Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Andra, Connect-R, Proconsul, Deepcentral, Andreea Bălan, Laurențiu Duță, la Oradea

Turneul național Music Mix Evolution

Andra, Connect-R, Proconsul, Deepcentral, Andreea Bălan, Laurențiu Duță, la Oradea

La acest sfărșit de săptămână, orădenii sunt chemați din nou la un eveniment în aer liber: Turneul național Music Mix Evolution, ediția a III-a, ajunge pentru prima oară la Oradea, aducând distracție cu artiști și formații cunoscute.

Primăria Oradea, în parteneriat cu Music Mix din București, organizează pe platoul din fața Sălii Sporturilor „Antonio Alexe”, sâmbătă, 20 iulie și duminică 21 iulie 2013, un spectacol cu artiști, precum: Andra, Connect-R, Proconsul,  Deepcentral, Andreea Bălan, Laurențiu Duță, Keo & Skizzo Skillz, Crush & Alexandra, Marius Gavrilă & DJ Jungle și Alin Călinescu.
Prezentatorul evenimentului va fi Cătălin Măruță.
Concertele vor începe, în ambele zile, de la ora 19, dar organizatorii așteaptă cetățenii încă de la ora 17, pentru că unele vedete vor găti alături de profesioniști în bucătăria mobilă amplasată în fața Arenei.
La finalul evenimentului va fi și un foc de artificii.
Cea de-a treia ediție a turneului cuprinde anul acesta 18 orașe, caravana trecând deja prin Pitești, Slatina, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Târgu-Jiu, Drobeta Turnu-Severin și Arad.
Biroul de presă

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:00:32 Ora de vară a Europei de Est