Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

La Păgaia, și copiii ajută biserica

,,Creștine, închină-te și zi: Doamne, ajută-mi!”

La Păgaia, și copiii ajută biserica

Unii dintre noi trecem zilnic pe lângă ea și uităm, poate, să ne mai oprim să-i admirăm frumusețea, să-i apreciem valoarea arhitecturală și spirituală sau să urmăm îndemnul încrustat de către meșteri în troița din fața ei: ,,Creștine, închină-te și zi: Doamne, ajută-mi!”.

Este vorba despre biserica monument istoric de la Boianu Mare, purtând ca hram numele „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”, care veghează localitatea din jurul anului 1710.
Acum, în  preajma sărbătorilor pascale Școala Gimnazială „Înv. Gâlgău Iosif” Păgaia, în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Română Boianu Mare, reprezentată prin preot paroh Morar Ioan, a desfășurat activitățile proiectului educațional „Și copiii ajută biserica”. Elevii, îndrumați de coord. prof. Iuhasz Ioana și cadrele didactice: Horgoș Anamaria, Goman Elisabeta, Goman Claudia și Morar Anamaria au realizat obiecte cu specific: felicitări, ornamente din ouă, tablouri pictate, cusute sau realizate prin colaje, brelocuri și magneți personalizați cu imaginea bisericii monument istoric. Acestea au fost oferite credincioșilor și fiilor satului Boianu Mare, iar banii rezultați vor fi donați ca ajutor pentru construirea bisericii de zid.
Director,
prof. Chiș Gheorghe
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: La Păgaia, și copiii ajută biserica.
i

Trimite email
marți, 18 august 2026 la 13:53:10 Ora de vară a Europei de Est