Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

Primăria prezintă situația verificării terenurilor agricole

Directorul Direcției Economice, dl. Eduard Florea

Primăria prezintă situația verificării terenurilor agricole

Directorul Direcției Economice din Primăria Oradea, dl. Eduard Florea, a vorbit joi (5 septembrie 2013), în conferință de presă, despre situația verificării terenurilor agricole din intravilanul municipiului Oradea.

„Potrivit evidențelor noastre, din 8.100 de parcele de teren s-au prezentat în vederea analizării situației peste 7.000 de proprietari. Receptivitatea din partea populației a fost foarte bună, practic dovedindu-se și circuitul adeverinței: Urbanism – Registrul Agricol – Direcția Economică, care nu îl obligă pe contribuabil să facă decât un singur drum la Primărie”, a spus directorul economic, dl. Eduard Florea.
Prin urmare, Primăria Oradea aduce la cunoștința cetățenilor faptul că, în cazul plății impozitului pe teren, urmare a analizării situației categoriilor de folosință, bonificația fiscală de 10% în cazul persoanelor fizice se acordă pentru plățile integrale efectuate până la data de 31  decembrie 2013. Astfel, dacă până acum termenul limită era 30 septembrie 2013, acum acesta este prelungit până la sfârșitului anului în curs.
Primăria Oradea reamintește persoanelor fizice care dețin terenuri în intravilanul Municipiului Oradea, înregistrate la categoria de folosință agricolă - arabil, pășune, fâneață, vie, livadă etc., că termenul până la care au obligația de a depune la Primăria Municipiului Oradea - Arhitectul Șef, cererea privind analiza situației încadrării în categorii de folosință a terenurilor din punct de vedere urbanistic se prelungește până la data de 1 octombrie 2013.
După data de 01.10.2013, pentru persoanele fizice care nu s-au prezentat în vederea analizării situației privind categoria de folosință, impozitele percepute pentru terenurile fără categorie de folosință vor fi stabilite la categoria „curți – construcții”.
Mirela MACRA

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:02:28 Ora de vară a Europei de Est