Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Evaluările-pilot la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a

În perioada 9 - 22 mai

Evaluările-pilot la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a

Ministerul Educației Naționale a publicat miercuri, 23 ianuarie 2013, pe site-ul http://www.edu.ro/, ordinele de ministru privind metodologiile care vizează evaluările ce decurg din Legea Educației Naționale nr. 1/2011.

Mai precis, au fost publicate metodologiile de organizare a evaluării competențelor elevilor la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a. În anul școlar în curs, aceste evaluări se vor desfășura în perioada 9-22 mai, prin pilotare pe un eșantion de elevi stabilit la nivel național.
Calendarul evaluărilor-pilot are următoarea configurație: 9 și 10 mai 2013 - evaluarea competențelor fundamentale la finalul clasei a II-a, 15 mai - evaluarea elevilor la finalul clasei a IV-a și 22 mai - evaluarea elevilor la finalul clasei a VI-a.
A fost postată, de asemenea, lista unităților de învățământ care compun acest eșantion: câte 86 de școli pentru clasele a II-a și a VI-a, respectiv 136 școli pentru clasa a IV-a. Eșantionul a fost realizat de către Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE), astfel încât fiecare tip de evaluare să fie administrat în unități de învățământ distincte. Menționăm că activitatea de pilotare vizează instrumentele de evaluare și procedurile de organizare a acestor evaluări.
Testele care vor fi administrate, precum și baremele de corectare aferente, sunt elaborate de către Centrul Național de Evaluare și Examinare. La clasa a II-a, acestea conțin două secțiuni: prima vizează competențele de receptare-producere a mesajelor, în vreme ce a doua abordează competențe de matematică. Rezultatele obținute la evaluarea competențelor fundamentale la finalul clasei a II-a sunt valorificate prin elaborarea planurilor individualizate de învățare, consemnarea lor în portofoliul educațional al elevului, respectiv informarea părinților/tutorilor legal instituiți asupra stadiului formării și dezvoltării competențelor evaluate.
Evaluarea elevilor la finalul clasei a IV-a va include următoarele discipline: limba română, limba maternă - pentru elevii care studiază în limbile minorităților naționale - și matematică. Evaluarea nu se finalizează printr-o notă sau printr-un calificativ sumativ. Rezultatele evaluării contribuie la realizarea unui scor mediu național al performanțelor elevilor pe competențele fundamentale și sunt utilizate de CNEE pentru realizarea unor studii și cercetări de diagnoză a sistemului de învățământ primar.
Evaluarea elevilor la finalul clasei a VI-a are ca scop optimizarea învățării, elaborarea, acolo unde este cazul, a planurilor individualizate de învățare și pre-orientarea școlară către un anumit tip de liceu. Testele conțin două secțiuni corespunzătoare probelor transdisciplinare evaluate: limbă și comunicare, respectiv matematică și științe. (Biroul de presă)

Trimite email
miercuri, 12 august 2026 la 16:40:56 Ora de vară a Europei de Est