Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Elevii salută decizia ministerului, dar condamnă lipsa dialogului

Vocea Consiliului Național al Elevilor

Elevii salută decizia ministerului, dar condamnă lipsa dialogului

Consiliul Național al Elevilor consideră măsura adoptată de către Ministerul Educației Naționale privind creșterea ponderii mediei evaluării naționale la admiterea în învățământul liceal ca fiind una benefică.

Astfel, se asigură o evaluare obiectivă și se elimină discrepanțele apărute în unele situații, în urma notării subiective din ciclul gimnazial.
De asemenea, dorim să  aducem la cunoștință Ministerului Educației Naționale faptul că structura reprezentativă a elevilor la nivel național nu a fost consultată nici de această dată în privința acestei decizii. Ministerul Educației a încălcat dispozițiile art. 80 (1) din Legea Educației Naționale, care specifică faptul că învățământul este centrat pe beneficiari și deciziile se iau prin consultarea acestora. Având în vedere faptul că educația este definită ca un bun public, comunicarea cu actorii sistemului trebuie să fie una reală și continuă. Dialogul reprezintă mai mult decât comunicare prin intermediul presei.
Totodată, reamintim faptul că au trecut mai mult de 2 ani de la intrarea în vigoare a Legii Educației, iar elevii încă nu au un statut aprobat. Ministerul are obligația de a elabora toate actele normative specificate în lege în termen de 8 luni de la intrarea în vigoare, conform Art. 361 (6).
„Măsura privind admiterea la liceu permite o evaluare obiectivă a cunoștințelor elevilor. De asemenea, prioritățile ministerului pentru acest an ar trebui să asigure un proces educațional corect și transparent. În acest sens, comunicarea cu beneficiarii direcți ai sistemului educațional trebuie întărită. În prezent, nu putem afirma faptul că avem un proces educațional de calitate, transparent deoarece legea nu este integral respectată, statutul elevului nu este aprobat, iar deciziile majore nu sunt întotdeauna luate prin consultarea actorilor sistemului educațional”, declară  Iulia-Flavia MIRON, președinte al Consiliului Național al Elevilor.
Cristian Gîrneață

Trimite email
marți, 11 august 2026 la 19:53:24 Ora de vară a Europei de Est