Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
15 septembrie 2026

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă, transmis pe 12 septembrie.
Amintim, în contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

„Interzicerea telefoanelor poate fi o măsură bună de disciplină educațională, concentrare și protecție împotriva cyberbullyingului, dar nu trebuie prezentată ca o soluție care, singură, repară rezultatele PISA”, scrie Federația Părinților Edupart.

Proiectul deputatei PNL Raluca Turcan propune modificarea Legii Educației nr 198/ 2023 în sensul în care telefoanele mobile să fie interzise „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor” și să fie ținute în spații speciale până la finalul orelor.

În plus, proiectul modifică articolul 14 din Legea învățământului preuniversitar și introduce obligativitatea ca, la înscrierea copilului la școală, contractul educațional să conțină acordul expres al părinților sau al elevului major privind participarea la consiliere psihologică.

Mai mult, proiectul introduce o prevedere nouă despre obligativitatea de a participa la ședințe de consiliere școlară, la cererea profesorului. „Participarea la ședințe de consiliere școlară și/sau psihologică prevăzute la alin. (4) lit. a) poate fi dispusă de personalul didactic sau de conducerea unității de învățământ și este obligatorie pentru antepreșcolar, preșcolar sau elev”, scrie în proiectul propus de deputata Raluca Turcan.

Federația Națională a Părinților spune că „sesizarea poate și trebuie să poată fi făcută de profesor. Profesorul este unul dintre adulții care petrec cel mai mult timp cu elevul și poate observa schimbări de comportament, agresivitate, izolare, automutilare, bullying, neglijare sau alte elemente de risc.

Evaluarea trebuie însă realizată de un profesionist cu competențele necesare. Profesorul poate observa și sesiza dar profesorul nu diagnostichează”, scrie în comunicatul de presă.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
Duminică, 30 august 2026

Când încep cursurile?

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026

Elevii și copiii de grădiniță încep cursurile și activitățile luni, 7 septembrie 2026, potrivit structurii oficiale a anului școlar 2026-2027, aprobată de Ministerul Educației. Anul școlar are 36 de săptămâni de cursuri pentru majoritatea elevilor și se încheie vineri, 18 iunie 2027. Prima vacanță, cea de toamnă, începe pe 24 octombrie.
Anul școlar 2026-2027 începe oficial la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, însă prima zi de cursuri este luni, 7 septembrie, conform Ordinului ministrului Educației și Cercetării nr. 3.194/2026 privind structura anului școlar.
Pentru elevi, începutul școlii din septembrie 2026 vine și cu o schimbare importantă la liceu: elevii care intră în clasa a IX-a sunt prima generație care va învăța după noile programe școlare de liceu. Manualele realizate pentru noile programe nu vor fi însă disponibile în format tipărit la începutul cursurilor. Directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, Bogdan Cristescu, a declarat că „în cel mai bun caz” manualele ar putea fi disponibile în format digital pe 7 septembrie. Dacă nu vor exista contestații, variantele tipărite ar putea ajunge la elevi în octombrie, iar în cazul unor contestații termenul s-ar putea prelungi pentru unele manuale până în ianuarie 2027. Manualele sunt instrumente de predare la clasă, folosesc mai mult elevilor, ele nu sunt obligatorii pentru profesori. Cadrele didactice au ca obligație aplicarea programei școlare.

Când începe școala în septembrie 2026?

Prima zi de școală este luni, 7 septembrie 2026.
Primul modul de cursuri durează șapte săptămâni, de luni, 7 septembrie, până vineri, 23 octombrie 2026.
Prima vacanță a elevilor începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie. Elevii revin la școală luni, 2 noiembrie 2026.

Pe 5 octombrie 2026 nu se fac cursuri!

La mai puțin de o lună după începerea școlii, elevii vor avea o zi fără cursuri.
Luni, 5 octombrie 2026, de Ziua internațională a educației, nu se organizează cursuri, potrivit ordinului privind structura anului școlar. Nu se fac cursuri nici în zilele nelucrătoare și de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil...

Concursul preventiv „Școala fără violență”, ed. a VI-a, gimnaziu

Miercuri, la Lic. T. „Onisifor Ghibu”

Concursul preventiv „Școala fără violență”, ed. a VI-a, gimnaziu

Miercuri, 24 aprilie 2013, la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea s-a desfășurat cea de-a șasea ediție a Concursului cu tematică preventivă „Școala fără violență”, secțiunea elevi de gimnaziu.

Concursul a fost organizat de I.P.J. Bihor - Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” – reprezentat de dna profesor Daniela Marinău (director adjunct), Timofte Camelia, Valeriu Laslău, Diana Laslău și Claudia Târb, cu sprijinul directorilor Mircea Pop și Pirtea Ioan – director adjunct; prezentator – Mădălina Pantiș.
„Competiția are ca scop formarea unei conduite în rândul tinerilor menită să prevină manifestarea violenței în mediul școlar. Printre obiectivele concursului se numără implicarea tinerilor în activități preventive, optimizarea mesajelor preventive și diversificarea canalelor prin care acestea sunt transmise tinerilor, astfel încât să fie cât mai apropiate caracteristicilor de vârstă ale acestora și, nu în ultimul rând, consolidarea parteneriatului Poliție – Școală”, după cum ne-a declarat doamna comisar de poliție Ioana Indrieș
La cea de-a VI-a ediție, la secțiunea gimnaziu, au participat 13 echipaje, reprezentând tot atâtea școli din Oradea și județul Bihor. Le vom enumera exact în ordinea punctelor obținute la sfârșitul concursului, redând astfel clasamentul competiției:
1. Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” - Oradea
2. Școala Gimnazială Nr. 2 Remeți
3. Liceul Tehnologic Vadu Crișului
4. Liceul Teoretic Nr. 1 Bratca
5. Liceul Teoretic „Lucian Blaga” - Oradea
6. Școala Gimnazială „Ioan Slavici”
7. L.P.S. „Bihorul” Oradea
8. Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”
9. Școala Gimnazială Nr. 1 Leș
10. Școala Gimnazială Sîntandrei
11. Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”
12. Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”
13. Școala Gimnazială „Floare de lotus” – Sînmartin.
Așadar, pe podium au urcat: echipajul Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” din Oradea - pe cea mai înaltă treaptă; echipajul Școlii Gimnaziale Nr. 2 Remeți – pe cea de-a doua treaptă și echipajul Liceului Tehnologic din Vadu Crișuluipe cea de-a treia treaptă.
Competiția a constat în trei probe: una teoretică (un chestionar cu 10 întrebări cu tematică preventivă), o probă artistică (practică) - prezentarea unei scenete cu mesaj nonviolent, iar cea de-a treia probă: realizarea unui colaj de fotografii pe tema concursului.
La proba practică (artistică), echipajul trebuia să-și prezinte sceneta în maximum cinci minute, iar membrii juriului (dna ing.  Miorița Săteanu, președintele Uniunii Femeilor Bihor, prof. Monica Costa – director adjunct la Palatul Copiilor și Elevilor Oradea, dna Roxana Ojica, de la D.G.A.S.P.C. Bihor, studenta Măzăreanu Bianca, de la Universitatea Oradea și comisar de poliție Marcel Cosma, de la I.P.J. Bihor) urmau să puncteze următoarele aspecte:
*adaptarea momentului la tema concursului *impactul general al prezentării *forma și originalitatea de prezentare *sugestivitatea motto-ului și adaptarea acestuia la momentul artistic ales, precum și *spiritul de echipă.
Marți, 30 aprilie, vor concura echipajele liceenilor. (Ovidiu DAN)
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: Concursul preventiv „Școala fără violență”, ed. a VI-a, gimnaziu. 

Trimite email
vineri, 18 septembrie 2026 la 12:34:08 Ora de vară a Europei de Est

Poza zilei

Direcţia 5

Direcţia 5 - Dubla aniversare, la Sala Palatului
joi, 24 septembrie 2026, ora 20.00, acces de la 19.00
Direcţia 5 - Dubla aniversare la Sala Palatului - 35 de ani de la înfiinţare şi 35 de ani de la primul album