Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
9 februarie 2026

Ilie Bolojan, despre restricțiile pentru copii pe rețele sociale: E o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine, va fi o discuție în perioada următoare / Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri

Premierul Ilie Bolojan și-a reafirmat rezervele exprimate săptămâna trecută cu privire la interzicerea accesului copiilor sub 15-16 ani la rețele sociale și a arătat, într-un interviu acordat luni seară Digi24, că „asta va fi o discuție care se va lua (sic!) în perioada următoare”. El a precizat, însă, cu aceeași ocazie că subiectul reprezintă „o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine”.
Întrebat dacă există cineva în guvern care să „preia proiectul cu rețelele sociale” și eventuale restricții pentru copii, conform dezbaterilor din țările europene și din România, el a spus că a „încercat să fie ponderat”.

Amintim că, săptămâna trecută, el spunea despre limitări pentru accesul copiilor la social media: E greu să iei o măsură dar care, dacă nu o poți spune în practică, mai bine nu o iei (sic).
În interviul pentru Digi 24, el a revenit asupra opiniei că părinții pot avea un rol mai puternic în „a încerca un dialog” cu copiii despre dezinformare și manipulare: „Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri. Nu spun în sensul supravegherii, dar în sensul de a-i lămuri, de a încerca un dialog cu ei, pentru a-i, oarecum, preveni vizavi de ce se întâmplă atunci când stai foarte mult pe rețele sau cum pot fi foarte ușor dezinformat și manipulat”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

28 ianuarie 2026

Știri
OFICIAL Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / Noile specializări

De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3008 din 8 ianuarie 2026, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic. Potrivit regulamentului, noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.
Specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, nu se află în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acesta fiind și motivul pentru care nu se mai organizează, din anul școlar 2026-2027, admitere pentru aceste specializări.
Art. 2. — „Pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, specializări care funcționează în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, specializări pentru care nu se mai organizează admitere începând cu anul școlar 2026-2027, rămân valabile planurile-cadru și programele școlare aflate în uz la data admiterii și înscrierii elevilor de la aceste specializări în clasa a IX-a a studiilor liceale”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

În regulament se arată că noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.

Art. 2. — „(1) Unitățile de învățământ în care se organizează învățământ vocațional pedagogic sunt unități de învățământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învățare-evaluare și practica pedagogică pentru specializările din cadrul filierei vocaționale, profilul pedagogic, respectiv: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară”.

Un regal pentru Cezara.Totul pentru Cezara!

Miercuri seara, la C.C.S. Oradea

Un regal pentru Cezara.Totul pentru Cezara!

E o mare bucurie să vezi oameni de suflet vibrând la necazurile altora! Un asemenea exemplu este și dna profesoară Voichița Darna (de la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” din Oradea) care, de câteva săptămâni, nu mai are zi bună și nu-și găsește liniștea până nu o vede pe Cezara sănătoasă, bucurându-se pe deplin alături de alți copii de cele mai frumoase clipe ale copilăriei.

În campania sa umanitară de strângere de fonduri, s-a făcut luntre și punte, a apelat la toți prietenii și cunoscuții, a mobilizat o armată întreagă de copii de la diferite școli din Oradea, și nu numai, a umblat pe la primărie să obțină un spațiu liber sub soare, pe strada Republicii, în zona pietonală, pentru  amplasarea unei expoziții cu vânzare, de unde a adunat primele 25 de milioane, tot de la primărie a obținut o sală gratuită pentru spectacolul de mâine seară (miercuri, 30 ianuarie), unde speră să mai facă rost de câteva milioane pentru Cezara. Artiștii de pe scenă vin și ei cu sufletul deschis tot pentru Cezara. Prin școli, se aud voci care simt aceeași apropiere sufletească și doresc să se înregimenteze sub culorile profesoarei de la „Vuia”. Simt un vuiet care vine-vine și care va polariza toate energiile pozitive în direcția Casei de Cultură a Sindicatelor.
Dragi orădeni, cu mic cu mare, cu Dumnezeu înainte pentru Cezara!
Cine poate să o ajute să nu ezite! E și ea un caz în centrul atenției. Știm. Ca ea sunt mulți. Iar oameni cu inima deschisă se vor găsi pentru toți, mai devreme sau mai târziu! Să credem, să sperăm și să ajutăm, cu o vorbă bună și cu un leu, zece, o sută...
Miercuri, e rândul Cezarei!
La ora 17.00, toate drumurile vor duce la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea. Poftiți la regalul Cezarei! O urnă va aduna bănuții pe care i-ați pregătit cu mult drag să-i  dăruiți Cezarei!  (Ovi DAN)
P.S. Afișul care însoțește articolul a fost realizat de Szfura Alexandra Bella, de la Liceul de Artă (clasa a XII-a, profil design industrial).

Trimite email
duminică, 22 februarie 2026 la 20:51:54 Ora standard a Europei de Est