Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Toți prichindeii la Happy Kids Fest!

Trei zile, la Lotus Center

Toți prichindeii la Happy Kids Fest!

Ne apropiem cu pași repezi de 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului. Și pentru că nimic nu e mai presus și mai de preț decât un zâmbet inocent și jucăuș, Lotus Center dă startul distracției cu o zi mai devreme și invită toți prichindeii la Happy Kids Fest!

În perioada 31 mai -2 iunie 2013, timp de trei zile, consecutiv, Lotus Center se transformă într-un univers magic unde toți copiii sunt așteptați cu ingredientele perfecte pentru a sărbători așa cum se cuvine cel mai important eveniment al copilăriei.
În 31 mai
18.00- 20.00 Daddy’s Kid - Concursuri pe echipe între tătici și copii (în zona Violet & Peliini)
Probe:
1. Cât de bine îți cunoști copilul?
2. Cel mai sportiv tătic - Concurs de skandenberg și duble cu mingea;
3. Ghicește melodia;
4. Concurs de dans;
5. Concurs de Puzzle pe echipe formate din tată și fiu;
6. Probă surpriză;
Concursurile se vor organiza pe categoria de vârstă a copiilor participanți: 3-7 ani, respectiv 8-12 ani.
1 Iunie
10.00 - 13.00 Concurs de PlayStation în cadrul Cinema Palace (înscrierile se fac până la data de 31 mai la Biroul de Informații sau la nr. de telefon: 0259/436.022)
 16.00 – 22.00 Distracția se mută afară! (în față la Maciu Piciu)
Jocurile Copilăriei în dimensiuni reale
Desene pe asfalt - desenează frumos lumea din jur (concurs cu premii)
Atelierul copilăriei
Lansarea baloanelor magice
Muzică și voie bună
2 Iunie 
10.00 – 13.00 Concurs de Karaoke în cadrul Cinema Palace (înscrierile se fac până la data de 31 mai la Biroul de Informații sau la nr. de telefon: 0259/436.022)
10.00 – 22.00 (zona Violet&Pellini)
Jocurile Copilăriei în dimensiuni reale
Atelierul de distracție
Multe alte surprize pe parcursul celor trei zile de distracție!
Partenerii evenimentului: BillyArt Club, Cinema Palace, Gelateria Mozart, Maciu Piciu, Media Galaxy, Noriel, Sony Digital Cinema 4K și Sala de Sport World Fitness & Bodybuilding.
Vă așteptăm cu drag la Happy Kids Fest!
Beatrice Szuhai

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 22:39:09 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă MIRA!

Vă invităm la Hard Rock Cafe, București,
 joi, 19 noiembrie 2026, începând cu ora 21.00,
la un concert extraordinar cu Mira!
Copiii sub 7 ani au intrarea liberă.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale, pe factură la Vodafone sau Orange.