Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Anul școlar debutează la 1 septembrie, iar cursurile școlare încep în 16 septembrie

Vineri, ministrul Remus Pricopie a susținut o videoconferință cu inspectorii școlari generali

Anul școlar debutează la 1 septembrie, iar cursurile școlare încep în 16 septembrie

Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, a susținut, vineri, 16 august 2013, o videoconferință cu toate inspectoratele școlare județene/al municipiului București.

Printre temele abordate de ministrul Remus Pricopie s-au numărat organizarea și desfășurarea celei de-a doua sesiuni a examenelor de Bacalaureat 2013 și pregătirile pentru începerea noului an școlar.
Ministrul a atras, din nou, atenția tuturor persoanelor implicate în examenul de Bacalaureat să respecte atât metodologia, cât și litera legii. Sesiunea august - septembrie a Bacalaureatului debutează luni, 19 august, ora 9.00, cu proba de evaluare a competențelor de comunicare în limba română.
În ceea ce privește situația unităților de învățământ, ministrul Remus Pricopie a solicitat inspectorilor generali să se implice în rezolvarea fiecărei probleme în parte, pentru ca elevii și profesorii să-și poată desfășura activitatea în condiții normale. Ministrul le-a transmis inspectorilor școlari să colaboreze cu autoritățile locale. Anul școlar debutează la 1 septembrie, iar cursurile școlare încep pe data de 16 septembrie. Biroul de presă

Trimite email
miercuri, 12 august 2026 la 16:43:18 Ora de vară a Europei de Est