Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Festivalul de Teatru pentru Copii ARCADIA – prima ediție

În perioada 7-12 octombrie

Festivalul de Teatru pentru Copii ARCADIA – prima ediție

În perioada 7-12 octombrie 2013, la Oradea va avea loc prima ediție a Festivalului de Teatru pentru Copii ARCADIA, organizat de către Teatrul Regina Maria – Trupa Arcadia.

În cadrul acestui festival, orădenii se vor bucura de spectacolele a cinci teatre de profil din București, Arad, Alba Iulia, Cluj-Napoca și Oradea.
Spectacolele vor fi adresate unui public divers: de la 2 la 99 de ani, dar vom avea și spectacole speciale pentru cei din grupa de vârstă cuprinsă între 2 și 4 ani.
Copiii din Oradea se vor întâlni cu personaje celebre, precum: Pinocchio, Frumoasa împreună cu Bestia, Hansel, Gretel și Crăiasa Zăpezii.
Festival-concurs de Teatru Scurt pentru elevi
În perioada 4-6 octombrie, va avea loc la Oradea, Festivalul-concurs de Teatru Scurt pentru elevi, ce se va desfășura în Sala Arcadia a Teatrului Regina Maria, organizat de Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, în parteneriat cu Teatrul Regina Maria, Revista de Cultură „Familia” și Fundația Academia Civică Bihor.
Se preconizează o participare majoră din partea liceelor din țară, dat fiind interesul tot mai mare al liceenilor pentru arta teatrală.
Festivalul de Teatru Circ
În cadrul Festivalului de Teatru Scurt, anul acesta vom avea și o secțiune dedicată unui gen de teatru care ia amploare în Europa: teatru-circ. Publicul va putea urmări trei spectacole invitate din Franța: „Les rois vagabonds”, „Les jours hereux” și Cirque Babette, cu spectacolul „ICI...”.
Participare la Avignon
În perioada 18-28 iulie, o delegație a Teatrului Regina Maria a primit invitația de-a participa cu spectacolul DOMNUL NOSTOC ȘI MISTERELE DIN OCEAN (de Patrice Seiler, regia Radu Dinulescu), al Trupei Arcadia, la unul dintre cele mai mari festivaluri de teatru din lume: AVIGNON OFF.
Festivalul Avignon OFF se desfășoară timp de aproape o lună (8 - 31 iulie) în întreg orașul, în peste 120 de locații diferite, cu sute de spectacole jucate zilnic, care acoperă toată paleta de manifestări teatrale (spectacole pentru copii, teatru-dans, teatru clasic, teatru circ, teatru muzical, teatru de obiecte, teatru de stradă, teatru-film, teatru-documentar, pantomimă).
Trupa a susținut 9 spectacole în această perioadă; spectacolul s-a jucat în limba franceză, bucurându-se de un public divers și trezind interesul nu doar al copiilor, dar și al reprezentanților companiilor de teatru de profil.
Din delegație au făcut parte: Daniel Vulcu (director general, manager al Teatrului Regina Maria), Florian Silaghi (director artistic al Trupei Arcadia), Radu Dinulescu (regizor), Oana Cernea (scenograf), Igor Lungu, Sorin și Lenuța Dorobanțu (actori).
Participanții la acest festival au avut ocazia de a viziona spectacole de teatru de păpuși, adresate atât publicului tânăr, cât și adulților, și-au creat contacte cu diverse teatre europene și s-au întâlnit cu colegi de breaslă. (Ioana Ștef)

Trimite email
sâmbătă, 14 noiembrie 2026 la 22:39:20 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă MIRA!

Vă invităm la Hard Rock Cafe, București,
 joi, 19 noiembrie 2026, începând cu ora 21.00,
la un concert extraordinar cu Mira!
Copiii sub 7 ani au intrarea liberă.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale, pe factură la Vodafone sau Orange.