Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 noiembrie 2025

Sindicatul din educație avertizează profesorii:
Nu semnați actele adiționale propuse de școli la contractele de muncă, este o tentativă de diminuare a veniturilor

Sindicatul Independent al Profesorilor Argeș – SIPA „Muntenia” avertizează că școlile, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. SIPA Muntenia transmite profesorilor, printre altele, să nu semneze actele adiționale propuse și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.
„Conducerile unităților de învățământ, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, fapt ce duce la diminuarea salariului”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, această modificare este ilegală, deoarece decizia ICCJ nr. 7/2021 stabilește că gradația de merit, dirigenția, învățământul simultan / special, indemnizațiile specifice (contabili) sunt majorări ale salariului de bază, iar sporul neuropsihic se calculează la salariul de bază majorat, nu la salariul din grilă.

Sindicatul transmite profesorilor să nu semneze actele adiționale propuse, să nu accepte diminuarea bazei de calcul a sporului neuropsihic și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.

„Orice presiune sau amenințare din partea angajatorilor trebuie comunicată imediat sindicatului”, conform informării SIPA Muntenia.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 noiembrie 2025

Dacă înveți 20 de tipuri de exerciții, poți lua peste 9 la Evaluarea Națională, la Matematică – analiză

Evaluarea Națională continuă să dirijeze învățarea în România, asta arată noile modele de subiecte publicate pentru 2026 de Ministerul Educației și Cercetării. Analiza Edupedu.ro asupra itemilor care construiesc testul arată același tip de șablon cu probleme repetitive și previzibile. Asta deși toți specialiștii și practicienii – de la profesori, la cercetători, până la OCDE – avertizează de ani de zile că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a în forma actuală întreținută deliberat de Centrul Național de Curriculum și Evaluare și Ministerul Educației și Cercetării menține aceleași rutine care duc elevii doar spre memorare, algoritmi, pregătire pentru notă, nu pentru înțelegere.
Reamintim, Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfășoară, anual, într-o singură sesiune, iar în ultimul an a existat și o sesiune specială. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul să susțină examenul fără taxă, potrivit Ministerului Educației.
O analiză comparativă făcută de Edupedu.ro asupra subiectelor oficiale date la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a între anii 2022–2025, în care am inclus și modelul publicat de minister pe 3 noiembrie pentru EN 2026, arată că fiecare exercițiu din testul propus este o reluare fidelă a unuia anterior. În cinci ani, examenul nu a introdus niciun tip nou de problemă, nicio cerință de gândire, nicio situație aplicată. Practic, cine identifică și rezolvă intensiv aceste câteva tipuri de exerciții poate lua lejer o notă peste 9, potrivit analizei Edupedu.ro.

Ziua Femeii la școlile din Ciumeghiu, Ghiorac și Boiu

În 8 martie

Ziua Femeii la școlile din Ciumeghiu, Ghiorac și Boiu

Pe 8 martie se sărbătoarește în întreaga lume Ziua Femeii.

Aceasta a fost recunoscută ca sărbătoare internațională în 1977, când Adunarea Generală a ONU a proclamat printr-o rezoluție „Ziua Națiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor și Pace Internațională”, devenind o tradiție în majoritatea țărilor din Europa și în SUA, cu reguli specifice în fiecare țară. În Anglia, de exemplu, sărbătoarea este un prilej pentru a celebra feminismul, iar pe 8 Martie au loc marșuri și întruniri în memoria femeilor care s-au luptat pentru drepturile acestora.
În Romania, în ziua de 8 Martie se sărbătorește Femeia, bucuria vieții noastre și motivația de a trăi. Până în decembrie ’89 se vorbea de ziua mamei, prilej cu care se organizau spectacole dedicate mamelor. După Revoluția din 1989, noțiunea de „Ziua mamei” este înlocuită cu „Ziua Femeii”. Este ziua în care femeia este sau ar trebui să fie ridicată pe pedestalul unei regine, și să primească flori sau alte cadouri în semn de respect și mulțumire. Pe lângă flori și cadouri, urările sunt și ele un aspect important al gesturilor de tandrețe față de mamele noastre. De aceea, atent organizați și îndrumați de cadrele didactice, elevii ciclurilor primare, dar în special grădinarii de la Școala Gimnazială din Ciumeghiu, respectiv Ghiorac și Boiu, au organizat o serie de serbări dedicate mamelor și femeilor din viața noastră. (M.C.)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Ziua Femeii la școlile din Ciumeghiu, Ghiorac și Boiu.

Trimite email
sâmbătă, 6 decembrie 2025, 08:13:48 Ora standard a Europei de Est