Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Calendarul cultural 2013 (februarie, martie)

În atenția cadrelor didactice!

Calendarul cultural 2013 (februarie, martie)

Biblioteca a elaborat Calendarul cultural 2013, un suport informațional util în completarea planului de activități, în cadrul parteneriatelor cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”.

Februarie
8 februarie
Verne, Jules (n. 8 febr. 1828, Nantes, Franța - d. 24 mart. 1905, Amiens, Franța) - 185 de ani de la nașterea scriitorului francez
 21 februarie
 Ziua Internațională a Limbii Materne
 24 februarie
 Ziua dragostei și a bunăvoinței – Dragobete
 26 februarie
Hașdeu, Bogdan Petriceicu (n. 26 febr. 1838, Cristinești-Hotin - d. 25 aug. 1907, Câmpina) - 175 de ani de la nașterea scriitorului
 Martie
1 Martie
Ziua Mărțișorului
 8 Martie
Ziua Internațională a Femeii
 11 martie
De Amicis, Edmondo (n. 21 oct. 1846, Oneglia – d. 11 mart. 1908, Bordighera) – 105 ani de la moartea prozatorului și pedagogului italian.
  20 Martie
Ziua Internațională a Francofoniei
Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret
 21 Martie
Ziua Internațională a Poeziei
Ziua Mondială a Teatrului de păpuși
 22 Martie
Ziua Mondială a Apei
 29 martie
Carianopol, Virgil (n. 29 mart. 1908, Caracal - d. 6 apr. 1984, București) - 105 ani de la nașterea poetului
Farago, Elena (n. 29 mart. 1878, Bârlad  - d. 4 ian. 1954, București) - 135 de ani de la nașterea poetei
31 martie
Stănescu, Nichita (n. 31 mart. 1933, Ploiești - d. 13 dec. 1983, București) - 80 de ani de la naștere și 30 de ani de la moartea poetului și eseistului.
(M.B.)

Trimite email
miercuri, 19 august 2026 la 19:00:53 Ora de vară a Europei de Est