Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Nevoia de creație și celebrare

La Livada, Nojorid și Leș

Nevoia de creație și celebrare

Cât de mult ne dedicăm acestor nevoi ale copilăriei?
Zâmbiți sau ridicați sprânceana?

Noi, cei mari, care cunoaștem valoarea de influențare a cuvântului și, mai cu seamă, a modelului, suntem datori să convertim nevoia de creație a copilului în nevoia de a fi afectuos și de a i se
împărtăși sentimentele.
Cine, mai bine decât dascălii, să știe a face acest lucru?
La școlile din Livada, Nojorid și Leș venirea primăverii este celebrată în fiecare an. Cu câteva zile înainte de Mărțișor, școala se transformă într-un atelier de lucru. Mai cu seamă la nivelul
albinuțelor, adică cei din clasele I – IV, care pliază, îndoaie, lipesc, răsucesc hârtia în tehnicile Quilling și Origami.
Lucrează cu măiestrie și cu nerăbdarea de a vedea rezultatul final: un mărțișor, o felicitare, o ramă pentru fotografie, un tablou, o lebădă, o buburuză, un coș cu flori sau cine știe ce se mai poate isca din imaginația dnei învățătoare Florica Purda care a „stârnit” această activitate cu ani
în urmă. I s-au alăturat atunci dnele învățătoare Maria Popa și Ana Brânzaș, Floare Bisorca, Mirela Gligor, Delia Horge, Loredana Burdaș și dl învățător Gheorghe Petrilă.
 Și pentru că tradiția trebuie dusă mai departe, iar obiceiul bun se ia, s-au alăturat cei mai tineri, dna profesoară Cerasela Turcan, dnele învățătoare Mădălina Chirla, Teodora Negru, Andrada Dudaș, Georgiana Blăguța.
Sunt peste tot: în clase, pe coridoare, în cancelarie, în ghiozdane. Produsele actului de creație a copiilor din școala noastră ne încântă privirea și ne fac să-i privim cu și mai multă dragoste
și încredere.
Împreună exersăm celebrarea primăverii, a renașterii naturii, a vitalității, a victoriei vieții, a... Mamei! De ziua Mamei, fiecare va avea ce să dăruiască alături de dragostea lui!
Apoi furnicarul se liniștește. Pentru puțin timp, însă, căci mai avem atâtea de celebrat!
Să vă fie sufletul mereu o primăvară!
(Cornelia Apostol și Alina Butișca)

Trimite email
duminică, 15 noiembrie 2026 la 23:57:06 Ora standard a Europei de Est