Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
7 aprilie 2026

Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române

Chimistul a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Academiei cu 84 de voturi, față de 73 de voturi câte a cumulat contracandidatul său, filosoful Mircea Dumitru.
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care a anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”.
Alegerile pentru președinția Academiei Române s-au desfășurat astăzi, 7 aprilie 2026; votul a început la ora 10.00, moment din care membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare din România au început să-și exprime opțiunile la vot. Marius Andruh a câștigat alegerile pentru președinția Academiei Române cu 84 de voturi, din cele 157 de voturi exprimate.
„Alegerea președintelui se face cu două treimi din voturile membrilor participanți care trebuie să alcătuiască cvorumul, deci să fie și ei la rândul lor mai mult de două treimi plus unu prezenți sau să voteze online. Dacă nu se întrunesc voturile necesare, adică dacă din primul tur de scrutin niciun candidat nu obține două treimi din voturi, atunci se trece la al doilea tur. Și nu se poate valida decât dacă obține două treimi din voturi. Deci nu-i vorba de majoritate simplă (jumătate plus unu), ci două treimi”, a declarat fostul președinte al Academiei, Ioan Aurel Pop, pentru Edupedu.ro.
Marius Andruh a fost primul oficial care a constatat și a pronunțat apoi public verdictul de plagiat în cel mai sonor caz de încălcare a eticii academice din România: plagiatul fostului premier Victor Ponta. Concret, din funcția de președinte al CNATDCU, Marius Andruh a anunțat oficial pe 29 iunie 2012 că Victor Ponta a plagiat. Pe 20 iulie 2012, și Comisia de Etică a Universității din București a anunțat că Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă prezidată de rectorul de atunci, Mircea Dumitru. Reamintim că Victor Ponta era premier la acea vreme și a încercat să scape de acest verdict inclusiv prin desființarea CNATDCU și reorganizarea consiliului chiar în ziua în care Andruh a anunțat plagiatul.
Chimistul Marius Andruh (72 de ani) a fost vicepreședinte al Academiei Române din 2022 și până în 2026, a fost președinte al Secției de științe chimice (2009 – 2026) și directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române (2021– 2026).
Academicianul Andruh este inițiatorul și gazda conferințelor „Ora de știință”, eveniment care contribuie la popularizarea științelor.
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014)...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

Noaptea bibliotecilor româneºti (prima ediþie)

La Biblioteca Universitãþii din Oradea, s-a sãrbãtorit

Noaptea bibliotecilor româneºti (prima ediþie)

Biblioteca Universitãþii din Oradea ºi Asociaþia Bibliotecarilor din România, în colaborare cu asociaþiile studenþeºti ale Universitãþii din Oradea ºi Consiliul Judeþean al Elevilor Bihor, au sãrbãtorit marþi spre miercuri (23-24 aprilie 2013) Noaptea bibliotecilor româneºti.

Programul a fost cât se poate de bogat ºi variat.
Vernisajul expoziþiei foto: „Nordul Bucovinei, vãzut de doi orãdeni”: Constantin-Adrian Dancoglu E.FIAP/b, PSA*** ºi Gheorghe Petrila E.FIAP, PSA***
Moment muzical - Departamentul de Muzicã al Facultãþii de Arte: asist. univ. drd. Andrada Ciupeiu - vioarã; asist. univ. drd. Tudor Ciupeiu - pian; studenþii violoniºti: Alexandra Gheorghe, Flavia Ionoi Pereþ ºi Alexandra Ionoi Pereþ; coordonatori: prof. univ. dr. Agneta Marcu, conf. univ. dr. Jambor Elisabeta;
 „Lectura e cool-turã! Citeºte ºi fã-i sã citeascã” - campanie organizatã de cãtre Consiliul Judeþean al Elevilor Bihor:
Evoluþia cãrþii ºi importanþa cititului ca parte motivaþionalã a campaniei - prodecan, lect. univ. dr. Florin Cioban ºi lect. univ. dr. Marius Miheþ - Facultatea de Litere; imnul campaniei: Talida Pãtru, David Halasz ºi Liviu Guiaº; expoziþia tematicã de afiºe: „Cãrþile care ne-au fãcut oameni”
Moment muzical - prof. Mircea-Petru Ursu;
Asociaþia Studenþilor Stomatologi din Oradea - ASSO: Curs de formare în vederea realizãrii unei lucrãri ºtiinþifice - ºef lucrãri dr. Ramona SUCIU
 Copacii ne vãd pe noi, / iar nu noi pe ei. (A treia elegie) Nichita Stãnescu ºi poezia lumii. Evocare cu secvenþe de film: moment realizat de conf. univ. dr. Dana Sala - Facultatea de Litere ºi studenþii Theo Guºat - prozator, Mihók Tamás - poet;
Astroclubul Meridian Zero Oradea: Câteva reflecþii asupra semnificaþiei Zilei Astronomiei - preºedinte, prof. Pazmany Nicoleta; Prezentarea cerului ºi a fenomenelor astronomice în aceastã perioadã: Cristian Man, Cristian Dios, Vlad Filimon; Observaþii astronomice cu telescopul - pe platoul din faþa bibliotecii;
Sceneta „The Mechanicals of William Shakespeare's A Midsummer Night's Dream”, interpretatã de studenþii Facultãþii de Litere: Peter Quince: Renata Toth, Bottom: Ioana Costa, Flute: Ioana Paula Mates, Snout: Alexandra Martin, coordonatori: prof. univ. dr. Magdalena Danciu, lect. univ. dr. Eva Szekely - Facultatea de Litere; colaboratori externi: Joy Hardin, Patrick Hardin
Tehnici NLP - Programarea neuro-lingvisticã - primul domeniu psihologic care abordeazã din interior spre exterior lumea subiectiv lãuntricã: prezentare: psiholog Ana Radu ºi psiholog Marius Cernea, master practitioner NLP
Moment poetic - prof. Mircea-Petru Ursu;
Asociaþia Studenþilor Universitãþii din Oradea - ASUO: Prezentarea ASUO - Cozma Alexandra; Prezentarea StudCard - Achim Oana
Moment muzical - prof. Mircea-Petru Ursu;
Asociaþia Gheorghe ªincai a Studenþilor în Istorie: Bogaþii ºi sãracii Oradiei în perioada interbelicã - Cristian Culiciu; Nicolae Titulescu, personalitate de marcã a diplomaþiei româneºti - Roland Olah; Student, încotro? Rolul studentului în procesul educaþional - Marius Deaconu
Moment muzical - Departamentul de Muzicã al Facultãþii de Arte: Formaþia de jazz a studenþilor: Szabo Eva - voce, Tarsai Zsuzsa - pian, Ary Jonathan - clarinet, Flaviu Seretoc - contrabas, coordonatori: prof. univ. dr. Agneta Marcu, conf. univ. dr. Jambor Elisabeta;
Revista Principii, redactor-ºef Paul Þop: filmul documentar: Marea barierã de corali;
Moment muzical - prof. Mircea-Petru Ursu;
Asociaþia Studenþilor de la Relaþii Internaþionale ºi Studii Europene - ARISE: Demonstraþie: Simulare Consiliul de Securitate ONU - Barabas Filip;
Iubeºte arta din tine, nu pe tine în artã” (Stanislavski). Moment-spectacol realizat de tineri actori absolvenþi ai Universitãþii din Oradea;
Asociaþia Studenþilor Stomatologi din Oradea - ASSO: filmul artistic: Poziþia copilului, regia Cãlin Peter Netzer, câºtigãtor al premiului Ursul de aur - Berlin, 2013.   
Pe durata evenimentului, pe platoul din faþa bibliotecii, au fost oferite, gratuit, cãrþi ºi reviste, în cadrul campaniei „Lectura e cool-turã! Citeºte ºi fã-i sã citeascã” a Consiliului Judeþean al Elevilor Bihor.
Olimpia Popoviciu
Foto: Ovidiu DAN
P.S. Pentru mai multe poze, accesaþi Galeria foto: Noaptea bibliotecilor româneºti (prima ediþie).

Trimite email
luni, 25 mai 2026 la 18:55:30 Ora de vară a Europei de Est