Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

„Limbile străine, izvor de cultură și civilizație”

Ziua Europeană a Limbilor Străine, la „Octavian Goga” Marghita

„Limbile străine, izvor de cultură și civilizație”

După tradiția instituită în Europa, începând cu anul 2001, Ziua Europeană a Limbilor a fost sărbătorită, joi, 26 septembrie 2013 și la Colegiul Național „Octavian Goga” din Marghita, printr-o serie de activități în cadrul proiectului „Limbile străine, izvor de cultură și civilizație”, proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Marghita și organizat de catedra de limbi moderne a școlii noastre.

Scopul acestuia a fost cultivarea diversității culturale și lingvistice și încurajarea învățării limbilor străine. Din seria manifestărilor au făcut parte: dezbaterea „Oare studiul limbilor străine pune în primejdie limba națională?”, urmată fiind de prezentări în PowerPoint a țărilor europene, de un concurs de cultură generală și de amenajarea unei mini expoziții cu lucrări ale elevilor, ilustrând diverse simboluri culturale care reprezintă Marea Britanie, Franța, Italia, Spania, Germania etc. Elevii s-au întrecut pe ei înșiși citind și recitând poezii în cel puțin cinci limbi străine. Deliciul activității a fost dat de elevii claselor primare, care au defilat în pauza mare în incinta școlii, ținând în mâini stegulețe confecționate chiar de ei. A fost un proiect reușit, care-i învață pe copii să fie cetățeni europeni, cu deschidere către toate popoarele. Atât elevii, cât și cadrele didactice au petrecut momente frumoase învățând prin jocuri și astfel, contribuind la crearea unei atmosfere plăcute, menite să stimuleze interesul, dorința de a se familiariza și învăța și alte limbi străine decât cele studiate la școală.
Prof. Raluca Crișan
P.S. Pentru mai multe poze, accesați Galeria foto: „Limbile străine, izvor de cultură și civilizație”.

Trimite email
joi, 13 august 2026 la 13:44:40 Ora de vară a Europei de Est