Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Noaptea bibliotecilor româneºti

23/24 aprilie 2013

Noaptea bibliotecilor româneºti

Biblioteca Universitãþii din Oradea ºi Asociaþia Bibliotecarilor din România în colaborare cu asociaþiile studenþeºti ale Universitãþii din Oradea ºi Consiliul Judeþean al Elevilor Bihor organizeazã marþi spre miercuri (23-24 aprilie 2013) Noaptea bibliotecilor româneºti .

Programul
17 - 1710 - Deschiderea oficialã a „Nopþii bibliotecilor româneºti - 2013”;
1710- 1720  Vernisajul expoziþiei foto: „Nordul Bucovinei, vãzut de doi orãdeni”; expun: Constantin-Adrian Dancoglu E.FIAP/b, PSA*** ºi Gheorghe Petrila E.FIAP, PSA***;
1720- 1730 Moment muzical - Departamentul de Muzicã al Facultãþii de Arte: asist. univ. drd. Andrada Ciupeiu - vioarã; asist. univ. drd. Tudor Ciupeiu - pian; studenþii violoniºti: Alexandra Gheorghe, Flavia Ionoi Pereþ ºi Alexandra Ionoi Pereþ; coordonatori: prof. univ. dr. Agneta Marcu, conf. univ. dr. Jambor Elisabeta;
1730- 1845  „Lectura e cool-turã! Citeºte ºi fã-i sã citeascã” - campanie organizatã de cãtre Consiliul Judeþean al Elevilor Bihor:
-         Evoluþia cãrþii ºi importanþa cititului ca parte motivaþionalã a campaniei - prezintã prodecan, lect. univ. dr. Florin Cioban ºi lect. univ. dr. Marius Miheþ - Facultatea de Litere;
-         imnul campaniei: Talida Pãtru, David Halasz ºi Liviu Guiaº;
-         expoziþia tematicã de afiºe: „Cãrþile care ne-au fãcut oameni”;
1845 - 1900 Moment muzical - prof. Mircea-Petru Ursu;
1900 - 1920 Asociaþia Studenþilor Stomatologi din Oradea - ASSO:
-         Curs de formare în vederea realizãrii unei lucrãri ºtiinþifice - prezintã ºef lucrãri dr. Ramona SUCIU;
1920 - 1940 Copacii ne vãd pe noi, / iar nu noi pe ei. (A treia elegie) Nichita Stãnescu ºi poezia lumii. Evocare cu secvenþe de film: moment realizat de conf. univ. dr. Dana Sala - Facultatea de Litere ºi studenþii Theo Guºat - prozator, Mihók Tamás - poet;
1940 - 2005Astroclubul Meridian Zero Oradea:
-         Câteva reflecþii asupra semnificaþiei Zilei Astronomiei - preºedinte, prof. Pazmany Nicoleta;
-         Prezentarea pãrþii cerului ºi a fenomenelor astronomice în aceastã perioadã: Cristian Man, Cristian Dios, Vlad Filimon;
-         Observaþii astronomice cu telescopul - pe platoul din faþa bibliotecii;
2005 - 2015 Sceneta „The Mechanicals of William Shakespeare's A Midsummer Night's Dream”, interpretatã de studenþii Facultãþii de Litere:
*distribuþia: Peter Quince: Renata Toth, Bottom: Ioana Costa, Flute: Ioana Paula Mates, Snout: Alexandra Martin, coordonatori: prof. univ. dr. Magdalena Danciu, lect. univ. dr. Eva Szekely - Facultatea de Litere;
colaboratori externi: Joy Hardin, Patrick Hardin;
2015 - 2035 Tehnici NLP - Programarea neuro-lingvisticã - primul domeniu psihologic care abordeazã din interior spre exterior lumea subiectiv lãuntricã:
*prezentare: psiholog Ana Radu ºi psiholog Marius Cernea, master practitioner NLP;
2035 - 2040 Moment poetic - prof. Mircea-Petru Ursu;
2040 - 2055 Asociaþia Studenþilor Universitãþii din Oradea - ASUO:
*Prezentarea ASUO - Cozma Alexandra;
*Prezentarea StudCard - Achim Oana;
2055 - 2105 Moment muzical - prof. Mircea-Petru Ursu;
2105 - 2135 Asociaþia Gheorghe ªincai a Studenþilor în Istorie: Bogaþii ºi sãracii Oradiei în perioada interbelicã - Cristian Culiciu; Nicolae Titulescu, personalitate de marcã a diplomaþiei româneºti - Roland Olah; Student, încotro? Rolul studentului în procesul educaþional - Marius Deaconu;
2135- 2145 Moment muzical - Departamentul de Muzicã al Facultãþii de Arte: Formaþia de jazz a studenþilor: Szabo Eva - voce, Tarsai Zsuzsa - pian, Ary Jonathan - clarinet, Flaviu Seretoc - contrabas, coordonatori: prof. univ. dr. Agneta Marcu, conf. univ. dr. Jambor Elisabeta;
2145- 2240 Revista Principii, redactor-ºef Paul Þop: filmul documentar: Marea barierã de corali;
2240 - 2250 Moment muzical - prof. Mircea-Petru Ursu;
2250 - 2320 Asociaþia Studenþilor de la Relaþii Internaþionale ºi Studii Europene - ARISE: Demonstraþie: Simulare Consiliul de Securitate ONU - Barabas Filip;
2320 - 2340 „Iubeºte arta din tine, nu pe tine în artã” (Stanislavski). Moment-spectacol realizat de tineri actori absolvenþi ai Universitãþii din Oradea;
2340 - 135 Asociaþia Studenþilor Stomatologi din Oradea - ASSO: filmul artistic: Poziþia copilului, regia Cãlin Peter Netzer, câºtigãtor al premiului Ursul de aur - Berlin, 2013.        
Cu acest prilej:
*cititorii externi vor beneficia de gratuitate pentru înscriere la Biblioteca Universitãþii din Oradea;
*pe durata evenimentului, pe platoul din faþa bibliotecii, vor fi oferite, gratuit, cãrþi din partea mai multor edituri, în cadrul campaniei „Lectura e cool-turã! Citeºte ºi fã-i sã citeascã” a Consiliului Judeþean al Elevilor Bihor. (Olimpia Popoviciu)

Trimite email
marți, 22 septembrie 2026 la 03:27:23 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

De-ale studenților

,,Pentru noi, Săptămâna Bobocilor înseamnă adevăratul început al studenției", spune Amelia Varga - președintele Uniunii Studenților Oradea.