Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Cinci medalii (două de aur, două de argint și una de bronz)

La Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică

Cinci medalii (două de aur, două de argint și una de bronz)

Echipa României, participantă la a VII-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Astrofizică, a obținut cel mai bun rezultat din istoria participării la această competiție: două medalii de aur, două medalii de argint și o medalie de bronz.

Medaliile de aur au fost cucerite de Iustina Crăciun și Denis Turcu, elevi în clasa a XI-a la Liceul Internațional de Informatică din București. Denis Turcu s-a clasat pe primul loc în ierarhia olimpiadei, iar Iustina Crăciun a fost premiată pentru cea mai bună rezolvare a problemelor din cadrul probelor de concurs.
Medaliile de argint au revenit elevilor Andrei Alexandru Cuceu (clasa a XI-a/ Liceul Internațional de Informatică din București) și Paul Andrei Draghiș (clasa a X-a/Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare), în timp ce medalia de bronz a intrat în posesia Cătălinei Mirițescu (clasa a XI-a/ Liceul Internațional de Informatică din București).
Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică s-a desfășurat în Grecia (Volos), în intervalul 27 iulie - 5 august 2013. Competiția a reunit peste 100 de concurenți din 20 de țări.
Ediția de anul viitor a acestei olimpiade va fi găzduită de țara noastră, la Suceava.
Biroul de presă

Trimite email
miercuri, 12 august 2026 la 16:43:06 Ora de vară a Europei de Est