Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

De Ziua Eroilor la Talpoș

Eroi au fost, eroi sunt încă …

De Ziua Eroilor la Talpoș

Joi, 13 iunie 2013, a fost o zi memorabilă pentru elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2 din satul Talpoș deoarece și-au amintit de eroii căzuți pe câmpul de luptă pentru apărarea pământului strămoșesc.

După atâtea zile ploioase, cu atenționări de vijelii, căderi de grindină și viituri, ziua de 13 iunie a fost una potrivită sezonului în care ne aflăm, o zi însorită și călduroasă, propice evenimentului care  avea să se desfășoare la orele amiezii.
Elevii unității noastre școlare împreună cu profesorii și doamna director Sofia Grațiela Pop s-au îndreptat spre Troița ridicată în cinstea eroilor căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea patriei. Odată ajunși elevii au depus o coroană de flori la monumentul ridicat în cinstea eroilor și au asistat la slujba de pomenire săvârșită de preotul paroh Teodor Ilieș, care ne-a vorbit despre însemnătatea zilei din punct de vedere religios, Înălțarea Domnului la ceruri, la patruzeci de zile după Învierea Sa din morți.
Domnul profesor, Cezar Petran, a subliniat importanța evenimentului din punct de vedere istoric prin participarea României la cele două războaie mondiale și credința nestrămutată  a soldaților că sacrificiul lor nu va fi în zadar, ci va aduce generațiilor viitoare o țară liberă și prosperă.
Un grup de elevi gimnaziști, îndrumați de domnișoara profesoară Flavia Herdea și domnul profesor Cezar Petran, au pregătit un moment cultural-artistic cu cântece și poezii închinate eroilor căzuți la datorie. Prin aceste activități extracurriculare dorim să păstrăm  vie memoria înaintașilor noștri, iar elevilor noștri să le sădim în suflet sentimentul de apartenență la neam și țară, de recunoaștere a originii străbune în contextul european actual așa cum reiese și din motto-ul „Unitate în diversitate”.
Prof. Adrian Þărău

Trimite email
duminică, 23 august 2026 la 08:56:05 Ora de vară a Europei de Est