Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Primăria organizează licitație pentru amplasamentele de Sf. Valentin

Din dragoste, cu dragoste

Primăria organizează licitație pentru amplasamentele de Sf. Valentin

Consiliul Local al municipiului Oradea prin Administratia Imobiliară organizează licitație publică cu strigare pentru atribuirea unor suprafețe de teren aparținând domeniului public, în vederea desfășurării de activități comerciale stradale cu ocazia Zilei Sf.Valentin.

Procedura de închiriere a acestor suprafețe este licitația publică cu strigare. Prețul de pornire al licitației este de 3 lei/mp/zi, iar pasul de licitație este de 0,50 lei/pas.
Prețul licitat la încheiere va fi cel puțin egal cu prețul de pornire a licitației + primul pas  (3,50 lei).
Caietul de sarcini, Dispoziția primarului nr. 35/14.01.2013 și planșele cu amplasamentele și locurile aferente se pot descarca accesând site-ul Primăriei Oradea www.oradea.ro, secțiunea Licitații. Aceste documente pot fi vizualizate și în atașamentul știrii.
Taxa de participare la licitație este de 5 lei/loc/amplasament licitat, achitată prin numerar depus la casieria Administrației Imobiliare Oradea (AIO), situată în Centrul pentru Relații cu Publicul – parter Primăria Oradea.
Garanția de participare în valoare de 50 lei/loc/amplasament licitat se achită prin numerar depus tot la casieria Administrației Imobiliare Oradea - în Centrul pentru Relații cu Publicul – parter Primăria Oradea.
Licitația cu strigare va avea loc în data 07.02.2013 ora 11.00, sala mare a Primăriei Oradea, et. I în ședință publică deschisă.
Perioada pentru care se va atribui amplasamentul pentru desfășurarea de activități comerciale stradale de Ziua Sf.Valentin este 08.02.2013 - 14.02.2013. Nu se acceptă o perioadă mai scurtă decât perioada stabilită mai sus, conform Dispoziției Primarului nr. 35 din 14.01.2013
Documentele care se depun până la data de 5 februarie trebuie să fie cele menționate la punctul 6.2 din caietul de sarcini anexat.
Termenul limită de depunere a solicitarilor și a documentelor solicitate este 05.02.2013.
 Informații suplimentare se pot obține la Marge Adina – șef  Birou Achiziții Publice, tel. 0259/437.000, int. 233 sau Abaghioaiei Florica  – Serv.Terenuri, tel. 0259/436276, int. 197. (Biroul de presă)

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:00:23 Ora de vară a Europei de Est