dintre cei cinci fericiți câștigători cărora le returnăm banii pe biletele achiziționate!
Seriile de bilete câștigătoare vor fi alese prin tragere la sorți și vor fi anunțate în data de 12 ianuarie 2013 pe această pagină.
Câștigatorii își vor putea ridica premiul DOAR în ziua concertului, de la casa de bilete - Arenele Romane.
Pentru acest concert s-a pus în vânzare un număr 1. 500 de bilete, după cum urmează: 87 lei (preț promoțional): primele 350 de bilete Sold Out! 97 lei: (preț normal): următoarele bilete până la data de 15 martie 2012, 110 lei: bilet achiziționat în ziua concertului.
Biletele pot fi achiziționate din rețeaua Eventim (Magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas și online pe www.eventim.ro).
Sursa: Revista Maximum Rock

Trimite email
luni, 8 decembrie 2025 la 23:53:07 Ora standard a Europei de Est