Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

„Modalități de cultivare și dezvoltare a creativității în grădinița de copii”

La Grădinița Nr. 44 – „Rază de soare”

„Modalități de cultivare și dezvoltare a creativității în grădinița de copii”

Joi, 23 mai 2013, la Grădinița Nr. 44 – „Rază de soare” din Oradea, structură a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”, a avut loc o activitate interactivă în cadrul comisiei metodice.

La dezbaterea cu tema: „Modalități de cultivare și dezvoltare a creativității în grădinița de copii” au participat cu referate și prezentări interesante din experiența la grupă dna director adjunct. prof. Mariana Vereș, responsabilul comisiei metodice – dna prof. Lucia Caciora, Cornea Anca, Todoca Ana, Copăcean Dorina și Alexandra Gaja.
Pe parcursul desfășurării activității practice interactive „Prietenii Fluturașilor”, copiii din grupa mică A, împreună cu educatoarea lor - Gaja Alexandra - au avut parte de o experiență inedită în care a fost îmbinată creativitatea și imaginația copiilor și a educatoarelor prezente la activitate: Toia Viorica, Roman Mihaela, Mărcuț Ana, Todoca Ana, Furtos Adela, Bodea Floare, Puiu Violeta, Zerghe Felicia, Balint Mihaela, Tocai Ioana, Lenath Mariana.
Cântecul, dansul și voia bună au introdus micuții într-o atmosferă mirifică, de basm, având ca „invitați speciali” trei fluturi (fetițe din grupa mare A), acestea fiind personaje principale ce au însoțit și motivat copiii pe tot parcursul activității.
În partea a doua, au fost puse la dispoziție foarte multe materiale didactice, variate cu care copiii împreună cu educatoarele au dat frâu liber creativității și imaginației, realizând lucrări deosebite „prieteni ai fluturașilor”, care au fost așezate mai apoi în poieniță. Asemenea acțiuni nu se vor încheia aici, căci copiii au asistat la un experiment, din care au descoperit cum se obține culoarea portocalie - culoarea unui alt prieten fluturaș pe care-l vor cunoaște într-o altă activitate.
A fost o activitate minunată și reușită, atât pentru copii cât și pentru cadrele didactice. (Alexandra Gaja)

Trimite email
vineri, 14 august 2026 la 11:38:46 Ora de vară a Europei de Est