Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Meciul de fotbal profesori – elevi

În spiritul tradiției lăzăriste,

Meciul de fotbal profesori – elevi

Marți, 28 mai 2012, pe terenul stadionului Liceului Sportiv „Bihorul” din Oradea, a avut loc partida de fotbal dintre echipele Spartanii, formată din profesorii de la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” și echipa Fantasticii, formată din elevii claselor a XII-a din același liceu.

Tinerii liceeni au declarat că s-au pregătit foarte serios, timp de patru ani, pentru examenul de bacalaureat, dar și pentru meciul cu profesorii de care se vor despărți curând. Declarația dascălilor a fost scurtă, ei au spus doar că vor vorbi pe teren… Cele două formații au fost încurajate de elevii și profesorii liceului, care, au vrut să încheie fructuosul an școlar cu o lecție de fotbal.
Desfășurat în binecunoscutul spirit lăzărist, cu orgolii de ambele părți, meciul a fost spectaculos, cu faze aprinse la cele două porți, execuții spectaculoase, ratări incredibile și goluri de generic. Tinerii elevi au început în forță și au condus cu un neverosimil 4-0, profesorii s-au încălzit mai greu și prima repriză s-a încheiat cu scorul  de 6-2 pentru echipa elevilor Fantastici.
Antrenorul-jucător, prof. Eugen Ilisoi a mobilizat dascălii în scurta pauză și le-a amintit de revenirile spectaculoase ale marilor echipe de fotbal. Ca urmare în repriza secundă Spartanii s-au năpustit în atac și prin joc combinativ, pase în viteză și șuturi plasate au reușit o miraculoasă egalare pe finalul partidei, un 8-8 mult aplaudat de spectatorii și susținătorii din tribune. Au urmat emoțiile loviturilor de pedeapsă unde experiența profesorilor a făcut diferența, 4-2 pentru profesorii Spartani. La final s-au făcut poze de grup cu cupa și diplomele. S-au oferit autografe amatorilor.
De menționat intervențiile acrobatice ale elevului Caciora Tudor, clasa a XI-a, care a apărat poarta profesorilor.
Trebuie remarcată nota de fair-play și de bună dispoziție în care s-a desfășurat acest eveniment, devenit o tradiție la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”. A arbitrat impecabil un fost lăzărist, studentul Leghezeu Gabriel, cele două echipe:
Spartanii: Juncu Vasile, Hulea Daniel, Ilisoi Eugen, Muscaș Viorel, Moldovan Dorin.
Fantasticii: Lazăr Sebastian, Vid Alexandru, Balogh Zoltan, Birta Dorin, Petrovan Ștefan, Ienciu Flaviu, Hălmăjan Mihai, Șuteu Vlad, Maghiari Vlad, Hule Răzvan, Pantea Codrin.
Prof. Juncu Vasile

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 17:43:06 Ora de vară a Europei de Est