Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
27 iulie 2026

Programele pentru opționalele de Astronomie la nivel de liceu au fost publicate și se aplică din anul școlar 2026-2027. Patru discipline care urmăresc aceleași competențe generale: „Cerul mai aproape”, „Universul în mișcare”, „Stelele sub lupă”, „Universul și omul – o călătorie existențială”

Programele școlare pentru opționalele de Astronomie care vor fi disponibile la nivel de liceu au fost adoptate printr-un ordin al ministrului Educației și Cercetării, publicat luni în Monitorul Oficial. Programele, introduse pentru clasa a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, se aplică începând cu anul școlar 2026-2027.

Programele adoptate sunt pentru discipline incluse în Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ), anume:
„Astronomie. Cerul mai aproape” – clasa a IX-a
„Astronomie. Universul în mișcare” – clasa a X-a
„Astronomie. Stele sub lupă” – clasa a Xi-a
„Astronomie. Universul și omul – o călătorie existențială” – clasa a XII-a

Potrivit documentului adoptat, „ca disciplină nouă, conform Planurilor-cadru pentru învățământul liceal, cu frecvență zi, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, aceasta se regăsește, ca disciplină de tip opțional ce poate fi inclusă în oferta națională, în Anexa nr. 2 din OMEC nr. 4350/2025 filiera teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, clasele a IX-a – a XII-a la Note specifice, partea 2) Precizări privind curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) și în Anexa nr. 3 din același ordin, filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii, clasele a IX-a – a XII-a.
Toate cele patru discipline urmăresc formarea acelorași competențe generale, anume:

Formularea de explicații argumentate pe baza rezultatelor investigării fenomenelor și proceselor cosmice
Analizarea de modele explicative referitoare la structura și evoluția sistemelor în ansamblul Universului
Corelarea de concepte și legi ȘTIAM pentru rezolvarea de probleme și situații-problemă din domeniul astronomiei.
Formularea de opinii argumentate referitoare la explorarea responsabilă a spațiului cosmic...
Citiți mai multe pe Edupedu...

La mulți ani, Oradea!

Ziua Oradiei, cu muzică, baloane și artificii

La mulți ani, Oradea!

Astăzi este Ziua Oradiei.
La mulți ani, Oradea. La mulți ani buni și rodnici, dragi orădeni!

Ziua Municipiului Oradea, 12 octombrie, va fi marcată printr-o ședință festivă, care va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00, în sala mare a Primăriei Oradea. Ea va fi urmată de o demonstrație de tir cu arcul medieval, care va putea fi admirată pe platoul din fața Primăriei Oradea. Participanții vor porni apoi spre Statuia Ostașului Român din Parcul 1 Decembrie, unde vor avea loc depuneri de coroane, precum și un recital al Corului „Traian Moșoiu”. La final, alaiul se va îndrepta spre Casa Memorială „Aurel Lazăr”, unde se va intona Imnul de stat și se vor depune coroane, jerbe și buchete de flori la placa comemorativă de pe fațada Casei Memoriale „Aurel Lazăr” și la statuia lui Aurel Lazăr de pe str. Republicii.
Tot sâmbătă, începând cu ora 18.00, pe scena amenajată în Parcul 1 Decembrie se va da startul concertelor în aer liber susținute de ANYSOUND, MAGNETON, NAGY FERO și BEATRICE, SHERBY, CRBL și SMILEY.  La ora 19.00, de pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor vor fi lansate 900 de baloane care vor simboliza cei 900 de ani de la atestarea documentară a orașului. La ora 19.30 începe tradiționala retragere cu torțe, care va porni din Parcul Traian, ajungând în Parcul 1 Decembrie în jurul orei 20.00. Seara se va încheia cu focuri de artificii, în jurul  orei 22.40.
Duminică, 13 octombrie, în ultima zi a „Toamnei orădene”, iubitorii de operă vor putea viziona la Teatrul „Regina Maria”, de la ora 19.00, spectacolul „Tosca” de Giacomo Puccini, spectacol de operă integral, produs la Oradea, cu participarea unor interpreți de renume mondial. În Parcul 1 Decembrie, tot de la  ora 19.00, vor avea loc concertele în aer liber susținute de ELECTRIC FENCE, CARGO și DIRECÞIA 5. (Biroul de presă)

Trimite email
vineri, 21 august 2026 la 11:00:23 Ora de vară a Europei de Est