Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Hristos a înviat!

Noaptea de Înviere, în Piața Sf. Apostol Andrei din Oradea

Hristos a înviat!

Câteva mii de credincioși au participat sâmbătă spre duminică (4/5 mai 2013), în Piața Sfântul Apostol Andrei din Oradea, la slujba de Înviere.

La ora 24, părintele vicar Vasile Bota (de la Biserica Ortodoxă cu hramul Sf. Apostol Andrei) i-a îndemnat pe credincioși să vină în fața altarului să ia lumină (Lumina Învierii).
S-a înconjurat biserica de trei ori, iar slujba de Înviere a fost oficiată de părinții parohi Vasile Bota și Ion Alexandru Mizgan. După predica de Paști a Sfântului Ioan Gură de Aur, citită de părintele vicar Vasile Bota, s-au împărțit cele 11.000 de pungulițe cu sfintele paști.
„Slavă Dumnezeului nostru, cel ce ne-a mântuit prin Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, prin învierea sa din morți. Slavă Dumnezeului nostru că ne-a dăruit această vreme binecuvântată și această Sfântă Sărbătoare, după o perioadă de pregătire, prin care am urcat drumul crucii, am ajuns la mormântul lui Hristos și astăzi ne-am împărtășit din lumina Învierii Mântuitorului nostru”, a conchis părintele Vasile Bota.
În continuare, în biserica de la demisol, doar părintele vicar Vasile Bota a săvârșit Sfânta Liturghie, după care au fost binecuvântați credincioșii care au participat la Liturghie, precum și mâncărurile de dulce aduse la biserică pentru a fi binecuvântate și sfințite. Liturghia s-a încheiat după ora 3.00, cu cuvântul părintelui vicar și sfințirea mâncărurilor de dulce.
„Slavă lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să ajungem și această Sfântă Liturghie din noaptea cea sfântă și mare a Paștilor. V-am spus și anul trecut, aceasta este rânduiala bisericii, ca în noaptea de Paști, după slujba Învierii să se săvârșească Sfânta Liturghie. Cuvioșii părinți din Muntele Athos, fiecare zi o sărbătoresc ca o zi de Paști, de aceea ei în fiecare noapte, spre dimineață, săvârșesc Sfânta Liturghie... ”, a precizat părintele Vasile Bota.  
Duminică, din nou, la Sfânta Liturghie
La ora 10, a început, din nou, Sfânta Liturghie, cu părintele paroh Ion Alexandru Mizgan, dar și părintele Vasile Bota, care nu s-a mulțumit să fie vioara a doua, decât o perioadă scurtă.
La sfârșitul Liturghiei, s-a ieșit în fața bisericii, pe platou, unde au fost sfințite mâncărurile de dulce. Moise-Ovidiu DAN
P.S. Pentru mai multe poze (102 poze), accesați Galeria foto: Hristos a înviat!    

Trimite email
miercuri, 12 august 2026 la 13:12:35 Ora de vară a Europei de Est