Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
19 noiembrie 2025

Sindicatul din educație avertizează profesorii:
Nu semnați actele adiționale propuse de școli la contractele de muncă, este o tentativă de diminuare a veniturilor

Sindicatul Independent al Profesorilor Argeș – SIPA „Muntenia” avertizează că școlile, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. SIPA Muntenia transmite profesorilor, printre altele, să nu semneze actele adiționale propuse și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.
„Conducerile unităților de învățământ, la presiunea factorului politic, intenționează să modifice unilateral contractele individuale de muncă, schimbând baza de calcul a sporului de suprasolicitare neuropsihică, fapt ce duce la diminuarea salariului”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, această modificare este ilegală, deoarece decizia ICCJ nr. 7/2021 stabilește că gradația de merit, dirigenția, învățământul simultan / special, indemnizațiile specifice (contabili) sunt majorări ale salariului de bază, iar sporul neuropsihic se calculează la salariul de bază majorat, nu la salariul din grilă.

Sindicatul transmite profesorilor să nu semneze actele adiționale propuse, să nu accepte diminuarea bazei de calcul a sporului neuropsihic și să nu permită modificarea unilaterală a Contractului de muncă.

„Orice presiune sau amenințare din partea angajatorilor trebuie comunicată imediat sindicatului”, conform informării SIPA Muntenia.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 noiembrie 2025

Dacă înveți 20 de tipuri de exerciții, poți lua peste 9 la Evaluarea Națională, la Matematică – analiză

Evaluarea Națională continuă să dirijeze învățarea în România, asta arată noile modele de subiecte publicate pentru 2026 de Ministerul Educației și Cercetării. Analiza Edupedu.ro asupra itemilor care construiesc testul arată același tip de șablon cu probleme repetitive și previzibile. Asta deși toți specialiștii și practicienii – de la profesori, la cercetători, până la OCDE – avertizează de ani de zile că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a în forma actuală întreținută deliberat de Centrul Național de Curriculum și Evaluare și Ministerul Educației și Cercetării menține aceleași rutine care duc elevii doar spre memorare, algoritmi, pregătire pentru notă, nu pentru înțelegere.
Reamintim, Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfășoară, anual, într-o singură sesiune, iar în ultimul an a existat și o sesiune specială. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul să susțină examenul fără taxă, potrivit Ministerului Educației.
O analiză comparativă făcută de Edupedu.ro asupra subiectelor oficiale date la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a între anii 2022–2025, în care am inclus și modelul publicat de minister pe 3 noiembrie pentru EN 2026, arată că fiecare exercițiu din testul propus este o reluare fidelă a unuia anterior. În cinci ani, examenul nu a introdus niciun tip nou de problemă, nicio cerință de gândire, nicio situație aplicată. Practic, cine identifică și rezolvă intensiv aceste câteva tipuri de exerciții poate lua lejer o notă peste 9, potrivit analizei Edupedu.ro.

Patrule comune estivale

O tradiție de succes în Județul Bihor

Patrule comune estivale

Patrule mixte formate din polițiști bihoreni și polițiști maghiari se află la dispoziția cetățenilor până la sfârșitul lunii august, în zonele turistice ale Euroregiunii Bihor - Hajdu – Bihar: Hajdúszoboszló / Padiș – Boga.

În baza excelentelor relații instituționale, schimburi de practici și acțiuni comune, în perspectiva unei bune cooperări în lupta împotriva criminalității transfrontaliere, Inpectoratul de Poliție al Județului Bihor a adresat Căpităniei de Poliție a Județului Hajdu – Bihar, Ungaria, invitația de a forma două patrule mixte româno – maghiare, care vor activa în zonele turistice ale Județului Bihor, în perioada 22 iulie  – 18 august a.c. În același timp, patru agenți de poliție din cadrul Poliției bihorene vor fi prezenți în stațiunea Hajdúszoboszló din Județul Hajdu - Bihar, Ungaria.
În urma succesului activităților desfășurate în comun de reprezentanții celor două instituții pe parcursul a șase ani, acțiunea din acest an este menită să prevină victimizarea turiștilor români și maghiari, vizând totodată, compatibilizarea modului de acțiune a polițiștilor din cele două județe învecinate.
Patrulele comune româno – maghiare vor acționa, în Județul Bihor, în zona turistică montană - în Parcul Natural Apuseni, zona carstică Padiș și Valea Boga, puncte de atracție importante pentru turiștii maghiari.
Totodată, în aceeași perioadă, polițiștii bihoreni vor acționa în patrule mixte alături de colegii maghiari în ștrandul Hajdúszoboszló - Ungaria, unul dintre cele mai mari ștranduri în aer liber din estul Europei, cu un mare aflux de turiști români în sezonul estival.
Acțiunea prezintă o importanță practică deosebită, prin menținerea și dezvoltarea acțiunilor în bază comună în cadrul Euroregiunii Bihor - Hajdu – Bihar. Totodată, polițiștii bihoreni se vor documenta în legătură cu funcționarea structurilor Poliției Maghiare și îi vor integra în activitatea zilnică pe partenerii maghiari, prezentându-le modul de lucru al Poliției Române și oferind lămuriri suplimentare profesionale, utilizând pentru comunicare limba maghiară, cunoscută de polițiștii bihoreni selectați.
În acest context, luni, 22 iulie a.c., la ora 10.00 (ora României), în Punctul de Trecere a Frontierei Artand / Borș, a avut loc schimbul de patrule comune, care a marcat debutul acțiunii. Alina Dinu

Trimite email
duminică, 14 decembrie 2025 la 20:54:23 Ora standard a Europei de Est